Pornit de nu stiu unde, nu stiu cand,
Fara vreo tinta, poate fara rost,
Ma port in lume nestiut, torcand
Din vis zadarniciei adapost.
Incheg un cantec iar mi s-a urat;
Dezleg o taina, insa ce folos?
Miseii iau virtutile in rat
Si sufera popor ul cel de jos.
O trambita! Si, parca, vad: Iisus
Suind Golgota impietritei vieti.
Dar cu atat cu cat te-nalti mai sus
De zbuciumul launtric te dezveti.
Lumina stelei n-o mai intalnim,
Punctata-n infinit cap de tarus.
Si nici al lunii palid heruvim
In pacea neagra nu mai sta caus.
O clipa de-om simti otgonul, vag,
Ce-a priponit pamantul doar pe-un crug
Si cum tresalta frunzele de fag,
Vom tremura simtind ur ma de jug.
Si-odata, furisati peste hotar,
In ceata nefiintei, si nici legi
Dar ce-ti vorbesc, o, frate-om, barbar!
De ce-ti vorbesc, cand nu ma intelegi
|