Paun al Firii lui Piturca, din comuna Vaca, se pomeni ca se trezeste intr-o dimineata foarte infumurat.
Starea nu-l buimaci, si-o agonisise el mai de mult. cand cu picatura, cand cu lingura, dar luat acu' asa pe nemancatelea Dupa ce-si dadu ocol cu ochii pana la degetul mic de la piciorul stang, se constata bucuros teafar si trufas. Sari apoi iute si ingrijorat din pat si imbuca ceva Ia repezeala, ca nu cumva sa-i prinda urechile vreun cantat de pupaza pe burta goala si sa-i trasneasca gura toata ziua. Contra neprevazutului se stropi totusi si cu ceva odicolon. Pe urma il prinse mirarea si banuiala ca nu poti fi fudul doar fata de obiectele, lucrurile neinsufletite din camera. Si alea putine, pentru ca lui, banii ce-i ieseau din socoteala ii depunea. Privi ingaduitor la putinul dimprejur si pana la urma se hotari sa-si plimbe sentimentul sau starea si s-o duca neaparat pana in satul natal. El sedea acuma tot intr-un sat, dar mai apropiat de calea ferata, cu statie, adica halta, asa ca putea auzi mai repede si duduitul si fluieratul locomotivei. Raspundea aici de un centru de cresterea viermilor de matase si, normal, si de taierea frunzelor de dud. Si, la el, infumurarea adunata cu picatura plecase nu ca la altii, cu nasul in sus, de sa nu-l ajungi nici cu stranutul, nici cu prajina, plecase cu fruntea si ochii pironiti mandru in jos. incat doar unul mai batran observase si aruncase: "Ce are, ba, asta de se uita asa fudul in jos, ca can' ar avea bocanci noi?"
Cam asa o porni spre satul natal, aflat dupa magura. Paun al Firii, de parca s-ar fi dus peste munti.
Se imbraca, isi puse un costum intunecat, isi imbraca degetele de la mic la mare si de la dreapta la stanga cu manusi tuciurii, cu toate ca era cald si-si lua un baston. Cand sa treaca peste pragul casei, isi apleca fruntea cum era si capul de parca, scund si neplouat la timp, l-ar fi putut atinge si clinti stinghea de deasupra. Porni pe sosea, sal-tandu-si sus picioarele si intinzandu-le lung, ca si cum ar fi mers pe ace. Ca sa i se vada cusatura si dunga pantalonilor. Umbra lui dc-abia il mai ajungea si lovea calcaiele. Merse el fudul ca musca-n lapte pana la bufetul din comuna, unde facu semn celorlalti sa stea jos pe scaune, sa nu se ridice - si bau un sirop. Iesi aplecandu-si din nou fruntea sub pragul de sus, pe care nu-l atingea si porni inviorai spre satul cel natal. Dupa incovoietura magurii intalni un cioban care-i fusese coleg de banca la primara; se facu ca nu-l cunoaste, il intreba cum il cheama, ce face si unde se duce. Acesta, pe care pustietatea muntilor si a stanelor il indemnase la citiri si spuneri, i-a raspuns scurt despre numarul oilor si de unde venea si unde le duce:
- De la vai la munte, Toader si cinci sute
Si-si indemna magarul asa:
- Cius, Costica, la inima drum.
Paun isi continua si el drumul si vazu in stanga niste copii care adunau spice de grau. El explica, aratand cu bastonul, profesorului sau pedagogului, ce-o fi fost:
- Spic cu spic, patriei snop, bine, chiar foarte bine.
Ii mai intelese si ii lamuri si pe niste lucratori ai pamantului,care naduseau la prasila porumbului, ca e bine, e foarte bine asa cum lucreaza, rotunjind cuibul. Si nu auzi sau se facu ca n-aude cc-i arunca unul din urma:
- Asta n-o fi logofatul Trancana, cu mamaliga-n basma? Ajunse si la fratii sai din sat si, in vremea pranzului laolalta, ii
limpezi si pe ei ca n-au de ce se plange, au de toate in sat de la sosea cu asfalt pan' la; ca si cum ci s-ar fi perpelit de nemultumiri. Pana cand una din cumnate, mai piezisa, nu mai putu si arunca:
- Nu fi d-aJa cu ce e pe el e si pe culme, fereasca Dumnezeu de vreun fac, ca n-are ce arde?
Paun al Firii o privi ingaduitor si mahnit si porni inapoi trist. Mai bau un sirop si in bufetul din satul natal. Si-l mai inviora doar mirarea sau nepriceperea unuia aruncata peste o uluca de la marginea satului.
- O fi d'al Firii? Ca, daca nu e cine c, cine e sa nu mai fie?
Si el, Paun, mergea saltat ca pe ace, si umbra mai scazuta d-abia mai incerca, fricoasa, sa-l mai atinga si ajunga.
|