| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Bucurie
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Velea
|
|||
|
|
|||
| Mai ales duminicile dupa-masa, vara erau ceasurile cand invatatoarea Genovcva Panturescu lua - dupa cum spunea ea insasi - cunostinta de sine. Atunci statea pe sala, pe patul scos afara, la racoare. Din casa se auzea sforailul usor al barbatului, caruia ii placea sa se odihneasca inauntru. invatatoarea isi aseza capul intre mainile sprijinite pe palimarul salii si asculta zumzetul jos si marunt al albinelor intrand si iesind din stupii pusi de-a lungul palimarul ui si macaitul egal si lenes al gastelor dormind in nisipul din curte. Statea asa si privea puii mai mari de gaina atipind, cu gatul intins pe pamant, sub umbra mica a ardeilor din gradina si se inveselea de micile intamplari ale curtii cand motanul care, trecand in fuga spre bucataria de var;1, speria curcile si clostile si in cele din urma se speria el insusi de alarma lor si se ascundea zbarlit dupa o stiva de lemne. invatatoarea vedea si asculta toate acestea si se simtea cotropita ca in copilarie de o bucurie a faptelor marunte si-i venea sa traga peste cap o cuvertura, sa se cuibareasca sub ea, sa-si tina cateva clipe rasuflarea si sa nu se gandeasca la nimic. Pe urma nu mai auzea si nu mai privea ceea ce se intampla in curte, ci era atenta la altceva care se tesea usor si subtire ca un abur deasupra lor si care insemna liniste, temeinicie si siguranta. Mai ales siguranta. Atunci ridica ochii spre pluta, parca cerand o incuviintare. Pentru ca pluta asta inalta si argintie din fata portii hotara - destramandu-l sau intarindu-l - sentimentul acesta de siguranta si trainicie. Cu catva timp in urma, tot in ceasurile cand lua cunostinta de sine, invatatoarea isi explicase de ce pluta din fata portii hotara totul si de ce ea ii insotise intotdeauna nelinistile si multumirile. Pluta asta era cu putin mai inalta decat toti copacii dimprejur. Se ridica mandra si argintie deasupra tuturor. Uneori, in duminicile de vara, pluta tremura nelinistita parca de faptul ca fiind mai inalta trebuia sa infrunte singura palele de deasupra ale vanturilor de toamna si ale viscolelor de iarna. Si mandria inspaimantata a plutei ii amintea invatatoarei de nelinistile ci de acum si mai ales de cele din tinerete. De timpul cand, dupa ce terminase Normala si se intorsese in sat, copiii celor bine infipti din comuna, atunci cand le dadea exercitii de gramatica, citeau mai cu totii propozitii al caror subiect era carpator. Aceasta era porecla in sat a lui taica-sau, se zicea ca el n-avusese niciodata la masa o mamaliga cu care sa acopere intreg carpatorul. Avusese si ea, de la inceput, mandria nelinistita a omului care merge in varful picioarelor, putin saltat deasupra celorlalti, dar care se teme de cineva care ar putea veni din spate sau dintr-o parte sa-l apese pe umeri sau sa-i dea branci ca sa-l coboare in rand cu totii. Si nesiguranta aceasta se prelungise chiar si dupa ce se casatorise cu un invatator si se mutase la el intr-un sat din apropierea Coziei unde-si intocmisera o gospodarie. O prelungisera nenumaratele transferari si suspendari fara motiv. Adica era unul: isi vedeau doar de scoala si gospodarie, nu se amestecau pe atunci in politica, pentru ca ii inspaimanta. Si partidele in vremea aceea, schim-bandu-se des. schimbau si invatatorii cinstiti care nu le sprijineau interesele. De asta, dupa-amiezele de duminica, atunci cand aluneca vantul, trcmurul nelinistii al plutei ii amintea de nelinistile din tinerete. Alteori, lot in ceasurile acestea de duminica dupa-pranz, nu era nici un pui de vant. Frunzele rotunde si neclintite ale plutei pareau niste banuti de argint spanzurati cu o sfoara de crengi. Atunci invatatoarea Genoveva Panturcscu privea iar puii mari de gaina atipiti cu gatul intins pe pamant, sub umbra mica a ardeilor, si asculta zumzetul jos si adormitor al albinelor iesind si intrand in stupi. Privea si neclintirea plutei si era napadita de o bucurie a statorniciei, aurie si moale ca mierea, si se povarnea in patul de pe sala. insa, inainte de a pune capul pe perna, se tinea un pic in varful coatelor, alunga cu dreapta o musca inexistenta de pe frunte si baiguia cu voce ragusita, adormita: "Cine poate garanta Nu garanteaza nimeni niciodata nu poti sa fii sigur" Si-si trecea iar palma peste frunte, prinzand parca intre degete si aruncand bucuria aceasta a sigurantei pe care o simtise, si pe urma adormea. Genoveva Panturcscu se invatase de mult sa nu-si mai gaseasca bucuriile intregi. Se deprinsese sa si le chibzuiasca. Ele nu mai erau lasate - deprindere veche, venita din zbuciumul si nelinistile care o macinau zilnic altadata - sa se napusteasca dc-a dreptul asupra ei. Erau oprite, fara motiv, acum, undeva departe, poate la poarta, poate si mai departe, si acolo erau otravite cu putina neincredere prevazatoare. Abia pe urma erau primite. E drept ca asa bucuriile nu mai aveau rasucirile ametitoare din tinerete, care te faceau sa uiti totul, dar pe de alta parte, daca ele se dovedeau inselatoare sau dupa ce ele treceau, nu mai urmau nici prabusirile dureroase de atunci. De pilda, acum doi ani cand fiu-sau intrase la Agronomic la facultate. Baiatul, Savu, terminase o scoala medie pomicola intr-un orasel al judetului si fusese repartizat ca tehnician la cooperativa, invatatoarea insasi spunea celorlalti invatatori, cand acestia se mandreau cu copiii lor ajunsi ingineri sau doctori, ca Savu face un stagiu de trei ani, dupa care i se da dreptul sa mearga la facultate. Dupa trei ani baiatul daduse admiterea si reusise. invatatoarei ii parea bine, cum sa nu-i para, doar isi pusese atatea nadejdi in asta, dar se si indoise putin, ca, daca bucuria ar fi inselat-o, faptul sa n-o gaseasca nepregatita ca altadata. - De, mama, ii spusese copilului. Eu stiu. Paste iarba pe care o cunosti. Tu de preparat ai fi bine preparat, dar acolo o fi orarul greu. Daca ramai pe la jumatate Aici aveai o leafa bunisoara si erai si acasa Sau cand venea baiatul in vacanta. in dimineata dupa ce-i sosise copilul se ducea la un vecin sa-i taie un pui de gaina. (Baiatul era milos, nu taia.) Vecinul,dupa ce dadea cu toporul,ii spunea: - Te vaz mai inseninata, doamna. (Oamenii ii spuneau cum apucasera mai demult Ia scoala - doamna). Ti-a venit baiatul. Si invatatoarea raspundea: - Mi-a venit. Mile, mi-a venit, dar ce, parca asta e bucurie?! Sta doar vreo doua saptamani, ca trebuie sa se duca la practica. Nici n-apuci bine sa vezi daca obrazul ii e la fel cum i-l stii, si pleaca. Era fericita, dar daca in fiecare clipa a acestei fericiri turna o picatura din durerea despartirii, despartirea ii era mai usor de indurat. Asa isi chibzuia invatatoarea Genoveva Panturescu bucuriile. S-a petrecut insa in primavara aceasta o intamplare dupa care a pierdut obiceiul de a si le chibzui. A fost asa: invatatoarea suferea de reumatism. Facuse cerere inca de cu iarna la grupa sindicala sa i se dea unul din locuri la o statiune. Spre primavara i s-a spus ca biletul s-a dat altuia. invatatoarea s-a dus la sectia judeteana de invatamant cu toate certificatele de boala, insa cei de acolo au ridicat din umeri: astea le rezolva grupa sindicala de la centrul scolar. Atunci Genoveva Panturescu, ambitionata, facuse cerere de pensionare. Mai avea cativa ani pana sa iasa obisnuit la pensie, dar dat fiind dosarul medical Si cererea fusese aprobata. Asta o intaratase si mai mult: si ai judetului ar