Schite pentru umanism proletar

In secolul acesta nervos, mai ales,
Oamenii sunt mai nestabili decat principiile.
Oamenii, prin inima lor inegala-n batai,
Prin mintea ritmata de Somn si de Gand,
Prin oricare gest, se mladie intre bine si rau,
Si totusi se misca incet inainte,
Si totusi principiile tind sa le prinda contur ul
Ca aerul ce se muleaza in jurul
Fapturilor noastre,
Albastru si dens.
Este o dragoste obisnuita aici,
Oamenii nestator nici sunt asteptati rabdator de principii,
Stiind ca in curand au sa se-ntoarca la ele,
Iar cand zabovesc nepermis de-ndelung,
Principiile razbunatoare devin.

N-am sa ma pot dezobisnui niciodata
Sa denunt „la sottise, l’erreur, le péché, la lésine“,
Dar viata m-a invatat sa ma tem
De dureroase ravagii ilogice.
Am vazut un om cu o plaga pe brat,
Durerea il electrocutase
Si nu mai tin minte,
Omul si-a retezat bratul,
Ori poate s-a sinucis.
In gestul lui erau

Si prostia, si greseala, si pacatul, si lenea
Si, peste toate acestea, abisul.
N-am sa ma pot dezobisnui niciodata
Sa denunt si prostia, greseala, pacatul si lenea,
Dar viata m-a invatat sa ma tem
De dureroase ravagii ilogice.

M-am desprins foarte timpuriu de parinti,
Am trait numai din puterea gandurilor mele,
Deci sunt proletar.
Oh, stiu, uneori am gresit
Si am fost extradat.
Dar cu toate acestea ochii mei sinceri si demni
Mi-au readus repatrierea de clasa.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iar acum
O privire asupra viitorului.
(Nu-s poet, nici vizionar,
Sunt un om care-si trateaza temele.)
Acum viitorul.
Nu un om, nici macar un copac,
Un univers ce-si creste-ntelepciunea