Un eram se prabuseste in fundul unei vii. Paianjenisuri grele de torturi argintii, Din fiecare capat mai scorojit de barna, Cu leganari de lanuri pe baragan, atarna.
Ruina se desface si creste pe pareti
Ca o tapiserie de muschi si de bureti,
Sau, cu o zgura fina si bine presarata.
In pulberea-i ineaca uneltaria toata
De prin nemaiumblate celare, si de prin
intunecoase pivniti cu butii fara vin
Si fara cercuri stranse pe doage cu-ncordare.
Uneltele sunt, astfel, brumate de uitare Si de bicisnicia sederei fara tel, Si-n locul stralucirei albastre de otel, Prin colturile grele de moartea lor deplina, Se-ntuneca-ntr-o floare leproasa de rugina.
O seama-apoi de lucruri marunte mucezesc, Ca niste pagini pline de suflet batranesc,
In umezeala-acestui darapanat si subred Azil de umezeala, de umbra si de putred, Ursit sa-si bea pelinul caderei lui, pe loc.
Viata, ca o zana cu bratele de foc,
Si-a ridicat o clipa de aur vestitorii
Si prin cuprinsu-acestei vremelnice podgorii;
S-a dus sa ceara insa aiurea adapost
Si-ndemnurile care pe vremuri vor fi fost,
Au adormit prosteste cu timpul intr-aceasta
Destindere pe-a mortii gospodarie vasta.
In locul vitei - astazi, acatatoare cresc Cu forta ierbariei de balti, si-nabusesc, infipte fara preget pe zid sau risipite Pe coperisul moale de site putrezite, Viata-acestei calme si mucede-agonii.
Un eram se prabuseste in fundul unei vii.
|