In asteptarea noptii, cand florile sclipesc
In vetrele bogate cu albul lor feeric,
Copacii framantati se-ncarca de-ntuneric,
Si mutele nelinisti bat golul sufletesc.
* * *
Cuprins de-ndoliata priveliste, adancul
Se-nchide ca un melc in coaja-ndurerarii.
Si numa-n ochi, ca-n maluri, izbindu-si lin oblancul
De valuri, se mai simte nemarginirea marii.
* * *
Natura, spatiul, vremea in mine se ingroapa
Ca-ntr-un mormant; si, totusi, acelea-s mai depar te.
Se-apleaca vesnicia painjenita-n apa,
Pe-o usa intru-n viata, pe alta calc in moarte.
* * *
Cum seva pomului se-nmormanteaza-n foi
Si-n flori, sicrie verzi si albe-n cimitir de-azur,
Trecutul osemintele si le trimite-n noi,
Cei de nemarginire marginiti in jur.
|