| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Poarta
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Velea
|
|||
|
|
|||
| Poarta se mai tinea doar intr-un cui. Sandu vazuse de mult ca se tine doar intr-un cui, dar nu spunea la nimeni. Credea ca nici unul dintre ai casei nu stie ce stie el. Cand, intr-o scara, o auzi pe maica-sa: - Apuca-te, ma omule, si drege poarta aia. Se mai tine doar intr-un cui si o sa cada peste asta micu'. - Toate la vremea lor, femeie, raspunse taica-sau. Maine car lemnele alea la joagar pentru grajdul nou. Poate poimaine. Asta il nelinistea pe Sandu. Asteptase atat de mult sa cada poarta Mai cazuse o data, anul trecut, si-si aducea aminte cum se jucase atunci: pusese patru pietre sub poarta, incat ca parea o plita uriasa, adusese o caldare veche, umpluta cu nisip, pe ci re o pusese deasupra si invartea cu un bat de parca facea mamaliga. Apoi stransese cateva foi de brustur si stevie, le tocase cu o custura si le pusese intr-o cutie ca si cand ar face mancare. Si cate nu mai facuse Simtea ceva cald, rotund, infasurat in lumina si bucurie, nici ci n-ar fi putut spune ce simtea, cand se gandea cum se jucase anul trecut. Tinea sa se joace la fel si anul acesta. Dar mai intai trebuia sa cada poarta. Nu mai putea astepta. A doua zi, cand toti erau plecati la camp, a luat un cleste, s-a catarat pe poarta si a inceput sa traga cuiul. Dar parca inadins, cuiul nu voia sa iasa. Si-a adunat o data toate puterile si a tras, dar clestele a scapat muchia cuiului si Sandu a cazut jos. A inceput sa planga incet. de durere si ciuda, si privea printre lacrimi la cuiul incapatanat. Ar fi vrut sa-l bata, dar asta ar fi insemnat sa-l infiga si mai bine si daca-l musca iar nu avea vreun folos, pentru ca era mai tare decat dintii lui Se simtea neajutorat si necajit si atunci a inceput sa bata gascanul care sasaia in spatele lui. Gascanul ii era cel mai cumplit dusman. Anul trecut il apuca de pantaloni si il batea cu aripile, pana ii facea picioarele vinete. Acum nu mai indraznea sa-l apuce, dar, de cate ori il vedea necajit, sasaia in jurul lui a batjocura. Cuiului i-a venit de hac in aceeasi zi. Taica-sau umpluse caruta cu lemne pentru joagar si cand sa iasa din curte i-a spus: - Sandule, stai in spatele carutei si spune-mi cum sa carmesc ca sa nu se agate osia de poarta. Sandu a facut tocmai pe dos: i-a spus s-o ia mai spre dreapta, adica mai spre poarta si vedea cum, incet, incet, cuiul iese ruginit din gaura. N-a mai auzit mustrarile lui taica-sau. S-a dus intr-un suflet si a adus caldarea si custura de unde le avea ascunse. A pregatit toate celelalte la fel ca in anul trecut. Dar pe cand mesteca nisipul in caldare, s-a oprit. Simtea ca parca lipsea ceva. A inceput sa toace brusturii si stevia. S-a oprit din nou. Lipsea ceva, nu stia ce. Se apuca sa toace mai cu inversunare. Degeaba. Anul trecut se simtea in rand cu oamenii mari cand facea toate acestea. Acum vazu parca intaia data ca toaca brusturi si mesteca nisip. Maica-sa toca patrunjel si mesteca malai. I se puse un nod in gat ca atunci cand era gata sa planga. Se duse, lua un pumn de malai si-l presara peste nisip. Culese si patrunjel, incepu sa toace si sa mestece si mai indarjit. Degeaba. Simtea ca toate nu mai au nici un rost. Farmecul cald si rotund de anul trecut nu se mai intorcea. Nu mai putu sa infranga nodul din gat si incepu sa planga. La inceput incet, apoi din ce in ce mai tare. Auzi un sasait in spate. Era tot gascanul care-si radea de el cand il vedea abatut. il pedepsi cum stia el sa-l pedepseasca mai cumplit. Avea o sapca cu captuseala rupta. I-o arunca gascanului in cap, incat acesta se invalatuci in captuseala, de nu mai stia cum sa iasa. incepu sa loveasca cu piciorul, indesat, plangand din ce in ce mai tare. Maica-sa vazu gascanul ^batandu-se si se repezi la copil, dar cand voi sa-i dea o palma observa ca plange. - Ce e, Sandule, cu tine, plangi? Baiatul nu raspunse nimic si se arunca hohotind in bratele ei. - Sandule, mama, ce e cu tine? El nu putea sa raspunda nimic. Plangea, cuibarindu-se mic in bratele ei, cautand parca ocrotire de ceva neinteles si ingrozitor care-l inspaimantase. Abia dupa un timp putu baigui: - Poarta, mama Si plangea si mai tare, stia ca nu de asta plange, ci de altceva si mai dureros pe care nimeni nu-l poate intelege, nici chiar el insusi, si nimeni nu-i poate spune de ce plange el. Dupa ce se domoli, statu un timp mut, cu ochii mari privind in gol, apoi se smulse indarjit si parca rusinat din bratele mamei si-i spuse surprinzator de linistit, cu o voce care parca era a lui taica-sau: - Hai sa ma ajuti sa dregem poarta aia, mama! |
|||
Pune poezia Poarta pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |