| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ulciorul si ulcica
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nicolae Velea
|
|||
|
|
|||
| Intr-o zi, era miercuri, Paremie se gandi sa-si cheme finii in vizita, la masa. Tematoare de alergatura si osteneli, Parimia se impotrivi alat cat putea ca sa se impotriveasca. - De ce, doar buricul finului i se vede o singura data. Lasa sa se apropie ziua de adus ploconu'. - Nu, hotari Parcmie, considera-i ca si invitati. - Te pomeni ca. daca nu ti-o fi de finul Zamfir, ti-o fi de fina Domnica, arunca Parimia si se mira si se sperie si ca nu de ce spusese - da' de ce-i fusese sa auda ce spusese. Doar ca nu se cruci si nu puse palma la gura. Paremie lasa un timp putin, ca sa-l cutreiere cum trebuie supararea, sa i se urce in obraji si sa se taie in muchii de cuvinte, care sa taie si ele. - Asculta aici, Parimio, porni el incet, dupa ce trecu ragazul, ti-am explicat eu tie odata pe scurt, dar credeam destul de pe indelete si pe inteles ca eu am savarsit totul dinspre partea mea si a voastra, femeiasca, cu verigheta si mai ales dupa verigheta. Pe tine cand te-am luat, nas' Lazar m-a si intrebat daca aveai ulcica goala, i-am raspuns cu fruntea sus ca da. Si nu fiindca n-aveai lenjerie pe sub fota sau fusta, cc-i fi purtat atunci, dar si zestre imi adusesei iepurii de peste deal. Se mai odihni nitel si urma ceva saltat: - Si, pe urma, barbatul e barbat, are caciula. Ii mai cade caciula in tarana, o scutura si o pune la loc, nu se cunoaste. Femeia n-are caciula, arc basma si odata cazuta, e cazuta, in tarana sau dupa tufa. Parandu-i-se ca vorbise destul si ca Parimia se cam pipernicise si zgribulise de atatea galeti de intelepciune rece aruncate peste ea, domnul Paremie taie mai cald incremenirea odaii si a femeii. - Si i-am chemat si intr-o zi de vineri, pe fini, zi de post, iese mai ieftin: niste fasole cu muraturi si un ulcior cu apa de izvor. - Da, dar ulciorul nostru nu mai merge la apa. - Ulciorul nostru ? - Ulciorul nostru. - Nu mai merge? - Nu mai merge! Domnul Paremic isi privi Parimia cu banuiala duioasa: - Nu cumva ai luat de-a dreptul indreptarea mea de atunci, nu mai stiu cand, ca pentru fiecare prostie facuta sau spusa sa pui cate o boaba de fasole intr-un vas? - Nu, minti Parimia - si avea sa se mire multa vreme de curajul si istetimea minciunii ei (sparsese de mult ulciorul) - am pus cate o boaba pentru fiecare vorba buna de tinut minte de la tine. - O sa gasim noi o alta iesire, isi batu aprobator Paremie nevasta pe spinare. Si rosturile casei si ale vorbelor fiind asezate in rafturile lor si pana sub scara mai gasindu-se vreme, dadura din foarfece catre fini. Ca daca le dai, le fata iapa, le cerni, le moare manzul; ca umbla gatiti ca linsi de vitei. Pana cand, imbarbatata, Parimia spuse: - Si sunt prosti de te umplu de purici. Paremie ramase pe ganduri si ea se sperie ca, poate, isi intinsese vorba mai mult decat plapuma. - Da. spuse el, ar fi o piedica puricii astia. O sa dai cu petrosin, D.D.T.-ul e vatamator. Si Parimia, tematoare de osteneala, se porni sa frece aprig cu petrosin lucrurile si podelele. |
|||
Pune poezia Ulciorul si ulcica pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |