Intr-acestea iarasi, Stanica, iesind de la mica si indesata petrecere de Anul Nou facuta la Paremie, o rupse cu pasi harnici si leganati prin zapada care se taia albastru si sub bocanci si inainte.
Stanica ajunse in fata casei lui, dar cand vazu o fereastra luminata si fumul iesind pe cos, o crezu repede vapor si o rupse la fuga, tinand-o doar pe buza soselei, ca nu cumva sa cada in apa mari i inchipuite, care-si invrajbea valurile la mal, cand socotea el, se albeau de furie.
La marginea asezarii, pe o culme mica, parintii intelepti ai satului, ales primarul Glavan si notarul Parvu, ridicasera un foisor inalt de lemn, cu scari rasucite si o platforma cu geamlac colorat. Pentru inspectii. Adica de ce sa mai coboare controlul in sat cu piciorul, sareta ori trasura, cand de pe uliti nu puteai vedea tot sau mai puteai si auzi vreo vorba rea ori piezisa. Pe cand de aici, de sus, se putea vedea usor cum creste satul: mai un acoperis, mai o bina noua, mai Se gasea ce, in camera-platforma se putea lua si o gustarica si un paharel, geamlacul era colorat, va sa zica "viziune de ansamblu si specifica" se poate avea, gandise si lamurise notarul Parvu, care avusese ideea.
Cu doua nopti inainte, viscolul mancase o poiata de sita din acoperisul foisorului, de care acum era proptita o scara lunga si ingusta. Pe ea se catara iute Stanica si se aseza in locul polatei, ca sa scape de inec.
Aici ii gasi dimineata omul de ordine Pomara, fost pana nu demult si om de arma. El ii puse in vedere, mai cu vorba lunga si blanda, mai cu porunca scurta, sa coboare de acolo, ca se afla calare "ca si pe o institutie". Stanica ii raspundea ca nu coboara, ca se ineaca, Pomara ca de unde o scoase si p-asta. Stanica - nu, ca stie el. Si tot asa, pana cand el se dezmetici din bautura si nu mai vazu case-va-poare si nici mari cu valuri de zapada. Dardaind sus, de frig, zise ca ar cobori, dar sa nu-l duca la dom' sef al nou, dom' Tighin. Pomara fagadui ca nu. nu-l duce, Stanica se dadu jos si Pomara il duse.
- Las' ca-l fac eu sa manance ochi de icoana si sa bea apa dupa pisica moarta, cocea dulce Stanica ce dospise in gand.
Cand ajunsera la odaia autoritatii, el se prabusi gafaind, pe muchia mesei-birou, ca si cum ar fi fost imbrancit, si arunca in urma priviri mirate si mustratoare catre Pomara, care sta incremenit si buimac in prag. Seful nou imprumuta si el culoarea mustrator-intre-batoare a privirii lui Stanica. La care Pomara:
- Dom' sef. i-am prins pe acoperisul bisericii al foisorului nou, vreau sa zic.
La care si Stanica intreba daca ci, ca un om cu ceva carte, are doar scoala de menaj, poate sta de vorba intre patru ochi. nu ca oameni de aceeasi meserie, da' oaresicum II ruga, adica, pe dom' sef nou - Tighin - sa-l tina putin afara pe Pomara, ceea ce acesta si facu.
- Dom' sef, atata v-as intreba, cate orc a facut de serviciu in noaptea asta dom' Pomara?
- Pai cam mult, n-a avut schimb
- E limpede acuma; cum sa n-ai vedenii, atatea ceasuri in cizme, adaugate poate si cu un pahar de sarbatori si contra gerului. Si pe urma:
- Acu' spuneti si dumneavoastra, ce aveam eu sa caut pe acoperisul foisorului? Celalalt ramase nehotarat si poate ar fi gasit ceva posibil si suspect, daca Stanica nu izbucnea aproape cu disperare:
- Dom' sef Tighin, eu nu plec din odaia asta.
- Cum adica nu pleci?
- Nu ma ridic de pe scaunul asta, daca nu-mi ziceti ca dom" Pomara n-o sa pateasca nimic de la intamplarea asta.
Celalalt cumpani ce cumpani si fagadui.
- Nu asa, nu asa, mai dispera o data Stanica, vreau sa auza si el cu urechile lui, cat mai poate auzi, dupa atata stat in picioare, ca nu, si nu
|