O constiinta nationala - nicolae vacarescu Nicolae Văcărescu

In ianuarie 1821, ca mare vornic, este insarcinat sa-l infrunte pe Tudor Vladimirescu cu un corp de oaste. Nu intreprinde nimic in aceasta directie. Documentul 169, in greceste, reda faptul ca Nicolae Vacarescu "cere lui C. Samurcas stiri referitoare la niste neferi (5) plecati la serdarul Iordache si capitanul Farmachi, impreuna cu 20 de panduri ce s-ar indrepta catre slugerul Solomon ", deoarece "eu habar nu am si nici nu stiu de ce nu sunt tinut la curent"3.

La 4 februarie 1821 i se impunea sa actioneze "spre incetarea raului si spre izbavirea tarii, sfaramand pornirea si imputemicia talharului."4. In timpul negocierilor dintre boierii ocarmuitori si Tudor, Nicolae Vacarescu ajunge din urma trupele trimise la Serbanestii Domnesti, in judetul Olt. inainte de Craiova incearca mijloace pasnice pentru dezarmarea oastei lui Tudor, indemnand locuitorii sa nu se alature "relelor cugetari". Trimite o scrisoare acestuia la care primeste raspuns. in el conducatorul revolutiei sublinia: " prc semne, dumneata pre norod, cu al caruia sange s-a hranit si s-a poleit tot neamul boieresc il socotesti nimic, si numai pre jefuitori ii numesti patrie dar, daca este tagma jefuitorilor dreapta si norodul vinovat, cum de nu trimiteti dumneavoastra si pe la invecinatele neamuri ca sa vedeti pe cine categorisesc, pre norod sau pe dumneavoastra". in amintirea ilustrilor sai inaintasi, Vacarestii, se amintea faptul ca "niciodata nu s-au ridicat cu arme de moarte impotriva patriei". La intrebarile: "Ce mai veste? / Ce mai putem face?", Nicolae Vacarescu raspundea boierilor ocarmuitori: " daca cu ai nostri nu ne putem uni, cum sa ne unim cu Ipsilanti?



Simpatizant al miscarii eteriste, se preface bolnav, neluand masuri energice impotriva miscarii. Este rechemat Ia Bucuresti si inlocuit cu Samurcas.



Semneaza petitia boierilor catre Rusia si "Cartea de adeverire" data lui Tudor, dupa care, in aprilie 1821, impreuna cu Grigore Baleanu, socrul sau, se refugiaza prin Targoviste peste munti, la Brasov, unde ramane pana la moarte (1825). Unii cercetatori, printre care Cornel Carstoiu, fixeaza intervalul intre 26 martie - 20 mai 1826, ceea ce ni se pare neconcludent6. Alexandru Pini stabileste ca data 12 octombrie 1825, la care subscriem.

Heliade Radulescu aminteste infiintarea de catre Nicolae Vacarescu, in timpul emigratiei de la Brasov, a unei societati cu caracter politic si cultural (isi propunea traduceri de carti, elaborarea unui dictionar, a unei gramatici a limbii romane). Din ea mai faceau parte Grigore Baleanu, Dinicu Golescu, Constantin Campineanu, Iancu Vacarescu. Secretar al acesteia era francezul Colson. De asemenea, Alexandru Odobescu ii atribuie o misiune politica la Pisa, in 1823, fapt neconfirmat de studiile ulterioare.

Iubitor al vanatorii si pescuitului, dar si al cartilor, era un cheltuitor trecand deseori prin privatiuni financiare.

Din documentele cuprinse in pachetul CMXXXI - Succesiunea Vacarestilor, existent la Biblioteca Academiei Romane, descrise de Mihai Caratasu7, vom evidentia cateva care certifica dragostea fata de carte, eforturile sale financiare in acest sens. Documentul datat 1814 august 15, in greceste, este o jalba a lui Nicolae Vacarescu catre domnitorul Tarii Romanesti, Ioan Gheorghe Caragea, prin care solicita pasuire pe timp de 4 luni, pentru achitarea unor sume creditorilor sai. Manuscrisul cuprinde pe verso rezolutia favorabila si pecetea domneasca. Dorea acest termen " spre a vinde vreuna din mosiile «mele» si astfel sa scap de datorie".