fi trebuit sa-si dea seama ca. daca ceruse ce ceruse, asta o facea pentru ca era pornita impotriva grupei. Dar Manea, seful sectiei, care atunci arata obosit sau poate suparat, rasfoise mult dosarul, citise cererea, o asezase deasupra dovezilor si-i spusese, parca gandindu-se in alta parte, ca el crede ca o sa se aprobe. Genoveva Panturescu iesise afara pe coridor, se bagase intr-un colt unde erau asezate, alaturi, jos pe podea, o scuipatoare cu nisip si o glastra cu flori si-i scapase sa planga de necaz. A mai domolit-o faptul ca pana la urma grupa sindicala i-a dat locul la statiune. Dupa trei saptamani, cand s-a intors de la Sovata, pentru ca mai era un timp bun pana sa plece R.A.T.A. care mergea din orasel in sat, a dat ca de obicei pe la sectie. Uitase de povestea cu pensionarea si cand Manea, acum mai intr-ale lui, o intampina galagios cu: "Oho, pensionara noastra", i se facu rusine de toata povestea de atunci. Lasa iar o cerere, aratand ca dupa tratamentul medical se simte: "apta de a presta eforturi in munca scolara" Manea ii spusese ca asta depinde si de altii. inainte de a pleca, invatatoarea rugase pe o nepoata a ei, Marioara Lambcscu, care era inspectoare si lucra Ia sectie, ca, atunci cand vine avizul, sa-i trimita o telegrama la cooperativa agricola din sat. Ea nu mai putea veni pana la judet - satul era departe. Si acuma, uite, venise duminica in care se tinea serbarea de sfarsit de an si nu primise nici un raspuns. in duminica aceea de sfarsit de iunie, familia Panturescu s-a sculat cum se scula de obicei. in fata se vedea dealul Pelinului despicand in doua razele soarelui nesaltat, de dimineata. Se vedea, pentru ca vara dormeau cu usile deschise. Desteptarile familiei Panturescu nu erau dureroase, nu retezau somnul sau visele si in bucuria aceasta a lor se pastrase tipicul desteptarilor din tinerete. Mai intai se trezea invatatoarea, care spunea privind accle desteptatorului C.F.R. si razele soarelui: - Hai, mai baiete, ce facem? Asta nu insemna neaparat ca trebuiau sa se scoale, dar daca barbatu-sau arc vreo treaba anume de facut, sa-si aminteasca si sa se imbrace. invatatorul nu raspundea nimic, mormaia ceva si se rasucea intr-o rana. Urma un timp scurt in care "cloceau", cum zicea invatatoarea. Atipeau si se trezeau cu vreo treaba a zilei in cap si pe urma iar atipeau. Apoi tot ea: - Ce facem, Dandule, ne sculam? (Peste zi, din cauza unei jene neintelese, nu-si ziceau niciodata pe nume, sau daca trebuiau neaparat sa se cheme isi spuneau ca toti din sat: "barbate", "femeie"). Acum se trezeau de-a binclca.dar nu-si vorbeau si nu se sculau. isi lasau unul altuia timp sa stearga aburul care inconjura chipurile si intamplarile din visele noptii. Apoi invatatoarea, devenita brusc gospodina, spunea privind acele ceasului care arata sase si jumatate: - Aoleo, c si treizeci! Scoala-tc. Avem o groaza de treburi. Si se sculau. Omul se apuca de treburile de barbat: potolea vitele si taia lemnele, iar femeia facea mancarea de dimineata si o punea pe cea de pranz pe plita. Pe urma dadea la pasari. Cand invatatorul, intorcan-du-se de la vite (grajdul era in fundul curtii), trecea pe langa nevas-ta-sa ocupata cu orataniile, ii spunea de parca ca n-ar fi stiut: - Vezi ca trebuie sa mergem la scoala. Da mai repede. El era si director si ramasese in primul rand om al scolii. Se ducea in casa si punea la punct cataloagele sau raspundea la corespondenta. Dupa ce ispravea se uita la nevasta-sa care tot nu terminase cu pasarile si exclama suparat, adresandu-sc cuiva nevazut: - Te pomenesti ca tocmai azi vine inspectia si ea uite-o cum se mosmondeste. Si o intreba calm, cu toata seriozitatea: Mai femeie, tu mai mergi la scoala? Pe urma intra iar inauntru, isi punea hainele de clasa, lua cataloagele si se oprea pe pragul scarii de piatra cu ceasul care arata aproape sapte si jumatate in mana, si spunea: - Eu am plecat! Zicea doar atat, scurt "eu am plecat" ca nevasta-sa sa inteleaga supararea lui, pentru intarzierea ei, intr-o mie de cuvinte nespuse. Se ducea pana la podisca, unde mai statea de vorba cu oameni plecati la treburi, asteptand sa fie chemat la masa de nevasta-sa, care, stia el, nu prea se sinchisea de toate indemnurile si supararile astea ale lui. Mancau si plecau impreuna. Ajungeau intotdeauna la timp - scoala era aproape. in dimineata aceea de sfarsit de iunie, tot tipicul acesta al desteptarii si al plecarii Ia scoala s-a desfasurat exact ca si in alte dati. Ba poate mai mult. Si unul si altul se straduiau voit sa se petreaca intocmai, pentru ca faptul venit pe neasteptate, si cam prosteste, al ultimei zile de scoala a invatatoarei, sa n-aiba importanta pe care o cerea si mai ales sa nu-i incurce si sa nu stie ce sa-si spuna. A lipsit totusi o singura parte. Atunci cand invatatorul a spus suparat: "Eu am plecat", nevasta-sa nu l-a mai chemat la masa si nici el n-a asteptat si a pornit-o singur la scoala. Putin mai tarziu a plecat si invatatoarea. A fost un fel de intelegere nerostita. Daca mergeau impreuna ar 11 trebuit sa vorbeasca de pensionare si pentru aceasta se cereau vorbe mari de care se despartiscra din tinerete si se temeau sau se rusinau sa ic foloseasca acum. Cand invatatoarea sosi la scoala, clasa si coridorul erau pline de oameni. Mirosea a flori de camp si a lamaita de la coronitele pe care si le facusera scolarii. Curand incepu si serbarea. Mai intai poeziile recitate de copii cu ochii lipiti de un tablou al lui Tudor Vladimirescu de pe perclclc din fata Apoi corurile dirijate de invatatoare cu gesturi moi, obosite. Mai urma o sceneta dupa care se trase cortina facuta din cearsafuri, inaintea ci fu asezata o catedra si directorul citi situatia scolara. Apoi, fara nici un fel de trecere, el incepu: - Tovarasi si tovarase, dragi sateni. Azi e o zi deosebita pentru dumneavoastra. Ati vazut roadele muncii copiilor de un an de zile. Dar e o zi deosebita si pentru scoala. Tovarasa invatatoare Genoveva Panturcscu, care vreme de atatia ani a muncit in mijlcoul dumneavoastra , astazi Mai vorbi un timp. invatatoarea statea in dosul cortinei si-l asculta. Nu-i placea cum vorbea barbatul sau. in fata oamenilor avea o demnitate neinsufletita, obrajii ii deveneau parca facuti din lemn si vorbele cadeau cumva salcii, parca tocate incetisor de un ciocanel de lemn intr-o scandura. Deodata se pomeni singura in fata salii. Luata de ganduri nici nu observase cand au fugit copiii dimprejurul ei de pe scena si nici cand si cine desfacuse cortina. A urmat o incremenire incurcata pentru toti. invatatoarea tragea in jos manecile jachetei de lana tigaie si zambea, isi dadea seama ca era un zambet silit si nelalocul lui, dar zambea pentru a-si tine incordati muschii fetei. Se temea ca daca i-ar destinde ar izbucni in plans. ii venea sa faca si temenele, cum fac copiii dupa ce termina de spus poeziile. Pana la urma le si facu. Era ca si cum in toti anii de munca nu facuse decat sa recite o poezie lunga si acum se inclina, asteptand aplauzele. Dar nu aplauda nimeni. Oamenii tuseau incurcati si-si potriveau mintcncle, de parca tocmai acum ar fi observat ca alunecasera pe spate. Femeile faceau, fara rost, noduri peste noduri, sub barbie, cu capetele tulpanelor. Noroc ca se infiinta pe scena Mitus a lui Ghica Negut, cu un buchet de flori in mana. El spuse intinzandu-i-l: - Ca uncia care v-ati muncit pentru scoala noastra, noi Aici vocea i se stinse, inecata de bataile din palme ale oamenilor, invatatoarea, fara sa-si dea bine seama ce face, incepu sa-l sarute pe Mitus pe amandoi obrajii. Mitus ii fusese elev, terminase scoala primara cu vreo zece ani in urma. in scoala se pricepuse la lucrul manual. Acum era tractorist in cooperativa si nu se stie de la ce fabrica luase o sirena, o pusese la tractor si fluiera ora fixa in sat. Ultima lui isprava, de care se vorbea, era ca facuse un aparat care functiona cu tuica. Dar despre asta nu se stiau prea multe si nici el nu vorbea. Poate ceva nu mergea inca bine. Dupa ce totul se termina, invatatoarea iesi in curte. Barbatul-sau ii spuse ca el mai sta un pic, sa se duca singura acasa. invatatoarea pleca. Ajunsa acasa, se aseza pe patul scos pe sala, se descalta si trase o cuvertura pe deasupra. Nu putea dormi. il auzi pe barbatu-sau intrand in curte. Acesta se duse mai intai la bucataria de vara, unde statu un timp, apoi veni pe sala. puse mainile pe marginea patului si spuse, pentru ca stia ca nevasta-sa nu doarme: - Eu ma duc pana la soru-mca peste rau. N-am vazut-o de mult si mi-e cam dor de ea. Invatatoarea nu-i raspunse nimic, dar se suci nemultumita in asternut. ii vorbise incet, ca unei bolnave. Se mai zvarcoli in pat pana auzi pacanitul bicicletei lui Mitus. Acesta avea o bicicleta careia ii pusese un motoras asezat pe portbagaj si, cine stie de ce, ii vopsise ghidonul in galben. Duminicile umbla cu bicicleta fara rost in sus si-n jos, si - ce fudulie o fi vazut el in asta - isi punea dupa ureche un creion galben cu guma la capat. Dupa putin timp, auzi poarta zgaltaindu-se. il vazu pe Mitus si acesta-i spuse sa se duca pana la gospodarie, la tovarasa Puiu, care are sa-i spuna ceva. Apoi el se intoarse si incaleca pe bicicleta pe care o rezcmase de un dud din zona soselei fara sa-i opreasca motorul. Daca-I oprea, nu-l putea porni usor. invatatoarea nu terminase cu incaltatul cand in curte intra alergand baiatul lui Petre Odrisca, elev in clasa a IlI-a. Copilul ii spuse, sufocandu-sc, ca l-a trimis taica-sau la cooperativa.. . o scrisoare mai veche sa functioneze la clasele unu-patru. ii zvacneau obrajii si ochii i se aprinsera si se marisera de ti-era teama sa nu sara din casutele lor. invatatoarea incepu sa banuiasca de ce e vorba si o apuca un tremur al mainilor de nu mai nimerea ochiurile pantofilor. il chema pe copil in casa sa-i dea niste dulceata de prune de vara si nu-l mustra cand el pata tislaifarul curat de pe fata de masa. ii mangaia absenta crestetul, cu parul tuns scurt, si simtea cum incet, incet o potopeste o bucurie marc, cum nu mai avusese de mult. Avu ca de obicei pornirea de a chibzui, de a opri din ea un stoc de siguranta, dar simti ca bucuria de acum era asa de rotunda si mare, incat n-o poate prinde si masura, ca sa vada ce c sigur si ce c nesigur in ca. isi spuse atunci ca azi n-avea cine sa-i dea telegrama si ca toata potriveala aceasta avea in ca ceva de necrezut. Gasi insa zeci de posibilitati datorita carora totul putea fi adevarat si bucuria, speriata o clipa, i se intoarse. Dar parca nu intreaga. in timp ce se caznea sa se incalte si la celalalt picior, pe la poarta mai trecura o suma de oameni care-i spusera sa se duca la cooperativa. Unii erau de aici, din catunul Nucetului, care incepea din fata casei invatatoarei. Altii erau din sat, de la vale, si dupa ce bateau la poarta se duceau putin timp la deal si pe urma se-ntorceau. invatatoarea isi dadu seama ca acestia venisera incoa' numai ca s-o anunte pe ea, si faptul acesta ii intoarse din nou bucuria, acum intreaga, si nu mai simti nevoia sa si-o chibzuiasca. incepu, cine stie de ce, sa-si schimbe hainele. Pe drum, spre cooperativa, se mai intalni cu cativa care tinura si ei sa-i spuna vestea. Se duse la biroul unde erau telefoanele si Puiu, telefonista, cand o vazu, se ridica incurcata in picioare, muscandu-si buza de jos. invatatoarea se astepta la ceva rau, la o spulberare a tot ce o insufletise, nu dadu drumul la clanta usii, se rezema in ea si incepu sa citeasca lozinca de pe peretele din fata, fara sa auda ce-i spunea fata. O citi de cateva ori, pe urma o repeta in gand, miscandu-si buzele. Asta o linisti si indrazni s-o intrebe pe telefonista ce a spus. Fata repeta, tot incurcata, ca telegrama fusese primita cu trei saptamani inainte, intr-o scara, ca tocmai in seara aceea ea plecase in concediu si in dardora plecarii uitase sa i-o mai trimita. Ca azi, cand se intorsese din concediu si oamenii ii vorbisera despre serbare si pensionare, ea le spusese de telegrama si-l trimise pe Mitus s-o cheme, mirandu-se ca n-aflase nimic de la sectie pana acum. Si-i intinse telegrama. invatatoarea o lua, o citi, nu-i spuse nimic fetei si iesi, inchizand usor, cu o incetineala nefireasca usa. Pe drum raspundea scurt, fara sa se opreasca, la intrebarile de o curiozitate bucuroasa a oamenilor. Se opri doar cand ii taie calea Zanovia lui Tila. Aceasta puse palma Ia gura si spuse cu o mirare fara rost: - Taci ca te vazui, domnisoara. Trecusi pe la telefoane? Asa? Atunci stii Ca d-aia ma si gandeam asa, vezi! Sa ne lase domnisoara nor.stra? Pai p-asta micu' cine-l mai invata carte?! Zanovia fusese prietena de tinerete a invatatoarei (si-i spunea si acum domnisoara). insa nu mai vorbeau de cativa ani, de pe timpul infiintarii cooperativei. Tocmai atunci, in preajma infiintarii, Tila primise o mostenire si nici el, nici nevasta-sa nu voiau sa intre. Se intamplase ca Tila si Zanovia picasera tocmai in "sectorul" (cum zicea Dandu) celor pe care trebuia sa-i lamureasca invatatoarea. Cand se dusese la ea si-i spusese ce si cum, Zanovia ii inchise poarta si-i vorbise de peste gard ca, daca mai vine la ea cu vorbe d-astea, pune gura la cepul butoiului, se imbata ca sa prinda curaj si o incaiera in mijlocul drumului. Si daca umbla sa-l incante pe Tila, ii scoate vorbe, cu toate ca e femeie batrana. Cand se mai dusese o data, Zanovia ii spusese aceleasi lucruri, dar tipand de se stransese lumea. Pana la urma intrasera si ei dupa un an. insa de atunci invatatoarea nu mai schimbase o vorba cu Zanovia. Si acuma uite cum vine - si erau ani de cand se ocoleau - si-i spune vesela ca asa si asa, fara sa se-ncurce. Ba, de fapt, se cam incurcase ca la ultimele vorbe cand zisese ca se gandise ea "ca n-o sa ne lase domnisoara noastra", care aduceau a compliment ocolit, de parca Zanovia tocmai arunci si-ar fi amintit de ce fusese intre ele. Dar nici asta n-o supara pe invatatoare - ii aducea aminte de vicleniile de fata ale Zanoviei si de tinerete. Privind fata luminata a femeii, invatatoarea isi dadu seama de ce azi nu mai putuse sa-si chibzuiasca bucuria. Nu mai era a ei, era a oamenilor. Adica era tot a ei, dar se rezema in altii. Si ea se bucura acum de bucuria celorlalti. Porni mai departe, pe drum, asternand incet pe pamant talpa piciorului. Nu doar ca sa vada daca o mai junghia reumatismul. N-o mai junghia. Dar mergea asa pentru ca ceea ce simtea acum se potrivea cu mersul linistit cu talpa piciorului asternuta intreaga, incet si sigur pe pamant. Cand ajunse acasa, se opri un timp in fata plutei. Tremura ca si in alte dati, inspaimantata de faptul ca se inalta cu putin deasupra copacilor dimprejur. Nelinistea plutei ii aminti iar de nesiguranta ei de altadata, nesiguranta omului saltat putin in varful picioarelor deasupra celorlalti. I se facu mila de pluta, ca de un om pe care-l parasesti, neajutorat, si-i unse niste locuri unde coaja ii era roasa d( un berbec infometat. |
|||
Pune poezia Bucurie pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |