| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
O, nu pe fluviul de taceri de Virgil Gheorghiu O, nu pe fluviul de taceri din tara aurului: seara. Ia-ma in pavilionul miinilor Cu pasiuni marine. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ca mireasa la moara
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Velea
|
|||
|
|
|||
| Era o moara ca toate morile, dar poate ceva mai harnica. Avea adica doua cosuri, unul pentru grau, altul pentru porumb, un deal, "dealul morii", cum e mai aproape in toate satele, un cazan sau o baterie de facut tuica ceva mai sus pe malul drept al iazului si, din cauza asta, roata morii invartea si zdrentuia nemiloasa multe palarii sau caciuli ametite. Pe morar il chema Cicerone, dar pentru ca numele era cam anevoios si niciodata scaldat in putina de botez a parintelui Lixandru, lumea ii zicea Mertic, mai ales ca ei era scund, indesat si nitel cam dublu. Erau multumiti de el, "rand ca la moara" nu prea era, pentru ca vara spala si curata cosul si roata de porumb, si varsa si macina doar grau in amandoua, iar toamna spala cosul dinspre partea graului si macina mai mult porumb. Uiumul il lua cu o cana mare de tabJa, dupa ochi, dupa sac sau banita vreau sa spun, cu incuviintarea omului. Avea in moara si o camaruta rostuita bine, cu soba cu plita, pat, masa, ba chiar si cu doua afise cu avioane si cu masti de gaze, din timpul razboiului. Si era o placere sa stai si sa auzi, ales timp de toamna ori iarna,duduitul sobei din odaia lui Cicerone-Mertic, deasupra trecerii si zbuciumului apei de dedesubt. Femeile, macar, treceau greu de ispitirea asta. Mertic banui sau baga de seama, si atunci cand una venea inrosita de frig sau oboseala, cu banita de grau ori porumb purtata pe cap, el ii spunea sa se odihneasca si sa se incalzeasca in odaia lui. Acolo, o ruga, ca pana-i face macinatul, sa-i prepare o ciorba de peste. (Avea patru varse: doua puse inaintea morii, si doua dupa moara.) Prindea adica doua neamuri de peste: una care intra in varse dupa momeala din rame sau mamaliga, doar din lacomie sau prostie, dinaintea morii, si alta care intra in varsele de din mai josul morii doar din foame si ameteala. Soiurile erau la fel, clean sau mreana, doar ca cei prinsi mai jos pareau mai dulci. Femeile ii gateau. Mertic le mai tinea un pic cu: - Vezi ca acu' a bagat alde Oncata grau cu gozuri. Mai stai de-un rand sa se spele roata. Si femeia statea si pleca tarziu, ori cu faina de grau alba ca lacrima, ori cu malaiul rosu ca aurul si obrajii la fel. Se intelege, nu plecau asa de tarziu, ca sa se zica: vine seara, pleaca dimineata si lumea mai si zice ca a dormit aici. Si toate se legau bine, pana cand Mertic auzi de prea multe ori in aceeasi zi - o duminica - la hora, niste vorbe aruncate si legate rau asa: "Stai ca mireasa la moara" si iarasi "stai ca mireasa la moara". Se intoarse mohorat catre moara si se hotari sa se insoare. O stia pe Didina, una din nepoatele, multe, ale lui Paremie. Secase odata iazul, adica el ridicase stavilarul de mai sus ca apa morii sa se duca pe matca raului si el cu Didina prinsesera pesti, razand, cu lanterna, in basca lui si in basmaua ei. Mai facu asta o data, dar altfel. Timp ploinlc fiind, el pusese stavilarul astfel ca apa iesi ecva-ceva dintre maluri si ei prindeau acum pestii mici si cateva mrenc mai mari, prin iarba. Si tot razand. Si tot asa si asa, au cazut si in altele, si pe urma au zis sa faca nunta la moara. Domnul Paremie a incuviintat, notarul Parvu a carmit ce-a carmit din nas, cum adica mireasa si nunta la moara? - si nunta s-a facut acolo, iar masa tot acolo, intinsa intre cele cosuri de pe scocurile carora curgea si malai si faina. Tristetea sau nepotrivirea a fost pe urma. Dupa ridicarea si rasturnarea paharelor nuntasilor si plecarea lor impleticita pe potecile "impletite", care duc si intorc de la moara, Cicerone-Mertic si-a dus tanara nevasta in odaia morii. Si atunci ea a vazut un soarece si a sarit din primele minute ale primului ceas al primului pat conjugai. La ceea ce, pe loc, si Cicerone s-a povarnit singur pe-o parte a patului si s-a hotarat sa dea foc morii, ca sa omoare soarecii. Si i-a dat foc. Dar focul a fost mic si plapand, atat de pipernicit, incat a putut Fi stins de palariile si caciulile umplute cu apa ale celor zaboviti sus, la cazanul de tuica. Si Didina, mireasa, s-a intors morareasa; barbatii veneau ca altadata, femeile, cu banitele pe cap si zaboveau ca sa le iasa malaiul sau faina curata, in odaia in care soba duduia deasupra zbuciumului rotund al apei. Mertic-Ciceronc era trimis din ce in ce mai des - seara de Didina - sa predea uiumul, proprietarului, unuia Jcnica. Si in odaia morii incepuse sa zaboveasca mai mult barbati, care se cam indesau de la o vreme la moara. |
|||
Pune poezia Ca mireasa la moara pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |