In odaile lui Hancu
cel batran, azi se mananca
si cinsteste. Casa mare!
Mese-n cruce pe fatare,
unde-ndeamna mahalenii,
de rasuna Secarenii!
De trei zile si trei nopti
imblatesc colacii copti;
curge vinul ros, mistret
si din an, si de antart;
toti mesenii mi-s barbati
prin razboaie incercati,
sprancenati si mustaciosi,
mai multi nanti,
mai multi spatosi,
si, o sama, maruntei,
dar cu ei sa nu te iei
la baut sau hart, vecine,
ca dai cinstea pe r usine!
Hancu-al nostru-i din codreni,
moldovan din moldoveni,
mult falos, dar primitor
la un ochi stricat; ii chior.
Si-a luat de-un vaz, deci, grija
cu Istrati, cu Dabija,
cand odata s-a-ncontrat
cu vrajmasul cel spurcat.
Intre fete si feciori,
are si-un asa odor
ca Mihalcea. Anevoie,
de pe-acum, sa-i intri-n voie,
ca de-si vara-n cap cevai,
fa-i pe plac,
chiar de zici vai!
Au poftit, zi de san-Chetru,
neamuri, cuscri si cumatri,
mahaleni, cam catu-s toti,
si de chef si lupta soti.
Cand la spartul targului,
Hop! por unca Hancului,
Hancului batranului,
ca urare fiului.
Incretita-i fr untea lui
de povara gandului
(numai biata inimioara
nu ca-l frige, cat il doare!)
Mergi, fiule, sanatos,
ca un trandafir frumos!
De unde-ai fi, departe,
s-auzim de sanatate!
Nu uita de ai tai frati,
ca de codrii valurati;
sa nu uiti nici de surori,
ca de campul plin de flori;
nu uita de mama ta
ce la sanu-i te-a purtat;
nu uita de ai tai mosi,
ca pamantul de vartosi
si de scumpii mahaleni,
ca de cucii din poieni.
Fr umos sade mesei mele
imprejur cu nemurele,
dar mai bine i-ar sedea,
dac-ar fi si maica mea,
maica dusa in robie,
si tata la casapie!
Nu mai sprijini usorii
si nu-ti sterge ochisorii,
mama hai! ca inima
si-asa arde, sar mana!
Lautar ul Lae,
Lae Nicolae,
zice si nu zice
Zice cu placere,
nu zice cu fiere!
Hancu cel batran ulcica
ca pe-o puica mi-o ridica,
si mi-o joaca, haide-ha!
Intre nouri luna sta
si la masa se holba.
Iar la spartul veseliei
sare de pe loc Ilie,
spiridusul satului,
cotcarul olatului.
Si cu voia tuturora
s-a legat, cununa, hora,
si-apoi dai si hostropatul
Tot invatul, cu dezvatul!
D-apoi cea Moldoveneasca,
Dumnezeu s-o intareasca!
Ca se scutur de cojoace
si stejarii, ca sa joace!
Crapa lumea de necaz,
broscarimea face haz!
Stelele in apa lina
mi se prind, frumos, de mana
si se invartesc, in chip ca
Lae le-ar zice din scripca
Cantec, tropotit si chiot!
Si-n padure mare zghihot:
Statu-Palma-Barba-Cot
a sarit si el pe-un ciot
cu obrazul ca de dohot.
Stimele tin intr-un hohot,
stimele din zori de zi,
parc-ar fi a-l probozi
Stime sunt ori poate ceata
ce anunta dimineata?
A cantat demult cocosul.
Soarele pocalul rosu,
ridicandu-l, l-a trantit
de pamantul ador mit!
Ca prin farmec, schimba fete
zarile. Printre ostrete
sesul pare ca-i in clocot.
De la manastirea Hancu
tanguiosul glas de clopot
Pacla a ascuns adancul
si dintr-insa plopi zvacnesc
si la soare stralucesc aurite buzdugane.
Sta Mihalcea intre neamuri
ca un plop intre aluni.
Cuvanteaza: Oameni buni,
scumpi parinti, vecini si neamuri,
multumim de cinste, daruri!
Dar nici cal de calarie,
nici ar me de Venetie
la drum nu-mi trebuiesc mie.
Unde-a fi mai greu pripor ul,
mai de nadejde-i picior ul;
si decat sabia grea
mai dihai ii mana mea
(ca Mihalcea de picior
iute, nu e alt fecior!
Si din pumnul lui de fier
pan si piatra lasa zar!
Pe-un implinitor netot
l-a zvarlit cu cal cu tot
peste gard, cu capu-n glod!)
Un pribeag, adus de vanturi,
m-a pus, oameni buni, pe ganduri.
Vreau sa vad, cum mai traieste
Moldovanul, ce chiteste
Ca de-acu, tot satu-i martor
c-am ajuns proptea de garduri!
Un scuman si umbra-mi cer,
sa-mi tie de cald pe ger.
Pe scuman sa hodinesc,
cu umbra sa ma-nvelesc.
Daca-a fi si n-oi veni
r udele m-or pomeni!
Pomeni-ma-vor cu drag,
zice fluier ul de fag!
Pomeni-ma-vor cu foc,
zice fluieras de soc!
Pomeni-ma-vor duios,
zice fluieras de os!
Ramai, tata, ramai, mama,
Plec de-un dor, care ma cheama.
Sa aud de sanatate
si de biniurile toate!
Iar voi, frati si surioare,
ce-mi stati ca la-nmor mantare?
Mai, scripcari, incepeti marsul,
sa ma iert si cu nanasul!
Zii din fluier, Zaharie,
doina care-mi place mie!
Saritori fiti la nevoie,
mahaleni si rude, voi!
Pentru cinste ma inchin
tuturor!
Dr um bun! Amin!
Verisor ul Ifimas
L-a cuprins pe Mihalas:
La sfarsitul halului,
sa-nchinam ulcica, frate,
ca la botul calului!
* * *
A pornit Hancu Mihalcea
colbul drumului sa-l calce.
Obrajori
ca doi bujori;
mustacioara
balaioara;
ochisori ca murele
ce-acuprind padurile
Cu mantaua-n poale lata,
pe un umar aruncata,
cata-n slava cerului
la ceasul norodului,
la soarele inaltat
de trei sulite pe sat.
Sat frumos, moldovenesc,
cu casute ce zambesc,
albastrele parca-ar sta
si-ar zice: Nu ne uita!
Tot in flori de trandafir,
nelipsitul cimitir:
cr uci de piatra cu dichisuri
si cu slavonesti inscrisuri
Unde soarta m-ar purta,
satule, nu te-oi uita!
Leagan al copilariei,
tu izvor al bucuriei!
Frunzuleana de scumpie,
mult ai fost priitor mie!
Intr-o zi, nu azi nu maine,
sa ne revedem cu bine!
* * *
Si-a tuflit pe ceafa cusma
Mandri codrii spre Lapusna,
cat rotesti ochii, se-ntind
inverzind si albastrind.
Tine valea spre Pascani,
langa balta cu batlani;
iar pe matca Lapusnitei
il intampina nagatii.
Cale lunga si pustie!
Dar ii tin tovarasie
inima din piept, fierbinte,
si aducerile-aminte
Tata, pare, il intreaba,
asezat si fara graba:
Mai, ce ti-a trasnit, deodata,
sa lasi vatra, mama, tata,
si s-o ei asa, hai-hui,
ca un pui al nimanui?
Oameni doar suntem si noi,
nu-adunati de pe gunoi!
Si avem si-un pic de cheag
Cum sa pleci, ca un pribeag?
Stai, ca nu au dat tatarii,
s-o pornesti in lumea mare!
Mama sta la cap, vegheaza,
lacrimi varsa si ofteaza
Oare-asa e pe pamant,
ca mamele, de cand sant,
sa-si dezmierde copilasii
cat ii vad micuti si-n fasa?
Iar cand prind la aripioare,
hat! de capul lor! sa zboare,
sa colinde alte parti
prin negre strainatati?
Pentr u sprijin si nadejde,
ori la ce copiii-si creste?
Hancu merge si zambeste,
fr unze-n pumn dibaci pocneste.
Parinteasca slabiciune
la inima n-o mai pune.
Si nici ca-i vine prin minte,
ca va fi si el parinte
Iata, culmea dealului
garbov, al Vlamnicului.
Colo-n fundul vaii, hat!
Secarenii dragi se vad
sub o streasina de zare,
ca o turma de mioare
Plopul casei lor, subtire,
da din mana-a despartire
Ori e fapt, ori e parere?
Parca-o lacrima se cere.
Scutura din cap? Ori vrea
sa alunge-o musca rea?
* * *
Deal cu deal, vale cu vale
toate imi petrec o cale
Pan la Sleahul Tataresc
multe vraste se lungesc,
cap in cap, tot stanjeni lungi.
Mergi, tot mergi, nu mai
ajungi.
Dar Mihalcea, cum am zis,
intr-un ceas, cat altii-o zi,
face si-nca de ramas
are-o haba, de popas.
Iata, cher vane cu sare,
lung sirag pe dr umul mare
Tot majeri cu lata ceafa,
care duc sare la Cafa,
la Mare cum o mai fi!
Ar mai sta si sindrofi,
Hancu, insa cei majeri
carausi sant, nu muieri
cu caldarea la fantana,
sa starceasca-o saptamana!
Cel Hotar, pricepe glasuri,
ar fi-al Celor doua Ceasuri ,
Tara sa o desparteasca
de otcina tatarasca.
Prag de stepa. Locul gol.
Pajura, sus, da ocol.
