Cleopatra. a III-a Elegie pagana

Zaceau visand dogoarea zilei,
Si piramidelor din zare
Pe varfuri rosu palpaiau
Reflexele tremuratoare
Si moarte ale lunii. Beau
Cu guri de sange, carnivore,
Imense flori acele ore,
Sa le prefaca, in savante
Metamorfoze, in parfum.
Se abateau vioi din dr um
Serpi mici si veninosi, spre plante.
De marmora si ar ta scara
Din ape poarta-n toata seara
Suita ei. Pe targa larga
In stofe moi ea-si odihneste
Imensa patima, sa sparga
Ce-i gata orice omeneste
I-ar sta potriva: legi, credinta,
Dreptate, juramant, caire,
Caci pentru ea n-are fiinta
Decat salbatica iubire.
Buzatii negri sunt ca smoala
Sub focul faclelor de-argint.
Cu evantaie de Corint
Fecioare-i zvanta toropeala.
Si vracii ce tin lumea-n numar,
Cu preotii, umar la umar,
Smeriti si gravi pasesc pe piatra
Ce o scruteaza Cleopatra.
In cot, sta cufundata-n ganduri


Amantii trec prin minte-i randuri:
Batrani, barbati voinici si tineri.
Nesuferitele-i retineri
De-o zi coboara foc in carne.
Fecioare vin in par sa-i toar ne
Esente tari si excitante
Extrase din anume plante.
Maseaza pielita subtire
Si calda-o mana priceputa;
Dar tematoare, ca o ciuta,
Se bate inima-n nestire,
Toti nervii incordati se zbat.
Si cum se zvarcoleste-n pat
Ea pare-un ghem de serpi albastri
Ce se framanta fara preget.
Pe luciul pielii scapar astri.
E-un lotus fiecare deget.
In par u-i lung si greu, si rece,
Se-nvaluie ca-ntr-o manta,
Iar fr untea-ngusta si-o petrece
Intr-o tiara. Cine-ar sta
In fata capului regesc
Cu capul sus? Se rastignesc
Toti sclavii la pamant cu fata,
Si preotii isi ploconesc
Plesuva-ntelepciune. Ceata
Din mari cadelniti, parfumata,
Isi suie serpuinda pata.
Din targa micul ei picior

Coboara lenes pe covor.
Cum sta cu capul rasturnat
Pe spate, calzi zefiri ii bat
Si-i gadila, sagalnici, sanii.
De vraja trupului regesc
Se infioara si-nfloresc
Pe balustrade crinii.
Un sclav o-ncalta cu sandale;
O favorita-n straie scumpe
O-mbraca si de pietre scumpe
Scanteie par ul; iar pe dale,
Cuminte, sarpele domestic
I se taraste la picioare.
Un semn si se retrag pe branci,
Cu spatele-ndarat, toti robii,
Un vraci incearca-n mana bobii
Si-a sortii proorociri adanci.
* * *
Se freamata in muzici sala
De f luiere, de tobe, strune
Dar nici un cantec nu ii spune
Ce-ar vrea ea. Toti ii canta fala
Si toti, cu inimi de misei,
In voie vor sa intre ei.
Ba unii rascolesc, nebunii
Trecutul tot cu toti strabunii.
De pretutindenea rasuna
Slugarnicia in minciuna.

Pe toti, zambind, ea ii priveste,
Dar zambetul ei e dispret.
Deodata vazul i se-opreste
Pe-un oaspe nou. Cu par ul cret,
Cu fata sprijinita-n palme,
Avea priviri adanci si calme,
Si langa el statea, vadana,
O lira veche, egipteana.
Ea din spranceana doar misca:
Ca-n farmec totul inceta.
Si-acel artist necunoscut
C-un gest maret si fara teama,
Cu lira-n maini ce sta sa geama
Tinand-o cum ai tine-un scut,
Se-apropie de Cleopatra.
Cantecul bardului
O, inima, de-ai fi ca piatra!
O, suflete, de-ai fi ocean!
Zadarnice ati fi cand dansa
Nu va cunoaste.
Privirea ei trezeste-n mine
Pustiul rascolit de vant.
Si-ar fi de-ajuns un semn sa faca
Sa mor de dor u-i.
La glasul ei cad ca vultur ul
Din cer cu pieptul sagetat.
Si mersul ei omoara-n mine
Orice nadejde.

Si de n-o simt o clipa-aproape
E-n doliu-ntregul univers.
Ca mort sunt ca ea n-o sa-mi afle
In veci iubirea.
O, inima, zadar nic fremeti!
O, suflete,-n zadar te zbati!
Voi nici ca marea, nici ca piatra
N-ati fost vreodata.
Si iata cum de azi nainte
Orice nadejde am pierdut.
Ma port pe lume ca un flutur
Manat de vanturi.
Azi, rece, ochiul meu priveste
Si numa-n visul meu inalt
Iubirii mele-n veci pierdute
Statui eterne.
Iar lumii glasul meu cel jalnic
Cand lumea-mi cere, asta-i spun:
Durerea mea fara de margini
Mereu nestinsa.
* * *
In ochii plini de intuneric,
Punctati de doua mici faclii,
Amantul ei crestea himeric
Pierzandu-si umbra-n vesnicii.

Durerea ta, poete tanar,
De crezi s-o poti inmor manta,
Eu iti ofer regescul suflet
Drept cripta. Vrei? Voi fi a ta.
Dar ca iubirea ta intreaga,
Ma jur pe Zeii din infern!
De vrei sa ti-o pastrez, vreau maine
Sa mori. Vei fi iubit eter n!
Primesti? Raspunde-mi.
Da, Regina!
Vad, glasul meu n-a fost in vant.
Slaviti fiti, Zeilor din ceruri,
Slaviti ca m-ati dat pe pamant!
Slavita fii tu, Bucurie,
Ca mi-a fost dat sa te traiesc
Si sa te-nalt ca pe-o faclie,
Tu, pieritor lut omenesc!
Regina, imi ajunge-o noapte.
Ce spun o noapte doar un ceas,
Ca sa-mpletesc cu-a tale soapte
De-amor al vietii bun ramas.
Nu vreau sa spurc cu glodul vietii
Fior ul sufletului meu:
Ca-nalti podoaba tineretii,
Pamantul te-o slavi mereu.
Nu grija zilelor de maine,
Nu chinul noptilor pe ur ma,
Nu spinul cr ud al geloziei,
Nu, astea sufletul nu-mi scur ma!
O noapte-mi dai O, esti prea dar nic,

Stapan al inimii si-al sortii!
Iti jur ca maine cu-a mea voie
Voi trece pragul stramt al mortii.
* * *
Pe cer fantoma vagabonda
A noptilor, pe flori de iris
Storcea cosita ei cea blonda
Pe-ntinsa tara-a lui Osiris.
In panzele vargate vantul
Pe Nil usor-usor batea.
Silabe de argint cuvantul
Eternitatilor de stea
Dunga prin linistea straveche.
Doar Sfinxul marea sa ureche
La soapta stinsa-a vesniciei
O incorda. Si-n piramide,
Cu umbra tot mai scurta, luna
Paloarea si-o dansa.
Inchide,
Iubito, ochii mari si vineti:
Ei-s adevarul si minciuna.
Ah, zbuciumul din piept retine-ti!
Deschide buzele cum crapa
Bobocii-n zarzari primavara
Si cu sar utul cald adapa
Tu gura-mi: cu parfume nara.
Cu degetele lungi mangaie
Tu par ul meu si stai asa,
Sa pot din par pan la calcaie

Cu de-a-manuntul saruta.
Desfa-ti si bratele fierbinti,
In puful fin al subsuorii
Sa ma-ngrop; in suferinti
Sa ard popasul scurt al orei.
Si sanii gemeni sa ti-i r up,
Iubita, sora mea si mama!
Nu ma opri, in zori imi cheama
Tacerea patima din trup.
Da-mi sar utarea gurii sora,
Da-mi voluptate curtezana,
Prin mine fii a tuturora,
Amanta fara de prihana!
Da-mi sangele si ia-mi puterea;
Da-mi vesnicia, ia-mi viata
Nimic mai dulce ca durerea
Nu-i, cand nu-ti rade dimineata.
Iubitul meu! Consuma-ti tot
Delirul unei vieti intregi.
Secretul mortii vreau sa pot
Sa fac sa-l intelegi.
Da-mi sarutari fara sfarsit,
Nici una nu-i ca alta!
In sar utari am istovit
Menirea vietii, nalta.
Imbratisari fa ca sa cada
Asupra mea, logodnic sfant,
Cum cade-a Nilului cascada
Sa fecundeze-acest pamant.
Da-mi pielea ta de firav pr unc

S-o musc si strange-ma, barbate!
Caci maine restul o s-arunc
La leii din cetate.
Nu rade cand te gadil; nu
Ras tineresc si acru.
Ne savarsim, iubite,-acu
In spasmul vechi si sacru.
Iubita mea, iubita mea
* * *
Luceafarul de nea
Al diminetii ramanea
Sa arda singur. Corabierii
Cu navele trageau la chei,
Plin de hamali si porumbei.
Se leganau, lungi, palmierii.
Pazeau lei aripati la porti.
Heliotropi cu ochii morti
Priveau in zare, enigmatici.
Flamingi trandafirii, flegmatici,
Intr-un bazin, cu capu-n pene
Sub aripa tot mai visau.
Departe glasuri indigene
Si tipete se auzeau.
Rageau camile, si magarii
Icneau slavind pe zeul Ra.
Havuzuri reumpleau acvarii
Si Nilul r umen tremura.
Ostasii trambitau; cocosii
Le raspundeau si ochii rosii

Aurora-n roua si-i spala.
Din nou suna robia-muncii
Si lanturile monocord
Trezeau ecourile luncii.
Doi vulturi sfinti roteau spre Nord.
* * *
Striviti de voluptatea roza
Amantii trist se sarutau.
Ca doi hulubi se ciuguleau
In searbada metempsihoza.
La sunetul de gong o sclava
Aduse cupa cu otrava.
Cu ochii plini de chipul ei,
Cu gura grea de sarutari,
Cu nervii de iubire grei,
Pe corp cu ros reflex, de zari,
De buza aurita-a cupei
El buza si-a atins. O raza
Juca pe chipul lui. Si groaza
Ea resimtea, si voluptate.
Solemna, moartea-n ora ceea
Trecuse-nfiorand gradina
Si, biruind atunci femeia,
Se inalta, maret, regina.