| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intuneric de Mihail Saulescu Cat de \\'ntuneric este in serile de toamna Si strazile sunt triste, tacute si pustii, Iar fiecare clipa in suflet isi inseamna Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Noapte
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Velea
|
|||
|
|
|||
| Spirica si Tele lucreaza amandoi la ferma din satul lor, un sat de munte. Spirica e tractorist, iar Tele e tchnicianul-radiofonist al gospodariei. Sunt foarte scunzi, cei mai scunzi baieti din gospodarie, si locuiesc in aceeasi camera care se invecineaza cu cabina radiofonica a lui Tele. Se cunosc de mici, pentru ca parintii lor erau vecini si sunt prieteni de atunci, fiindca la amandoi le placeau masinile. Camioanele care treceau in vremea copilariei lor pe sosea le placeau atat de mult, ca aruncau cu pietre in ele sa Ie sparga geamurile. Si cand reuseau si masina se oprea, unul iesea la iveala ca soferul sa lase masina si s-o ia Ia fuga dupa ci sa-l bata, iar celalalt se apropia de masina si o cerceta. Cel mai mult Ie placea mirosul de benzina - el ii facea sa-si inchipuie locuri straine, si vara nu mai aruncau cu pietre in masini ca sa le opreasca. Le lasau sa treaca linistite si se repezeau in dara de praf si benzina ramasa in urma lor. Se invarteau pana cand praful si mirosul ii ameteau si cadeau. Apoi se tarau tacuti si posomorati pana in zona soselei si asteptau alta masina. Planul lor era atunci sa aiba niste masini mici, asa cum sunt cele in care se fotografiaza copiii din oras, cu care sa alerge dupa vite. Pe urma, intamplarile vietii se asezasera foarte iute, asa cum le asezau ei in gandurile lor. Si unul se trezise radiofonist, iar altul tractorist. Repeziciunea implinirii fusese asa mare, incat ei nici n-o observasera, nu se gandisera la ea si nici nu se bucurasera pana la capat de starea lor. Dar mai aveau timp. Sunt amandoi foarte scunzi, dorm in aceeasi camera si sunt foarte prieteni, poate pentru ca sunt prapastios de deosebiti. Lui Spirica ii plac cartile si insignele,e cuminte, masurat si tacut. Cu Tele lucrurile sunt foarte incurcate. Bine, s-ar putea spune simplu ca lui ii plac inventiile, gandeste cu voce tare, e cam mincinos si-i place muzica. Dar de fapt nu e mincinos, numai ca gandurile lui o apuca des razna si nu-i place muzica pur si simplu - ii plac zgomotele in general; si de fapt nici ele nu-i plac, dar il apara de razna asta a gandurilor lui. Prima oara cand Spirica si-a dat seama de felul lui Tele a fost mai demult, cand se gandeau la masinile mici cu care sa alerge dupa vite. intr-o dimineata, Tele il intampinase si-i spusese: - Mor, ma, de necaz, stii ce e aia mor? Ma mir de unde mai sunt ca sa-ti spui! - Ce-i fi avand? il intrebase Spirica somnoros. - Pai daca cu vin de la copca raului cand se lumina de ziua si ma intalnesc cu ncn-tu Ion ca el aterizase la Rogoazc, in izlaz, si daca iti adusese o masina si o pusese in creasta casei - Nenea? (Acesta era un unchi al Iui Spirica, aviator, care-i spusese, e drept, odata, ca daca o sa treaca pe deasupra casei cu avionul, o sa-i arunce o pereche de cizme.) - Da, ma, nen-tu, o pusese, masina, pe creasta acoperisului si ma intreba ca undc-i fi, ca la voi nu e nimeni si nu poate sa lase masina asa si, daca nu da ochii cu tine, o ia indarat, ca e grabit. Ma-ntorc cu ci. Acas' la voi, incuiat peste tot. Pui urechea la gaura cheii si te auz cum sforai. Ai tai te-ncuiasera sa mai dormi si plecasera la munca. Bat eu in usa, bate nen-tu in fereastra - nimic, tu duceai porcii la jir. sforaiai. El s-a suit pe acoperis, a luat masina, s-a