Marina

Ascultandu-i aiurarea,
Plansul ei zbuciumat,
Inganandu-i cu glas mare
Zadarnica ei chemare
Risipita-n surd balans.
Si cu ea, prin vijelie,
Am pornit — mai bland sa-mi fie —
Sumbrul suferintei dans.
Nemiscat dansam, si-n mine
Ea-n acelasi trup dansa,
Se sorbea in lungi dulbine
Ori in trambe se-azvarlea;
Era r upere barbara
Dinauntru in afara,
Izbucniri de fum si sori —
Si-n tenebrele cetoase
Cred ca fata-mi lepadase
Linii, curbe si culori.
Respirand sonor furtuna,
Marea-si iese din vesmant,
Si nebuna bate-ntruna
Cu talazuri cerul frant,
Peste lume se agita
Neagra, deznadajduita,
Vocile-i in zari raspund.
Cere, cheama cu putere,
Ingrozind astfel, cum cere,
Cu durerea-i fara fund.

— Tu, neliniste, flamando,
Marea pentru ce-ai lovit
Si cu mine-asemanand-o
O lucrezi necontenit
Intr-o hula care geme
Si-i smulgi r ugi si-i storci blesteme
In invalmasirea rea?
Forta cata ai, cumplito?
Cum de nu ti-ai istovit-o
Ori in mine, ori in ea?
. . . . . . . . . . . . . . .
Liniste pana departe;
Vantu-n zori amortise.
Numai semn ca-n fund mai arde,
Hula de la fund trimise
Creturi galese si lente
Cu smereli aparente,
Placi si suluri de mercur.
Soarele crestea din pete
Si vin valuri violete
Peste pacea dimprejur.
Cineva-mi spunea: „In lume
Echilibru-i neclintit —
Fericite-aceste spume
Impacate-n infinit,
Fericiti si noi, in timp
Inecati si-n Olimp —
Suf letul limpede, cugetul clar

Marea respira precum ar dormi
Calma, puternica-n zorii de zi
Et quelle paix semble se concevoir“
Si ce pace pare a se zamisli!