Si vantul de toamna si noapte si chinuri revine
Si mi-a mai murit o iubire, in suflet lasand
Dureroase canale ce-odata fusesera pline
De radacinile ei dizolvate acum in nimic si in vant.
Toamna se-agita cu gleznele vinete-n ploaie,
Trupul batran invelindu-si in zdrente de foi,
Razele lampii elecrice-n vant se indoaie,
Danseaza sinistru in pomi si-n oglinzi de noroi.
Amintirile zac ciur uite de-atatea erori
In spitalele mele si nu vor sa moara odata,
Le-nabus in ritmuri, in crini, in idei si vapori,
Si ele-aiureaza ciudat si se zbat si m-arata.
Cum vantul de toamna si noaptea si chinuri incinge
Lumea cu urletul lui ragusit, urias,
Micsorand si marind departarile; cum sub meninge
Amintirile zac aiurind; cum danseaza-n oras
Razele lampii electrice; cum se dezbina
Stuful subtirilor ploi intre maluri de zid,
Ma gandesc la pescarii din delta cu voci in surdina,
La prietenii mei care-noata in frigul putrid
Si inima-ntr-insii isi misca-ngrozitele clape,
Si ma simt impreuna cu dansii in stuh si pe ape,
Samburii vii ai pustiului vested de stuh si de ape,
Pe cer se-oglindeste-ntunericul apei ce bate,
Intunericul pomilor negri ce aerul bat,
Intunericul vitelor care plutesc inecate,
Negrul acesta nenuantat.
La rame, in lotci, liliecii aluneca-n sire,
Liliecii, ai noptii de toamna, trec muti, cu fosniri,
Adulmeca, trec pe-ncurcatele apelor fire,
Aduna pe crestet suvitele ploii subtiri,
Suvitele ploii cad pe obraji lunecos,
Prelungindu-le barba pe piept si mai jos,
Mai jos, pana-n undele negre ce-o prind cu ardoare,
Tarandu-le-o astfel in chinuitoare meandre spre mare.
Nu se aprinde-ntre dinti umezita tigara,
Liliecii, ai noptii de toamna, viseaza o vara
Si-o noapte cand zeci de priviri de tigari isi descarca
Chemarile lor clipitoare, sclipiri de cobalt,
Cand stelele tandre si mii se rasfrang langa barca
Si inca mai multe pe cerul inalt.
Dar noaptea e neagra si-aproape-i furtuna si vantu-i.
Valuri inalte cutremura lotca trecandu-i
Peste clontu-i inalt si-ascutit,
Patrund peste gulerul asprei mantale, suit,
Si-n carpitele cizmelor teci —
Imbratisare perversa, tentacule reci.
Undeva, in colibe, asteapta sa-i scalde
Linistea orelor calde,
Undeva, in colibe, copiii viseaza acum
Duhuri din delta si verzi, submarine palate.
Nevestele stau la ferestre cu ochii in fum.
(Iar au sa capete cearcane, deci iar au sa fie mustrate.)
Liliecii, ai noptii de toamna, aluneca-n sire
Catraniti de-ntuneric mai bine ca plasele lor,
Adulmeca, trec pe-ncurcatele apelor fire,
Cauta-n apa dusmana comori
Spre a-si plati existenta de-acum si postuma,
Micului lor univers
Pe care-l consuma si care-i consuma.
Ziua mai curge, dar rau incalcita in stuh,
Nedefinita in timp, fara soare, secret.
Paclele lungi se desira incet prin vazduh,
Caci undeva, enervant de incet,
Cherhanalei ii smulge din cap manios
Parul acesta latos.
Umbrele celor dintai care vin
Din ceata incep sa se-nchege, pe rand,
Vin scartaind, vin din destin,
Parca prin vata de sticla trecand.
Se-aduna mereu si-si platesc vietuirea
Tezauru-n cosuri e viu si se zbate —
Aur si-argint sangerat de zvacnirea
Crudelor bronhii cascate.
Apoi il asteapta pe ultimul, stransi in sobor,
Dar cel asteptat nu mai vine privirilor lor.
Ratacit, poate cauta-o cale acum, inzadar,
Poate-a pornit pe sub ape latoase de var
Spre lumea infor ma si goala si fara amar.
(Imi amintesc de un imn triumfal auzit,
Toamnei tarzii inchinat acel imn auzit)
In soborul tacut si egal
S-a miscat cineva dilatandu-si priviri de metal,
Cerul de toamna strangandu-l intr-insele peste masura
Si cu gura-nnegrita de ura,
Sincopat de o tusa uscata,
Incepe sub buzele sure sa-njure deodata
Toamna cu toate minunile ei ucigase,
Cu pacla ce-n oameni o cerne si nici n-o observi,
Cu putreziciunea trufasa ce-n toamna se-ngrasa,
Cu tot alcoolul pe care il picura-n nervi.
Dar din plamani, din gatlej, i-au tasnit stropi de
sange-nchegat,
Si-njuratura ori blestemul asta scancind s-a taiat.
Atunci, rand pe rand, toti ceilalti din sobor
Incepura sa-njure-n multiplele limbi ale lor,
Pumni ramurosi se-nclestau de vazduh scuturandu-l,
Ca-ntr-un rit de revolta teribil si vechi ca pamantul,
Cor intr-un zbor arzator ce-l masor cu doar cor pul pe care
Plantele albe-l cantara tasnite din soare,
Zbucium vital afirmandu-si puterea si ura
In lupta cu moartea ce-a pus-o in toata natura.
Cel care aceasta revolta umana-ncepuse,
Dar si-o curmase pe rosii petale de tuse,
Buzele negre-si misca si acum, ca si cum
Ar fi strigat cu ceilalti impreuna si-acum,
Dar nici un cuvant nu-i iesea din gatlejul surpat
Doar un suspin modulandu-se, doar un oftat,
Neputincios, pregatindu-se parca s-adoar ma
Acoperit de melodica larma.
Vantul de toamna si noaptea ce vine la mine,
Dragostea mea ce murise in suflet lasand
Dureroase canale ce-odata fusesera pline
De radacinile ei dizolvate acum in nimic si in vant,
Dansul luminii sinistru-n oglinzi de noroi,
Versul nescris, ori strivita in buze rasura,
Sunt numai tonuri tesute in masa acelui
Zbucium vital afirmandu-si puterea si ura.
A zburat repede-o frunza prin razele geamului meu,
Am privit-o distrat, neluand-o in seama nici eu,
Si m-am gandit la pescarii din delta mereu
Noaptea intreaga de spre octombrie.
