Ti-a insemnat natura prin trasnet unde stai
Zdrelindu-ti-o, cu flacari primejdioase, casa.
E semn de neastampar si de noroc — sa-l ai
Pana cand neagra doamna o sa-si invarta coasa.
Tu ai luat mistria si gurile sparturii
Le-ai astupat, croindu-ti salasul iar curat,
Orgolios cerandu-i in viitor naturii
Un semn mai nobil si mai cizelat.
Prea multa graba-n viata ta
Dr um prea-nclinat au fost sa-ti mai astear na,
Cand te-au inmugurit din lut si stea
In dimineata tulbure de iarna!
Fugind cantau copiii trist colind,
Zbura colindul, irosindu-si ultima silaba,
Trecea-nainte iar na rece clantanind,
Lupi albi o alungau urland a graba.
Doar cariul intr-al timpului crivat
Nepasator batea si masurat.
Si-a murdarit her minele omatul,
A putrezit in soare pe incetul,
Din tuiuri crude flutura bradetul.
Iar florile-ntrebau cu glasuri moi:
— Unde te duci si mic, si fara noi?
Ti-a spus regina surelor furnici:
— Nu mai putem sa te ur mam de-aici
Iar ursu-a dat induiosat din laba
Si s-a intors, ca are alta treaba.
Mergeai tacut, poate fugeai, sageata,
Dupa-o porunca-n tine incuiata,
Si-o clipa doar descumpanit ai stat in drum,
Cand te-ai visat, mergand, cum esti acum.
Ea ti-a zambit rodind tremuratoare
Multicolore aripi de racoare,
Si glasul ei s-a risipit in melodii
Ca un ciorchin de clopote-argintii,
Iar bratele-i au prins sa se dezbine
Ca niste serpi de flacara spre tine.
Petala gurii, desfacuta-abia
Ti-ai tuguiat-o a sarut spre ea.
Dar implinirea-n aer s-a topit,
Lasandu-te hazliu si umilit.
Padurea ta mai lumina-mpacata
Cu mirt in f lori si-n ape cu faclii,
Dar trasnet lung se coborase din tarii
In verdea catedrala despicata.
Ai cunoscut ca linistea s-a stins,
De-acuma tie n-o sa-ti mai revie
Decat, inselatoare, o stafie
Cu pasul dincolo de vis prelins.
Vedeai talazuind ca mari de para,
Prin crapatura, lumea din afara,
Si ai sarit incins de-nfrigurare
In primul tau botez si scaldatoare.
Ti s-a-ntamplat ceva; nu ai sa spui
Acel ceva, din neguri, nimanui,
Pentru ca de atunci in strat de vremi
Tu cauti puritatea si o chemi.
Ai iscodit-o-n nouri ori in munte,
Intre copii si-n Marele Pacat,
Dar teasta ta, nimbata alb pe fr unte,
In fata ei nu s-a-nclinat.
Caci n-ai gasit-o, n-ai gasit-o, nu,
Era ascunsa-n miezuri ori prea topita-n spatii,
In firul singuratic de nea care cazu,
Ori in intreaga toga ce moaie-n alb Carpatii.
Fierbinte cercetand-o bucata cu bucata,
Pierdeai infatisarea-i si o stricai usor —
Asa cum nu aduce a oameni niciodata
Desfiguratul fum de cremator.
Dar iti trimise raza inalta stea polara
Menindu-ti cugetarea in sensuri sa-ti imparti,
Cum magica lumina a lampilor de cuart,
Uluitoare taine sub ochi iti desfasoara,
Filigranata-n fire de purpurie para
Atoateschimbatoare, tesuta din scantei,
Ai inteles ideea de om intaia oara
Tu, naravitul lacom la idei.
