Batranul padurar

Iar ea, dorindu-si altii, mai marunti,
Ii bate si-i alunga catre munti
El ii priveste-ntunecat la fata —
Noi inceputuri triste de viata.
Natura, ascultati-o, ii murmura
Cantecul ei de ger si de caldura,
Vibrarea fina de omat asprit,
Fosnirea moale-a fr unzelor cazute
Ori sopotul de unde-nabusit
Cand vin de la izvor un palc de ciute.
In cicluri neoprite — ierni si veri —
Ne fura timpul, care cu poveri,
Si de privesti a inimii hambare
Mai goale le gasesti la cercetare,
Gandind ca, saracit, ca maine pleci
In pribegie catre neguri reci.
Dar el, privind camarile din sine,
De zi cu zi le afla tot mai pline,
Padurii daruri fermecate toarce —
Ce daruie,-nsutit i se intoarce,
Si de va fi candva de-aici plecat,
Pleca-va dintre toti cel mai bogat.
Cu-avere simpla codrii il incarca
Adanc el ii iubeste ca pe-o arca
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, randuind in ea
Galop de cerbi, barlog de ursi si unduirea
Izvoarelor, sa aiba fiarele ce bea.