| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Profetie de George Cosbuc Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Funeraliile unui rechin
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Ioana
|
|||
|
|
|||
| El are gura ca un copil intr-o raza a neputintei, cutitul puterii amortit. El care a spart valul blond, in adancimea marii, puiul lui se mai scalda. Blestemul marii, al intinderilor goale, senectute picior fraged si alb muiat in soarele topit, in soarele rece ce-si poarta picioarele pe nisipul uscat. Clopot de aluminiu moale, taur alb inrosind o insula eu nu te vad dar te aud cum imi ameninti alcatuirea in strafundul verde, oase reci priviri de umbra. Prinzi si mesteci intre dinti pestele straniu minunat al adancului, solzii balosi ai auritelor meduze si mai ales strici dansul, linia curba cercul, misterul abia nascut. Visul himerelor, umbra barbatului o adulmeci rasarita din apa celui inecat si strici simetria trupurilor plutind intr-o raza de vis, ochii pamantului, flacara, sunetul pur, blestemul foamei. Mananci amintiri, stridii vesele clopotul de cristal, maiastru oras fragil, in plamanii tai gol urias; faleza adormita, urmele trecatorilor adulmeci calcaiul femeii si parul visand, binele, aripile, gusa de pasare moarta pura pe ape, rechinul vinovat copil muscand vietatile, glasul, furcile verzi, ficatul apei, cercul polar al iubirilor. Zboara si taie rechinul apele inflorite linistea bulei lunare, pacea meduzelor, dansul clorofilei, apa sarata sfichiuita de mal in frunze de cedru, spurcatele guri faina mortii. Rechinul moartea amintirii, umbra lui monstru de motorina plutind pe valuri ca o panza neagra, dusman e tot ce este alb. Rechinul noaptea plange, i se scurge o lacrima din ochiul vesnic deschis spre mila vietatilor inrosind adancul, noapte de noapte ii aud glasul, intr-un pod al apelor plange pestele la o atingere risipit ca un fum pe sanul femeii inecate; apoi alearga in zori desmortindu-se, inghitind apa si lovind cu botul in tacutul clopot. in zori, cand apar rechinii ninsi de spaima ii rup din trup plansul, neodihnit sau odihnit, pluteste la mal glasul lui in urechile viilor. El are gura de copil, el naste rautatea si adoarme in sicriul milei batjocorit de aripile blande. El se repede spre tarm cand luna ii ingheata puterile si infloreste tarmul intins cu botul, fiara-copil, lovindu-se de o umbra si incercand mila oasele lui plang pe un trist lintoliu. in moarte inoata rechinii ninsi, prinsi intr-o raza a milei pe cand pestele straniu, fragil pornind din palma unei femei se stinge la cea mai mica atingere, himera opusa puterii zadarnic sunand ca un clopot chemarile unor brate in pustiu, umbrele lui Dumnezeu, cilindrii de mercur, roata de cantec, pini ai ierbii scofalcite - planta lunara roti mici, ochi insurubati in mare pana la rochia impietrita a unei zane pana la rechinii ninsi, omatul unui clopot. El trece ca un steag negru in ninsele clopote din ceata, loveste botul lung dare de lumina pe peretele sticlos. Trece peste incropita viata a amagirilor, proclama nelinistea, cutit sticlind pe val intors aeroplan de aluminiu intr-o raza solara, intr-o luna ce-si poarta orele ca niste rodii deasupra apei - lacrimi el bate cu privirea in umezeala, se repede spre coasta unde flacari miraculoase inchipuie trupurile unor femei, el neodihnit in odihna celei mai scumpe si celei mai frumoase fiinte pe strafundul de calcar adormit; ochiul malos in mania himerelor ca-n umbra unei parasute. Musca din urma inecatilor gatul frumos al unei sticle si parul galben, matasos il inghite. Unde e neodihna, te intreaba aerul intr-o seceta, vascos si greu in patru laturi, o latura se zbate, suge valul, malul inghite policandrul marii sfesnicul ars unde un inecat a aprins o lumanare in coridorul marii. Loveste cristalul nins si rupe crucea de lacrimi, el e ziua inceputa, ora, muscand din capul vesniciei, eternitatea unei umbre, metalul scurs al sorilor. intr-un amurg, cantecul abia inceput, notele haotice ale unei simfonii, curatul simt si dorinta de ordine; loveste ziua ca un strat de umbra, el e asemeni unui cutit aruncat intr-o mlastina, unui cutit inrosit, stoarsa rodie cu rochia impietrita la mal el e cutitul eternitatilor alearga sa despice capatul clipei culoarea galbena in malul cetos in ninsele clopote din ceata, blestemul pus pe capatul de mort, in malul galben alearga in somn deschide ochii in prada, omoara linistea si adoarme intr-o vale nins. Din palma unei femei pleaca pestele straniu, pestele colorat cu carnea ca un vis, abia pluteste in strafund uimind vietatile, cantec adormind viata lui himerica in inceputuri. Pestele fragil, stors aur al apei, visul in necunoscutele vai, cu solzii albi atat de albi si inchisi. Iar in strafundul inghetat rechinul suspendat pe o verticala ca trupul unui sinucigas agatat de o funie a somnului, ning peste el capetele milei viseaza animalele ucise, duhul lor umbland prin pesti, viseaza marea fara laturi plantele albe si pestele miraculos, viseaza chinul foamei, stomacul ratacit, bronhiile prinse de poienile pietrelor si se zbate nemaiputand sa respire iar pe deasupra si pe dedesubt pestele straniu, fragil, incropit din marea neodihnita, razele plane curburile melcilor, sageata stridiei in pereti ca un fum mort. De-acum va geme pe intinderi pamantul alb visand si pe taramuri uscate pe nisipul incins cu gura de copil incremenita in cantecul pestelui straniu, rechinul bland si stins, batjocorit de visul lui se stinge raza, pestele straniu a adormit s-a risipit in poala unei umbre; e atata liniste a mortii, e intuneric, lumineaza luna iesita dintr-un nor rechinii ninsi |
|||
Pune poezia Funeraliile unui rechin pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |