Domnul Paremie, in seara de colindete, isi astepta colindatorii sau uratorii, cum vrem; Parimia preparase covrigii care, atarnati si legati pe sfoara, sunau uscat si aratau frumos. intunericul incepuse sa se lipeasca de ferestre si Paremie da semne de nerabdare, daca nu de suparare. El statea cu spatele proptit de soba, ca sa nu i se mai intample ca altadata, sa intre in zisa ca incalzeste Ia fata si la spate ingheata.
Acum, se intelege, Paremie astepta sa-i bata la usa sau sa-i cante din curte, sub geamuri, proverbele - adica cei cu incadrare precisa si definitiva acolo.
Primul care deschise usa, tragandu-si sufletul, fu obositul calator caruia ii sedea bine cu drumul. El ii intinse o lista de poteci, ba chiar de magistrale batute. Era ceva, era desul de bine si Paremie ramase multumit. ii dadu un covrig si un pahar cu vin, pe care neistovitul oaspete le consuma, ca sa-si respecte blestemul, pi imbandu-se prin odaie.
Pe urma sosira finul si fina, sfiosi, si pentru ca Paremie hotarase ca sunt prosti de te umplu de purici, au fost asezati intr-un colt dezinfectat cu D.D.T. dinainte.
Apoi, Eftimie si Airinie, vecini, care-si sapau, pe sub umbra marului batran si a gardului, gropi unul altuia si nici nu se gandeau sa cada singuri in ele. Aici, in casa, neavand cum sapa gropi, isi trageau unul altuia scaunul de sub ei, atunci cand se saltau sa rnai ia un covrig sau sa bea un pahar de vin. Iar privirile mustratoare ale lui Paremie ramaneau atarnate in aer, zadarnice.
Mai sosira lenesul Pop Zabava, lenes peste sapte sate, si Marin, scumpul. Pop Zabava sosi cu un iepure iar in brate, pentru ca sarise din nou gardul in alt proverb; el uita mereu ca este lenesul care mai mult alearga si ca nu e cel care alearga dupa doi iepuri si nu trebuie sa prinda nici unul. De asta si prindea iepuri - din greseala adica. Marin scumpul aduse si el o traista cu tarate si una cu malai, pe care le aseza jos. "Prind bine, nu se impotrivi Paremie, nici la iepurele adus din greseala de incalcare a proverbului, nici la traiste, prind bine, de ce sa"
Mai sosira Stanica si Parvu, care nu-si facusera caruta iarna si sania invers. Nu erau desfacuti bine de bautura, venisera chiar cu o sareta, sedeau si aproape - oricum era vreme rece, de iarna, ger de-ti barbierea obrajii - si se asezara tacuti unde Ii s-a spus sa se aseze.
Au rasturnat cateva pahare si pe urma au inceput sa se certe.
- Ca voi nu va tineti de zisa si va sapati gropi si nu cadeti singuri in ele. Cad altii.
- Ca zicerea voastra nu e bine facuta, ce c aia cu subiectul in cazul dativ? carteau cazul calatorului, cu invidie pentru ca proverbul lui intrase si in manualele scolare.
- Aia nu e invatatura comprimata! il maraiau pe Gavrila, cel care se incurcase cu oul si n-a ajuns sa fure boul. Dar acesta nu sosise aici, fiind, precis, ocupat cu altele.
Paremie ii asculta cu intelegere parinteasca, intinzandu-le din vreme in vreme cate un covrig.
- Fiecare pai isi arc umbra lui! arunca el ca de obicei o vorba anapoda, si-i lasa pe ceilalti buimaci, ca daca vor sa priceapa, sa priceapa, daca nu "calatorul" le arata drumul.
Si pentru ca tocmai atunci veni un colindator adevarat, care explica sub tocul ferestrei cum ca:
" Frunza verde lamaita.
Noi suntem copii de tata
Si-am pornit sa colindam
Pe la case sa uram",
Paremie I-a primit in casa, cu toate impotrivirile celorlalti ca asta nu e proverb, e urare
|