dus la avion si a plecat. - Minti, ma,Tele, de turbeaza cainii! ii spusese atunci Spirica, nedesfacut bine din somn. Celalalt il privise mirat si mahnit si plecase suparat. A tinut supararea vreo cateva saptamani. Nici acuma, dupa ce trecusera ani, cand Spirica deschisese, cu grija, intr-o zi vorba despre povestea asta, Tele nu zicea altfel. El nu se schimbase deloc, poate si pentru ca gasise viata astfel alcatuita, incat trimisese spre el numai intamplari bune, care-i ocrotisera firea, n-o dusmanisera si nici n-o batjocorisera. Seara, inainte de a adormi, Tele isi lipea ochii de tavan si din gura Iui ieseau cele mai mari minunatii. Spirica nu-l mai contrazicea, il asculta tacut si resemnat si de cele mai multe ori cu placere. Tele vorbea mai mult despre inventiile pe care vrea sa le faca el. Era foarte indemanatic si priceput, repara ceasurile si aparatele de radio din comuna si punea motoare la biciclete. Dar astea erau lucruri la indemana. Faima mare i-o dasc faptul ca seara, cand se plimba pe drum, el devenea "coloana de lumina", cum zicea Spirica - luase numirea dintr-o carte - sau simplu, "coloana" - cum isi spunea Tele. Avea o pelerina de ploaie facuta dintr-un material plastic, transparent. Cand se intuncricea. isi punea in buzunarul de la haina o baterie electrica, aseza subtioara doua becuri sustinute de o sarma petrecuta pe dupa gat, imbraca pelerina transparenta pe deasupra si asa luminat din cap pana-n picioare, se plimba pe drum. Peste catva timp, intr-o brigada a inceput sa lucreze o fata, si Tele si-a pus casti de radio la urechi. Spirica s-a cam intristat, stia ca Tele si le pune cand vrea sa ascunda ceva, sa se inchida in el sa nu mai vorbeasca cu nimeni. Scara Tele se intindea mut pe pat cu castile in urechi si adormea fara sa si le scoata. Fata se numea Noana lui Moroaca. Moroaca fusese stuparul cooperativei agricole. intr-o zi uitase aprins somoiogul de calti, cu fumui caruia ametea albinele cand cerceta stupii. Luase foc toata stuparia, omul tanjise catva timp si murise. Fata, ramasa singura, fusese angajata aici, la ferma. Noana avea 14-l5 ani, si, cu toate ca traise departe de sat - casa lui Moroaca era asezata pe Coama Clocoticiului -, nu s-ar fi putut spune ca e salbatica. Dar avea uneori un neprevazut in miscari si in vorbe, de ti se parea ca atunci le face si le spune pentru prima data Si ca ele fosnesc. Si mai avea o lipsa nestiuta de sfiala, incat cu toate ca multi baieti se jucau cu parul ei si o luau pe dupa umeri, nici unul nu se lauda altuia cu asta. Poate totul venea de acolo ca fata avea niste ochi verzi care erau frumosi, pentru ca erau foarte stersi. Erau asa de ?tersi, incat ii indepartau intreaga fiinta si ti se parea ciudat, ii erai chiar recunoscator ca ca iti poate auzi cuvintele si-ti raspunde la ele. Dar ochii nu erau mereu asa - numai cateodata - si parca doar cand vrea ea. Daca vreun baiat devenea mai aprins,mai duios in fata ei, Noana il asculta un timp cu ochii vii si rotunjiti. Apoi parca trupul i se cutremura si ea intreba: - Precis? Incepea sa rada, ochii isi pierdeau rotunjimea, deveneau stersi, iar cel de langa ea o simtea indepartata. Lui Tele si lui Spirica fata le placuse de la inceput, dar pe ci ii luase in seama tarziu, in urma celorlalti, pentru ca erau scunzi. Spirica o patise la fel ca ceilalti: Noana se aparase si de el cu "precis" si ras. Si purtarea fetei il linistise. "Nu c constienta",isi spusese el. Si atat timp cat era asa, n-avea dinspre partea cui se teme. Cum nu-i ramanea altceva de facut, se alinta cu ganduri despre ea. Se mira ca el, ori de cate ori ii placuse vreo fata, privise cu mare recunostinta lucrurile pe care aceasta le atinsese. Dar acum brazii din curtea cooperativei, ori banca de mesteacan de care se rezemase Noana erau doar brazi si banca, nu imprumutasera nimic. Explicatia si-o dase cam asa: "Noana asta nu e constienta, traieste cam in fuga si nu se opreste sa ia de la lucruri vreun inteles si nici sa le dea vreunul, sa lase ceva de la ca." Tele avusese mai mult noroc. Fetei ii placea muzica, si seara, dupa ispravirea lucrului, statea in cabina lui pana pica de somn. Apoi Tele se lumina "coloana" si se ducea la Atena lui Brebenel unde ea statea in gazda. Spirica il urmarise de cateva ori si vazuse ca Tele o stransese in brate si o sarutase. Dar nu se nelinistise, pentru ca fata ramanea la fel de indepartata. Ii era mila de Tele ca se crede asa sigur pe degeaba, nu mai vorbeste nimic si sta tot timpul cu castile la urechi. Peste putin timp, insa, Spirica avu de ce sa fie nelinistit. Prin iunie sosi la ferma, sa faca practica, un elev de la o scoala veterinara. Lui Spirica, de cum l-a vazut, baiatul i-a placut. Pe urma ii paru rau ca l-a placut. El isi prefacea cateodata, cand era singur, glasul si felul de a misca mainile, capul sau sprancenele in felul Noanei si ajunsese sa creada ca simte la fel ca ea. Si daca lui ii placuse practicantul insemna ca o sa-i placa si ei. Lucrurile s-au mai potrivit astfel ca Valentin, asa-i zicea elevului, fusese repartizat la o sectie a fermei unde era si Noana - in satul Rest. Curand Tele lepada castile si seara se plimba luminat din cap pana in picioare printre brazii din curtea gospodariei, intorcand degeaba capul in toate partile, pentru ca fata nu mai venea. Peste cateva zile deveni iar vorbaret si vesel. Pe Spirica nu-l nelinistea atat aceasta, cat faptul ca Noana era cam tacuta si parca ingrijorata si incordata. Mai avea insa si rabufniri de-ale ei de altadata si Spirica stia ca mai trebuie sa urmeze ceva, n-ar fi putut spune ce, dupa care lotul avea sa fie pierdut. Si se tinea cat mai mult in apropierea Noanei, ca sa nu scape acel ceva. Si nu-i scapa. intr-o seara stateau - el, Tele, Valentin si Noana - pe banca de mesteacan din curte. Era racoare si un pui de vant ratacit printre brazii de munte parca se tanguia incetisor de ranile pe care i le faceau acele de brad si parca tanjea dupa campie. Dar aceasta nu se stie daca se leaga de ce s-a intamplat. Stateau pe banca si mai mult taceau, cand deodata Noana se ridica de pe banca, se departa putin si spuse cu o voce pe care nimeni nu i-o mai auzise: - Cum stam adineauri pe banca voi trei si cu mine. Si cum acuma eu nu mai stau si stati doar voi. Tacu putin si-i privi mirata si parca speriata. Apoi continua: - Si cum zic eu ca voi acuma stati pe banca si ca eu nu mai stau Parca obosi, parca ceva se rupse in ca, se incovoie, buzele si fata ii devenira palide. Si ca-i ruga pe cei trei intr-un fel deznadajduit: - Ati auzit ce-am zis cu? "Devine constienta", il fulgera pe Spirica si ci se emotiona. Noana isi plimba privirile de ia unul Ia altul. Tele si Valentin ridicara din umeri. Cand ochii Noanei ajunsera la el, Spirica spuse tulburat: - Cum stai tu in picioare si cum devii constienta! ii scapa lui din cauza tulburarii. Noana ii privi mirata si fara recunostinta. Se napusti la Valentin, d apuca de mana si-l zgaltai: - Tu cum ai auzit? Acesta se uita la ca speriat si nu zise nimic. Noana ii mai tinu putin palma, apoi i-o libera moale si fara chef. Se intoarse spre Spirica si-i porunci incet: -Hai! Se ridicara si plecara. Noana ii apuca si lui mana si i-o stranse foarte puternic, aproape cu furie. Spirica stie ca o face de necaz pe Valentin ca nu pricepuse nimic, dar incerca sa i-o stranga si ci. Ea parca isi reveni, isi smulse palma, il plesni peste degete si-i spuse cu rautate: - Ia vezi! Dupa ce mai mersera, ca se rasuci spre el si-i spuse tot cu rautate: - Ce te tii dupa mine, ce-i fi crezand? Si o lua inainte. Dar Spirica, pentru ca o banuia slaba, nu putu s-o paraseasca si mergea agale in urma. Noana, dupa un timp, incetini pasul si se opri. Nu-si vorbira pana acasa si ea dupa ce inchise poarta ii spuse batranicios, in felul cum cei in varsta multumesc copiilor: - Sa traiesti. Spirica mai zabovi si pleca dupa ce se aprinse becul de la stalpul din fata portii. Cand vazu curtea si casa ei luminata, o socoti in siguranta si se duse sa se culce. In zilele care au venit, Noana il ocoli, dar in asa fel incat se tinea in apropierea lui. intr-o seara nu mai putu, veni la el si-i spuse coplesita: - Nu mai pot, nea Spirica (inainte nu-i zisese niciodata asa, ii spusese simplu, Spirica). Cand fac ceva ma gandesc ca, uite, fac lucrul asta. Mi se moaie genunchii si nu sunt buna de nimic. - Lasa, asa c la inceput, o linistise Spirica. Ii imprumutase niste carti, dar ea i le dase indarat nedesfacute, vaitandu-se ca de cum se apuca de ele se gandeste, ca uite, sta la masa si citeste si nu mai pricepe nimic. in alta seara, petrecand-o spre casa, Spirica o luase pe dupa umeri. Noana i se alaturase supusa si-i spuse resemnata: - Ce hot esti, nea Spirica Si cu toate ca stia ca ar fi putut s-o mangaie, Spirica o simtea prea slaba si n-o facu. . Noaptea in care incepe de fapt povestirea aceasta e prima noapte cand Spirica nu putea dormi. Pregatindu-se sa ia insigna de .,Prieten al cartii", tocmai terminase un roman in care era o fraza cam asa: "exista un miez de noapte cand nu poti sa dormi si te pomenesti singur in fata ta, si te maturizezi. Adica devii puternic si intelegator" Lumina o stinsesera si Tele dormea de mult. "Sa tii minte ca tocmai acuma ma maturizez"', se sperie Spirica. Isi trecu degetele prin par, si-l puse in randuiala, isi potrivi patura si astepta. Pentru ca nu se intampla nimic, incepu sa se gandeasca. Si primul lui gand fuse mirarea ca ce se intamplase, ce nu se intamplase, dar ci era ce planuise sa fie. ii placusera de mic masinile, si acum era tractorist, se ocupa de masini. Bucuria care il napadi era insa o bucurie vinovata - el se mustra ca nu se gandise niciodata la ce se intamplase cu el si nu multumise nimanui. isi aminti cu recunostinta de Neagu, presedintele sfatului. carc-l sfatuise mult timp pe el, pe Spirica, nu pe taica-sau. pentru ca acesta incuviintase de la inceput sa mearga la pfofesionala; de o profesoara care-i daduse nota mare la examen, cu toate ca el nu stiuse ce inseamna "discipol". Dar nu se socoti iertat si vru sa-l destepte pe Tele sa auda ce zice si el. Amintindu-si insa de Tele, gandurile ii luara o alta intorsatura. Va sa zica el se despartise de Noana, in seara cand ea ii zisese ca e hot si putuse s-o sarute si n-a vrut si Tele pretindea urmatoarea intamplare. Ca in seara ce urmase, el, Tele, si cu Noana fusesera trimisi in Rest sa aduca niste bidoane cu lapte dulce. Pana aici era adevarat, carutele si masinile erau toate plecate si fusesera trimisi. - Ajungem la Rest - povestise Tele - luam patru bidoane, cu doua, ea doua, si ne intoarcem. Da sa se intunericeasca si eu ma fac "coloana". Ajunsi la rau eu ii zic sa nu mai mergem pe la podul Sa-vului, ca ocolim, s-o luam printr-un loc,cam in dreptul lui Mamudea, ca e apa mica si intinsa. Daca-ti trece de glezne. Cum s-a facut ca am lovit bateria cu un bidon, am deranjat-o, mi