Un an mai tarziu, in 1815 (1 noiembrie), el adevereste ca a imprumutat de la "chironomii raposatului doctor Marcu 9000 grosi, pe termen de doua luni si cu dobanda sapte si jumatate grosi la punga lunar, restituirea banilor fiind garantata prin zalogirea viei situate la Fecenii Targovistei din judetul Dambovita; iar in caz de expirare a termenului de achitare a sumei, dobanda banilor sa mearga inainte pana la deplina lichidare "9. Pe originalul in greaca se face mentiunea achitarii banilor.

La 1 aprilie 1817 "datoreaza dascalului Ioan Mavromati Kerkireu 2098 grosi in contul cartilor cumparate, obligandu-se a achita acesti bani, precum si dobanda de 5 grosi la punga lunar"10. Desi stramtorat si cu numeroase datorii, marea sa pasiune de bibliofil nu se dezminte, continuand sa intregeasca cu titluri noi importanta sa biblioteca.

Din aceasta perioada (1817 septembrie 15 - decembrie 14) este si documentul ce cuprinde fragmente din capitolul I al operei istorice «a lui Dio Cassius» referitoare la .. colonia romanilor in Dacia si despre razboaiele romanilor si dacilor inaintea lui Traian"". Un altul, datat «prima jumatate a sec. al XlX-lea» si atribuit de catre majoritatea cercetatorilor tot lui Nicolae Vacarescu, intregeste documentarea sa despre " razboaiele dintre daci si romani si despre pacea incheiata intre Decebal si Traian "n, apelandu-se la aceeasi sursa [scrisorile lui Dio Cassius, n.n.].

Documentul 4651, aflat la Directia Judeteana Brasov a Arhivelor Nationale, datat 1823 iulie 5, reproduce faptul ca "Nestor, vel logofat, instiinteaza agentia cezaro-craiasca despre jalba lui chir Manole Guciu, supus austriac, inaintata domnului. Specifica sumele ce are de primit de la vornicul Gheorgache Filipescu, Catinca Bals, vornicul Nicolae Vacarescu, vornicul Mihail Cornescu si de la clucereasa Elena Dudescu [mama lui Iancu Vacarescu, n.n.] intrucat numitii boieri se afla la Brasov si jeluitorul are mare lipsa de bani ca sa implineasca cererile creditorilor sai, cere sa-i faca implinirea dreptului sau din averile ce au boierii in tara. Agentia sa comunice aceasta nota numitilor. Sa oranduiasca a se plati dreptul jaluitorului. Daca au ceva impotriva sa randuiasca vechil pentru a sta in judecata"13.

Un alt document (1825, Brasov), semnat de Nicolae Vacarescu, alaturi de Dionisie, arhiepiscopul Ungrovlahiei, Ilarion, episcopul Argesului si Grigore Baleanu, cere guvernului "sa intervina ca negutatorul Gheorghe Filip din Bucuresti, venit cu ei la Brasov, in vremea tulburarilor, sa nu mai fie chemat in tara la judecata de socrul sau Hagi Gheorghe Moiul, pentru a-i restitui zestrea data fiicei lui. S-a casatorit cu ea la Brasov, unde s-a intamplat sa moara. Reclamantul sa randuiasca pe cineva pentru a veni sa primeasca drepturile sale"14. In pachetul CMXXXI existent-la Biblioteca Academiei Romane la nr. 28, se afla o copie in limba germana, datata mai 26 / iunie 7 1825, Brasov, prin care Nicolae Vacarescu se indatora pentru ultima oara "cu suma de 1000 florini, de la Petrus Bergleiter, pentru 2 luni, lasandu-si amanet mai multe obiecte de imbracaminte"15. Poarta semnatura si sigiliu.



Aceste documente, alaturi de multe altele, duc la intregirea personalitatii lui Nicolae Vacarescu, dand noi dimensiuni cercetarilor viitoare.

Si in corespondenta, prin schimbul de scrisori cu nepotul sau Iancu, primele din literatura romana, gasim date relevante referitoare la activitatea sa sau a nepotului, fiind convins de responsabilitatea continuarii destinului poetic al familiei. Ne dezvaluie sensibilitatea unei firi reflexive, izolate. Face trimiteri la clasici: "Dar vezi bine, nu scrie Metastazie sau Virghilie, nici Ovidie, scriu eu, voiu sa zic slabul si in condeiu si in idei, din suflet curat". isi indeamna nepotul in scrisoarea datata, 26 septembrie 1814:



" Sa nu te lasi a te-nsala, ca scapesi in gresale !

Mintea sa-ti fie-ndreptar, de poate apoi, te-nsale !



Si iar atunci vei mai vedea cate stalpari iti vine

De obste, de la cei ce simtu c-asa ti sa cuvine.

Traieste, dar, indelungat, vesel si cu dobanda,

Sa vezi adeseori cununi, departe de osanda".



Reprosurile continua si in epistola datata 6 iulie 1816:..Nu t-as fi scris acum,

de nu as fi fost silit de o stire noao si nu prea cu noima buna. Cercetaiu astazi pa un prost, de dumneata, si intr-un cuvant, fara da leac, tirimonii, imi spuse ca nu sunt multamifi da dumneata p-acii, pentru ca dormi mult, pentru ca pana a le gati faci multe ceasuri, ca nu vei a scoate pricinile innaintea dumitale, si mai la urma, ca tii pricinile cate doao si trei zile, fara a le cerceta.



Da sunt adevarate, nupociu sti, poate (si la idea mea este fara indoiala) sa fie minciuni. Darjudica dumneata, da sa cuvine p-aici sa sa auza acestea da un ispravnic nou, si mai ales de un Vacarescu "l8. isi afirma, ca de altfel in numeroase randuri, mandria ce-l coplesea la rostirea numelui stramosilor. Facand legatura dintre generatii dorea ca nepotul sau sa continue ilustra galerie a neamului. Era constient de harul poetic al fratelui sau, pe care il insotea in escapadele amoroase, de valoarea operei tatalui, indemnandu-si nepotul, intr-o scrisoare din 31 octombrie 1815, trimitandu-i prefata Gramaticii lui Ienachita: "ca sa te aprinz, sa te fac sa fii mai viu, mai mult decat esti si apoi, tot ce am patit si eu, ca sa te fac sa-ti aduci aminte cu toata puterea si virtutea duhului si a inimii si a cugetului ce porti, ce au fost parintii nostri, tata-tau si mosu-tau si sa plangi cu inima infranta si cu duh slobod. ..Ah, ramura a trunchiului celui obicinuit in slava si lauda".



Limbajul scrisorilor este cel tipic epocii, stilul, de multe ori artificial, iar tonul fie exaltat, fie pesimist, aduce o contributie insemnata la cunoasterea societatii romanesti din perioada 1814 - 1820.

Avand inca din copilarie cunostinte temeinice, completate in timp prin lecturi din Sappho, Horatiu, Virgiliu, Metastasio, dar si din Homer, Aristotel, Xenofon, dupa cum se desprinde din parcurgerea catalogului cartilor bibliotecii sale, poezia are caracteristici comune cu cea a tatalui si fratelui sau, precum si cu a altor creatori din epoca. in prefata la poeziile lui Alecu, Nicolae Vacarescu sustinea: "Duhul si nascocirea acelui iubit frate nu mi-au ramas de mostenire mie dar norocirea cugetandu-mi fericirea, mi-au daruit buni prieteni, facand printr-insii sa aibu ca de o mostenire aceste fragmenluri, si sa ma pociu sluji cu dansele cand voiu gasi astfel de vrednicu obrazu ".



Sesizand ca opera lui Nicolae Vacarescu este greu de identificat din cauza deselor copii, diferentelor dintre acestea, faptului ca ea figureaza in manuscris impreuna cu cele ale tatalui si fratelui sau, Heliade afirma, in 1829, ca "multe din poezii ale sale s-au risipit si s-au si pierdut, pentru ca ceea ce il facea si mai mult poet era ca niciodata nu s-a gandit sa se faca cu de-a sila poet, nici sa pretinda atat la nemurire si la pisma bietului Apollon. Si prin urmare nu socotea de mare lucru niste bagatele, cum le numea singur, ca sa aiba grija a le aduna, a le pune bine si a le tipari"21. in incheiere facea apel ca "orice roman va mai fi avand ceva din ale raposatului, sa binevoiasca a le trimite la redactie ce cu multumire si recunostinta le va primi si publica"22.

Desi restransa ca intindere23, continand opt asemenea creatii, opera poetica nu este cu nimic inferioara celei a tatalui sau fratelui sau, avand modele anacreontice, trecute prin Petrarca sau Metastasio, lirica sa da primat puterii dragostei:



"In rai fara tine e moarte ! e gheata

S-in iad langa tine e bine! e viata !

S-in iarna cu tine sant toate-nflorite !

S-in vara cand nu esti sant toate pierite !"



De remarcat contrastele rai - iad, vara - iarna, viata - moarte, constituite pe cupluri antinomice:



" Amaratul al miu trai,

Iad imi pare iar nu rai!"



Dragostea se sustine prin dorinta si taria sentimentului, pentru care jertfa este un lucru firesc:



"A traifar-a iubi,

Ma mir ce trai o mai fi !



A iubi far-a simti,

Ma mir ce dragoste-o fi !

A simti far-a dori,

Ma mir ce simtire-o fi !

A dori far-a jertfi.

Ma mir ce dor o mai fi !"



Se apropie de poezia fratelui sau Alecu in compararea inimii cu " un pom ce da da ploaie ", ploaie necesara " uscaciunii ce-l seca " iar datorita acesteia inima " a-nceput a sa-ndrepla ".

De asemenea, " ticalosul al mieu, piept" era patruns de un foc launtric, ce nu mai poate fi ascuns, desi, spre deosebire de fratele sau, el gaseste ca interiorizarea este o slabiciune:



" Ticalosul al mieu piept,

Lasa taina, spune drept,

Arata ce patimesti

Si d-al cui foc te trudesti"



Ideile, realizarea lor poetica, sunt comune poeziei noastre din jurul anului 1800. Remediul pentru a invinge este vazut in durerea acestei stari " da fata":



" Cand un suspin te vadeste,

Taina ce-ti foloseste ?

Crapa dar s-o da da fata,

Da te-ai curati da viata. "



Este abordata si tema labilitatii soartei, prevestind, prin muzicalitatea versului, pe Eminescu:



Un pic da nadejde d-as sti c-o sa-m vie,

Si traiul mai dulce ca poate sa-m fie,

Atuncea si viata mi-arfi doar mai scumpa.

Si ata ce-o trage n-as vrea sa se rumpa. "



desprinse din " Eclesiast", cu trimitere la poezia lui Ovidiu. De altfel, Miron Costin este printre primii cu contributii notabile in teoria literara romaneasca, cel care a incercat sa lupte pentru o limba in care "sa se poata face poezie". Mircea Scarlat sublinia prioritatea si influenta sa asupra urmasilor: "Fortuna labilis este un motiv vechi de cand Poezia, tocmai pentru ca este o concluzie evidenta a oricarei experiente de viata. Nu era o conditie obligatorie ca Miron Costin sa fi citit« Ecleziastul » ca sa se convinga ca viata este trecatoare, dupa cum pesimismul lui Eminescu nu este rezultatul lecturilor din Schopenhauer"25.

De altfel, compararea destinului cu o ata gata sa se rupa in orice moment, este prezenta si in creatia populara: "Ani nupotu aduce ce aduce ceasul"26 precum si la Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae21. Prelucrarea lor de catre Nicolae Vacarescu este deci o continuare fireasca, spre rezonantele eminesciene de mai tarziu de valoare nationala si universala:



"Dar cand de nadejde da leac nu sa simte.

Si nici cum sa-m vie nu-mi trece prin minte,

D-amor nu e vorba, dar nici da viata,

S-au savarsit toate ! ah, rumpe-te, ata !"



Poezia "Durda " (primavara se iveste ") a carei paternitate este pusa la indoiala de unii cercetatori (George Calinescu, Alexandru Piru), fiind atribuita eronat lui Ienachita sau Alecu, contrasteaza cu intreaga sa opera poetica, stilul fiind al doinei haiducesti.



Tabloul primaverii este sugestiv:



"Primavara se iveste,

Ia vezi muguru-nfrunzeste

Si iarba cum incolteste,

Inima-mi zburda si creste !

Cucul a-nceput sa cante,

Nu pe craci uscate, frante;

Miscuneaua, cam plapanda,

Altor flori miros comanda,

Daleo, Doamne, ce oranda !"



Este timpul unor fapte marete:



" Oteo-leo ! vremea-nviteaza.

P-al cu inima viteaza.

Sa nu stea sa se cloceasca,

Ci-n sange sa balaceasca,

Pomina sa-si infloreasca ".



Analizate in contextul evenimentelor traite de poet, simpatizant al miscarii lui Tudor Vladimirescu, fiind o compunere culta (cu unele neologisme: " inviteaza -invita"), credem ca versurile ii apartin.

Remarcam comuniunea om-natura, descrierea codrului ca un spatiu al libertatii, vitalitatea naturii in anotimpul sperantelor, primavara. De asemenea, ritmul sustinut, notatiile peisajului vazut din goana roibului, caruia ii cere:



"Sa ma duci peste pripoare,

Vai si coaste la stramtoare,

Pre poteca, far' de soare. "



Poezia sa are si note satirice, moralizatoare la adresa semenilor. Astfel de versuri gasim si in corespondenta cu Iancu Vacarescu:



"Fara voi, oh, ce osanda.

- Rosu, verde, toba, ghinda.

Fara voi nu poci un ceas,

Fante, dama, riga, as. "



Scrisoarea datata 5 noiembrie 1814 contine versuri scrise ca raspuns la cele ale lui Iancu, creionand morala timpului:



"Acum smochinul nu le inbraca,

Insa nici marul nu crezu sa placa

La dumnealor.

Acum Lipsea, Londra, Parisuri,

Sunt de batjocura si de rasuri:

Sunt altfel toate la gustul lor.

Toate figurile le vaz schimbate,

Si-n locul celora, alte ciudate,



Pa placul lor,

Sunt mai de moda deocamdata,

Si la nevasta cat si la fata,

Cum e stiuta mai tutulor.

Nu foi cu colturi, nu mere moarte.

Lucruri mai bune, intinse foarte

Le sunt pa plac.

Haine ciudate, poame uscate.

Lasa pa Eva sa aiba parte,

Si croitori nu le mai fac

Decat o roche, sau o camasa,

Intinse, scurte pan' la gogoasa:

Asa s-imbrac."



Tonul sarcastic este prea rudimentar pentru adevarata satira, ilustrata mai tarziu de Grigore Alexandrescu sau Ion Heliade Radulescu, ce apartin, desigur, altei epoci si mentalitati:



" Si fara satiu, nu mai mananca

Decat fisecuri, sau si butinca

Cu aromaturi, iar nu cu mac.

Macul il lasa de alte ceasuri.

La ale patului foarte dulci pasuri,

Cand inimioara le face tac !"



In afara creatiilor poetice, Nicolae Vacarescu are contributii notabile ca executor testamentar si editor al tatalui si fratelui sau, stimuland totodata talentul de necontestat al nepotului, Iancu Vacarescu.

Poeziile poetului Nicolae Văcărescu