s-au stins becurile subtioara. Dau sa le aprind, nu nimeresc firele si Noana zice sa nu mai zabovim, sa mergem asa. O luam pe unde fixasem, mergem pe vad, mergem, apa se facea adanca si ne lovim de-un bolovan. II pipai si dau de un belciug. Era bolovanul ala cat junca venit cand cu potopul. Ala cu belciug de fier. Stai, zic, c-am lovit-o-n palarie, in loc s-o luam pan' dreptul Iu' Mamudca, am luat-o pantr-al lui Brebene, unde apa e maricica. Asez bidoanele pe bolovan, dibuiesc firele, le potrivesc si ma luminez iar "coloana". Pune si Noana bidoanele pe pietroi ca sa se mai odihneasca, si numa' ce o auz ca incepe sa raza, sa topaie si sa strige: "Aoleu, nea Tele, aoleo, nea Telc". Ce crezi, ma, ca era, daca tu spui ce era,cu nu stiu ce-ti dau O gadilau pestii, ma Eu daca eram "coloana"', pestii trag la lumina si o gadilau. Pe mine n-aveau cum, ca aveam cizme de cauciuc. Razi, topaie ea, razi eu, pana m-am pomenit cu ea in brate si nc-am pupat, ma, pana am ametit, si daca nu ne razmam de pietroi - cadeam in apa. Si ma strangea, Spirica, pana i-am zis eu sa nu ma mai stranga asa, ca daca sparge becurile Povestea asta i-o spusese Tele alaltaieri seara. Spirica banuia de atunci ca el minte, adica nu ca minte, dar o apuca razna. Mai intai ca daca s-ar fi intamplat asa ceva, Tele nu i-ar fi spus, si-ar fi pus castile la urechi si ar fi tacut. Pe urma era sigur ca de la intamplarea de pe banca de mesteacan, Noana nu se mai putea saruta cu nimeni decat cu el. Si Spirica stia ca nu e infumurat cand crede asta. Din ce-i spusese Tele, un singur lucru il pusese pe ganduri: ca-i zisese "nene*'. Numai lui ii spunea, asa ca Tele n-avea de unde sti asta. Ieri, pe zi, o intrebase, ocolit, pe Noana si ea-i spusese ca trecusera pe pod. Aflase, din intamplare, si de la niste oameni, ca fusesera vazuti pe pod. Iar in seara aceasta, inainte de a adormi, il intrebase din nou pe Tele cum a fost. El continuase cam fara chef, asa: - La urma am iuceput sa prindem pesti si sa-i bagam in bidoane. Am bagat asa multi pesti in bidoane, ca laptele a inceput sa dea p-afara. Curgeau fire de lapte pe apa si vedeai in lungul raului cum pestii trageau la lumina asta a firelor de lapte. in lungul raului vedeai doar fire de lapte si boturi de pesti. Atingeau firul, cascau gura si Aici Tele adormise. Lui Spirica i se facu mila de Tele. "Ce mai poate sa minta si tanaru' asta", si intinse mana si-I mangaie pe crestet. Cu asta termina cu Tele si se intoarse iar la el insusi. il cuprinse din nou bucuria ca a ajuns ceea ce a vrut sa ajunga, e puternic, si iar se invinui ca n-a multumit, n-a rasplatit pe nimeni pentru asta. Cum n-avea pe altcineva Ia indemana se hotari sa-l rasplateasca, sa fie intelegator cu Tele. Si-l lasa sa fie strans in brate si s-o stranga in brate pe Noana, pe drum sau pe pod. "Putea s-o faca, incepu el sa se convinga, nu-i vedea nimeni". Dar isi inchipui asa viu faptul, ca-I retrase. "N-a facut nimic, e un mincinos. Ce mai poate sa minta si baiatul asta" insa i se facu rusine pentru fagaduiala netinuta, incuviinta si crezu suparat totul, si povestea din rau, si cea de pe pod, si toate, toate pe care le vrea Tele si cum le vrea el. Din cauza oboselii si le inchipui iar foarte viu si se intrista. Se rasuci intr-o parte: "Sunt cam indispus", isi spuse, si se pregati sa adoarma. Dar inainte de a atipi se mai gandi o data la Noana si-si aseza gandurile cum le aseza ea: "Cum stau eu acum in pat si sunt tractorist si sunt obosit dar nu pot dormi. Si cum sunt eu cam indispus" Apoi adormi. |
|||
Pune poezia Noapte pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |