I-a Elegie pagana

Eu sunt iubitul celei ce-mi daruieste vinul
Mai tare ca al mortii ai sanilor ei mici,
Ca doua por umbite cu ciocul roz. Inchinu-l
Acest pahar al clipei pagane-n cer si-aici.
Fr umoasa esti, iubito, cum alta-n lume nu e!
Tu m-ai muscat de suflet cu al iubirii bici
Si inima-ai legat-o de flacara ce suie
Din beznele adanci ale vietii parintesti
Pe sangeroasa mortii si soar tei cararuie,
Spre inflorirea pura a zarilor ceresti.
Acolo cine este si ma asteapta cine?
Scaldata-n vijelii de visuri tu, doar tu esti!
* * *
M-am despartit de-a clipei statornica micime,
M-am desfacut din caltii unui banal trecut,
Si stralucesc salbatic, zvarlind peste multime
Sfidarea tunatoare: am dragostea ta scut.
O, te iubesc, fecioara! tu-mi esti impartasirea
Vietii noi in care sunt inger renascut.
Imprastie-ti din ochii intunecati uimirea!
In templul fara zei al lumii am surprins
Misterul zeitatii ce ne-a supus Iubirea.

Coboara-ti fuga roza a vrerii, inadins,
Pe sidefata scara ce sufletu-mi lunatic,
Pe frunti de flori si sange, spre tine a intins.
Nu te feri de-al gurii impatimit jaratic;
Imbratisarii sarpe nu te impotrivi!
Iubeste-n mine duhul ce l-am tinut ostatic
Din veacuri, ale caror dureri te-ar otravi
De le-ai cunoaste. Scumpo, fr umos e al tau nume;
Si buzele soptire cu gura le-as strivi,
Aceste visini coapte pentru strivit anume.
Iubeste-ma, si-n clipa oprita, poate-n veci,
Sa nu ne pese nici de-oranda, nici de lume.
Cuprinde-ma cu zorii acestor brate reci,
Innabusa la sanu-ti acest cap beat de ganduri
Acum, cand crapa-a noptii nenumarate teci
Si boabele de stele pe cer sar randuri, randuri.
M-apropie de tine, in sufletul tau nud
S-aud cum carii rod ale veciei scanduri;
S-alung si presimtirea acestui blestem crud,
Ca tu si eu, odata, vom repeta-mpreuna
Sfarsitu-ngrozitor al mortii. O aud,
Psalmodierea stearpa a unui glas; rasuna
Citania de veghe langa un lung sicriu,
Pe langa geamuri, vanat, un miorlait de luna,

Si in sicriu eu singur, rob trist, nici mort, nici viu.
Cuprinde-ma, mi-e teama de-a mea singuratate;
Sar uta-mi gura arsa atat cat nu-i tarziu
Si iar ta-ma, ca narui a clipei maiestate
Cu-acest delir de ganduri! Sunt, poate, un nebun,
Innebunit de-a lumii eterna nedreptate;
Sunt, poate, un titan, nu pot sa ma supun
Acestei legi ce tine pe omenire jugul
Misterului: vreau lutul de cazna-i sa-l razbun,
Din pomul vesniciei sa-i daruiesc belsugul.
* * *
Printre atatea stele cu creste-nflacarate,
Pe care nici tipare, nici suflete n-au loc;
Printre atatea astre cu turnuri crenelate
De safirii penumbre, ori rosii umbre-n joc,
O inima spuzita agonic numai bate,
Pamantul: astr ul nostru far pompa nici noroc
Isi poarta cu rabdare prin vreme saracia,
Cu paduchimea lumii ce misuna, calic.
De nu pamantul omul viseaza Vesnicia,
Aceasta plasmuire de patimi si nimic,
Dand un decor de basme batranului pamant,
Acestui glob funebru, a cestui splendid dric!

Orgolios incearca, sar manul, in cuvant
Sa afle perspectiva eternitatii sale;
Si-a sa desertaciune-i pe temelii de vant.
Cu biblicele randuri vrea mintea sa-si insale
Cu vorbe prafuite, cu oameni ca si el,
Si-nfricosat inalta tacerii osanale.
O minte de o schioapa, un cap flocos sau chel,
O inima de soarec si-un vis de nemurire!
De-ar sti cat e de comic, si cat e de misel
Iubita mea, ca vinul ma-mbata fericirea
Ca searbada ta viata cu-a mea ai impletit!
Din tot ce credem, astazi ne-a mai ramas iubirea.
Chiar de-mplinim in gluma Celui Ascuns un rit
Hilar pana la tragic, in biata comedie
A dragostei noi rolul ni l-am indeplinit
Destoinic iar rasplata in fasa intarzie
Traiesc doar prin iubire si, poate, ca traiesc
Iluzia mai tare decat o vesnicie,
A carei nepasare-o desfid si o urasc!
* * *
Ma-ntrebi de ce ma zbucium; de ce nu-mi aflu pace
La sanii tai, ca mieii balai; de ce nu-s bland?
Cum oare pot, cand vad cum bordeiele sarace

Bogatului fatarnic, obraznic si flamand,
Sunt treapta spre o viata la care n-are dreptul,
Cum pot privi la teasta ce nu cunoaste gand
Inalt, nici ideal si care-si umfla pieptul,
Cu vorbe mincinoase inzorzonand ades
Sordida sa faptura. Pot eu sa fiu adeptul
Tihnitilor, licheaua din propriu interes,
Si sa pretind multimii c-acesta este farul?
Pot eu pe putregaiul mizeriei sa tes
Un val de vise roze? Ar fi prea greu calvar ul.
Mai bine pe tr udita mea cruce sa ma bat,
Din inima ciocan improvizand amarul,
Decat de fericire, sa picur, imbuibat!
Cum vrei sa aflu pace, iubita rea si dulce,
Cand fete ca si tine-si scot tr upul la mezat
Si pierd pe totdeauna speranta sa-si mai culce
Cu dragoste candida capsorul pe-un piept drag;
Ademenite cand de izul unei bulce,
Flamande, castitatea si-o dau unui pribeag
Zgarcit la bani, dar larg in vitii si in pofte;
Cum pot fi multumit, cand pentru un posmag
Se vinde-o copilita; de dorul unei cofte
O fata-n rand cu lumea cand nu mai poate fi;
Ori o marsava, a vreunui bleg Irofte,

Zvarlind in fata lumii un vag drept de-a iubi,
In balele minciunii cand murdareste-o mama,
Cum pot trai alaturi de tine, colibri?
Cand un copil din leagan un san vandut recheama,
Eu sa fiu fericit? Raspunde-mi, nu-i nedemn,
Ca pentru omenirea ce rabda peste seama
Sa nu te lupti? Sa nu smulgi al suferintei semn
De pe coroana astui ridicol rege-al firii,
Zis om? Sa starui vesnic, cu inima de lemn
Si un suras placid, la jertfa omenirii,
Cu multumirea cruda ca nu esti tu atins?
Ce plina esti de sine, mireasma a iubirii!
Sa treci pe langa pilda Eternului Invins,
Sa te cumineci jer tfei, sa rumegi aspre azimi
Cu multumirea unui vitel de vaca lins!
Icoana-a frumusetii de esti, in fata cazi-mi,
Sa vad scheletul vrerii de sine, vreau sa vad,
Tu, vis de fericire, pe ce temei te razimi.
Voi, ochi, frumosi ca noaptea, obraji, voi, de omat
Ori indaratul vostru, ca un torent in albii
De crini si de sidef, nu curge un prapad
De ganduri mar untele? Sub zanganitul salbei
Nu masura clepsidra al vremii picur lin?
Si-n dosul astei for me si sub dantela albei

Privelisti nu se ascunde un marginit destin?
O, nu vorbi, iubito! Olimp e al tau nume,
In care zeii morti dor m somnul lor virgin!
Tu te-ai nascut asijderi lui Venus, turn de spume;
Intre pamant si cer un magic legamant,
Si leaganul tau este de-azur; si de parfum e.
Sunt stapanit de tine ca de un demon sfant,
Si te iubesc cu cat tu cu vorbele ma chinui.
Tu-mi pari a fi imboldul ce m-a facut pamant.
Cu pura ratacire prin spatii tu pricinui
Pornirea ca din patr u prapastii sa m-adun
Si trei sunt numai bezna, a patra doar lumina-i
Si harfa siderala si-al nemuririi bun
Cu sila sa inghesui in stramtele tipare,
Si muritoarei soarte fatal sa ma supun!
O, banuiam prin secoli a ta infiripare
Si frematam la visul ca esti sortita mea
Iubita. Ma durea c-am sa traiesc sub soare
A suferintei oarbe si-a vanitatii stea,
Ca voi trai-ntre oameni, cu ei o sa ma-ncaier,
Caci viitoarea harta in mine, surd, mustea.
De mainile uitarii, tors din al lumii caier,
Din pofta-ndeplinita si lacrimi m-am nascut;
Si primul spasm de groaza fu primul gat de aer.

In dezolanta noapte a vietii am crescut
Ca un raboj pe care un trist oier inseamna
Dureri fara de numar spre-un tel necunoscut.
Iubito, langa tine, un gand ascuns ma-ndeamna
Sa cred ca o greseala fu faptul sa ma nasc.
Ce-ar insemna o fr unza in minus pentru Toamna?
Si-mi pare, cate-odata, spre-un fantezist Damasc
Ca plec, negutator de aur si gogoase;
Si, plictisit de viata, ades ma prind cum casc.
Cand sufar pentr u altii, o forta patimasa
De ma impinge legea, sa o dau peste cap,
Tu-mi stai ca o dojana amar de dragalasa.
De gloria din vise adesea ma adap
Si sufar martirajul, luptand ca Don Quijote.
Imi pare ca la baza nefericirii sap.
Si ma surprind adesea ca-ngan aceleasi note
Cantate, rascantate, istorii de cand sunt
Si vad avantul meu ce van si idiot e!
Incerc si eu, ca altii, prejudecati sa-nfr unt,
Sa sfaram pe Moloh cu soclul lui de veacuri,
Dar in oglinda vietii sunt doar un clown cr unt!
* * *
Iubita mea, de ce sa ne mancam cu fleacuri
Norocul! Singur nu stiu de ce-s asa nebun!
Sa hoinarim mai bine prin cranguri! Ori pe lacuri,

Sub salcii invechite, pudrate, cand apun
In umbra griji, pacate, alaiul de mizerii
Sa lunecam in barca imbratisati; sa-ti spun,
Plangand pe jumatate, in vastul hram al serii,
Cat asteptam clipita ca sa te intalnesc,
Cu-un dor nelamurit, in timp ce luna merii
Ii poleia. Tot chinul meu supraomenesc,
De nopti fara de capat, de-a mea singuratate
Sa-ti povestesc. Si-odata sa-ti susur: te iubesc!
Miscata de-amintiri, si-acum inima-mi bate.
Cuprinde-ma, iubito, cu-alintator ul brat;
Sar uta cu-ale gurii petale miresmate.
Mereu de-as fi cu tine si tot n-as avea sat.
Sunt vietii tale umbra, sunt visul umbrei tale.
Salbatica mea inima soim ros o tii in lat.
* * *
Prietene, iubitul mi-e un copil ce-mi cere
O viata ridicata pe scari de vis, de cer
Iar sarutarea lui e fagure de miere!
Lungi pletele ca serpii de valuri; un mister
Viata sa e; ochii, de-o tainica durere
Umpluti, privesc la mine-n taria lor de fier

Cu-o dragoste ce-mi rupe tot suf letul; ma doare
Privirea lui in care nadejde parca nu-i
Si-o cere de la mine. Sa-i dau minciuna oare?
Sa-i dar uiesc perdeaua iluziei? Eu, lui,
Iubitului, sa-i fur marirea-ngrozitoare?
Se zbuciuma in ganduri iubitul meu, precum,
De chinuri tulburata, se prabuseste marea
Pe tar muri, sa le sfarme, sa nu-i mai stea in dr um,
Dar, tainica, se-aude, poruncitor, chemarea,
Si bratele de apa neputincioase, cum
Sunt bratele de prunc, recad cersind iertarea.
De stancile salbaticului, mandr ului destin,
Isi sfar ma neputinta iubitul meu. Si plansul
Desertaciunii sale imi picura pe san,
Si sarutarea gurii i-o dau, ca-mi este dansul
Al vietii si al mortii predestinat stapan.
O, fetelor, ce cantec e dragostea! Intr-insul
Se-aud, nelamurite, suspinele de dor
Ale vietii prinse-n vartejuri diafane
Cand sufletele, pline de-un banuit fior,
Cersesc tipar nascut, bocind pe oceane;
In el e-ntaiul sopot al mugur ului crud
De frunza si de floare, iesit dintre obloane

De scoarta pamantie, cu fosnet stins si ud;
E scancetul jivinii speriate de lumina,
Chincita la gurguiul ocrotitor si nud
Al sanului matern; e muzica divina
A cantului de leagan neistovit pe guri
De pasare, femeie; e gangavit noptatic
De boabe germinate pe-ai tarii umeri suri;
Sentimentalul viers al bietului buratic;
E dragostoasa soapta a vastelor paduri
Ocrotitor pe spaima unui popor salbatic.
* * *
In cantecul de dragoste e Dansul, numai Dansul,
Prin care toate trec si vesnic toate curg.
Iubitul meu! Nu l-ati vazut, prietene? Printr-insul
Eu doar traiesc; la dansul mereu gandesc, astept
Si-n asteptare, iata, ma copleseste plansul.
Cand o sa vina, mandru, sa-mi cada, bland, la piept?
Ca magura ii este a fr untii inaltime,
Ca sabia de foc ii este gandul, drept,
Si parul i-e ca holda pe-a zarii subtirime
Undind neostoita furtuna-a mintii reci.
Cum este dragul meu, pe lume nu e nime!
Cu ochi ca doua flacari rasfrante-n negre teci,

Rascolitoare flacari ce-n inima se-mplanta;
Si inima aprinsa n-am s-o mai sting in veci!
E-adanca-nfiorarea, iubitul cand cuvanta,
Tot sufletul de gura-i se anina, ca un strop
De ploaie pe o frunza ce-n soare, beata, canta.
Tremurator mi-e tr upul asemeni unui plop.
Si fiecare soapta in mine-i un rasunet
In care viata-mi toata ca pe-o comoara-ngrop.
Cand imi vorbeste, parca, in fiecare sunet
Se parguieste-un vis e sopot de izvor,
E rau ce creste-n vuiet, e vijelie, tunet!
Vrajita, uit de vreme, imi pare c-am sa mor,
Cand bratele-i, stapane-mi incolacesc mijlocul.
Sunt trista si subtire, ma mistui de-al sau dor
Ah, cat de bun imi este si dureros norocul!
Prietenelor, oare nu vine scumpul meu?
Ah, ce sa fac! nu-mi aflu astampar si nici locul;
El vine! El e. Haide plecati!
Iubitul meu!
* * *
Fr umoasa esti, iubito, asemanare n-ai!
Ce dulce-i sar utarea buzelor tale rosii!
Ti-ar pizmui mijlocul si graul cel balai.

Iar umerii, rotunzii, cum ma privesc, frumosii,
Cu sclipitoare albeata, ca-n noptile de Mai
Zapezile lunare. Prin mine toti stramosii
Te binecuvanteaza!
Manunchi de cimbrisor
Mirositor iubitul mi-e, dragul fratior!
Frumoasa esti, iubito! Dorito, mandra esti!
Mai mandra decat zana stravechilor povesti!
Ca strugurii cei copti e vorba gurii tale!
Mai proaspata suflarea ca mierea stransa-n faguri!
Esti tot numai mirosuri, numai vrajite zale,
Esti mandru ca o oaste cu fluturate steaguri!
Esti bun, iubitul meu, cu albele siraguri
De dinti, bir uitori prin sangeroasa vale
A buzelor! Ti-e rasul alb leganat de straturi,
Izvor iti e sarutul, de care nu te saturi.
Umbros culcus ti-e pieptul!
A campului suflare.
Iubita mea! Cu nimeni nu are asemanare:
Ca printre boji un crin e, printre fete, ea!
Mesteacan luminos cu crengi tremuratoare
Iubitul meu e, zvelt si nalt ca o nuia!
La umbra lui tanjesc ca o mirata floare
Sfiit si bucurat, ca-n zori de zi o stea.

* * *
Aduceti, pomi, voi, poame; aduceti, zari, azur;
Voi, fluturi, dati-mi haina; voi, f lorilor, beteala;
Claditi-ma, voi, mesteri, cu ziduri imprejur:
Ranita de iubire sunt.
Nu v-am spus odata,
Copilelor? Din somn iubita nu-mi treziti!
Ca buciumul e glasul iubitului; ca ceata
Haiducilor i-e mersul usure! Voi nu-l stiti?
El peste vai si dealuri paseste vesel, iata,
Si repede ca cerbul. Ce mandru e, priviti!
Aduceti miruri vechi, adanc mirositoare,
Si ma-ntariti cu vinuri ma mistui, ma inec,
Slabita de-asteptari. Prin vita suitoare,
Spre zarea viorie privind, pe prag ma plec.
Si parca-l simt la spate si stau ca inlemnita,
La gandul ca e dansul. Iar taraitul sec
Al greierilor toarce o noapte nesfarsita.
Si parca-i simt la ceafa, puternic, bratul stang,
Iar dreptul mangaindu-mi iubirea ostenita
Si de zadarnicia dorintei gem si plang

* * *
S-au aplecat gr umajii tacerii peste fire.
Iubitul, sub perete-n fereastra s-a oprit;
Prin mrejele perdelei se uita. Cu iubire
Se uita si chemarea-i tot trupul mi-a strivit.
Iubito, por umbito, apropie-te, scoala!
Zapezile uitarii pe dealuri s-au topit.
Tumultul primaverii cu-a sa sporovaiala
Pe paturi inflorite, cu miresmate ceste,
S-a rascolit. Pamantul, scaldat in jilaveala,
Sub umbrele plecate de seara se trezeste.
E-un zumzet nou pe campuri si dulcile miroase
Din vii si lunci cu mierea amurgului se-mbina.
Doar sesurile, pline de ierburi somnoroase,
Nu se trezesc. E vesel zorit de clopotei
In fuga raschirata a tur melor de miei.
Hai, scoala, draga mea, si-n lunca serii vina,
Cu crinii minunati ai umerilor tai
Pe care pun ghirlande zidarii de lumina.
Vin, hulubita mea, las-acoperamantul
De piatra: langa zidul din fata te adast,
Sa ma imbete ochii, sa-ti mai aud cuvantul

Mai dulce ca un leagan, mai, ca odihna, vast.
Vin, sa gonim sireata, vulpeasca stricaciune,
Ce vrea pe via-n paza ta azi sa se razbune.
Vin tu, cu trup, in miros de prihanire, cast.
* * *
Cu seara care-si frange mijlocul sangeros
Pe dealul din potriva, eu iti astept ivirea,
In zbor de bidiviu pe-al cetii ses scamos;
Te-astept cu demancarea, cu dorul si iubirea.
Porumba aurie a dragostei, din piept,
Ti-o voi trimite-n cale, sa-ti fie falfairea
Ei alba, calauza spre mine. Te astept,
Iubitul meu, cu car nea, cu sufletul supus.
O vesnicie-mi pare de-aseara, cand te-ai dus!
De noapte impanzita, de-al umbrelor lungi cor,
De haine-mpovarata, desi subtiri si fine,
Cu soapte in ureche de patimas amor,
In asternut te caut, iubitul meu, pe tine.
Te chem, si la chemare, iubite, nu raspunzi.
Si mainile strang panza, nu te gasesc. Senine
Rad stelele-n oglinda, cazand ca niste gr unzi
De diamant pe fire. Mi-s ochii grei si umezi!
Iubitul meu, in care-ascunzisuri te ascunzi?

La sanii mei ca roua de reci, nu te incumeti
Sa vii, stapanul meu? Prin ce livezi te porti,
Si tulburarea vietii din mine tu cum nu vezi?
Mi-as ar unca viata ca sa o joc la sorti,
Si sa ma nasc toiagul ce vesnic ti-e tovaras.
La glasul tau, iubite, as invia din morti!
Privirea ta de soim asupra mea coboara-si
Mistuitoarea bezna; si ostenitul zbor
Al sufletului strange-l, sa fim prieteni iarasi!
Simti inima aprinsa, ca, la apus, un nor,
De soarele iubirii, supusa-n urma-ti merge.
Revino-ntr-al iubirii nalt arcuit pridvor!
Dar nu-mi vine iubitul. Cu pasi usori, de helge,
Din casa ies si noaptea ma-nvaluie-n fiori
De spaima si racoare; voi cauta pe cel ce
Iubeste al meu suflet, prin luncile cu flori,
Pe ulitele pline de praf, tot numai ur me;
Sa-ntreb, poate afla-l voi, de negrii pazitori
Ascund lumina lunii a norilor albi tur me.
L-am cautat pe prispe, la geamuri l-am strigat;
Iubitul meu nu vine, pojar ul sa mi-l curme.
Acasa, nici pe uliti pe el nu l-am aflat.
Nici strajile-ntalnite de dansul nu au stire.
Nu-l vad, si pentr u dansul atatea inimi bat

* * *
Iubitul imi zambeste, si mana lui subtire
Imi mangaie al fetei inlacrimat oval.
Cu dragoste ma soarbe. Robita de-o privire,
Imi luneca pe umeri al noptii rece sal.
De teama si cu dor ma strang la pieptu-i tare
Ca un zagaz de-arama, batut de-al vietii val.
Nu-l voi lasa sa plece; cu buzele amare
De buzele lui dulci m-apropii si ma sting
La soapta-i ca un licar tarziu de lumanare.
E grea iubirea! Plasa-i de nesatul paing
Se-ntinde tot mai deasa, tot mai fara-ndurare.
Ma-nabus in stransoare si, ca un vrej, ma frang.
* * *
Fr umoasa esti, iubito, mai minunata esti,
Cu ochii tai cei umezi si galesi, decat toate
Copilele din lume! Cand mergi si cand zambesti,
Cum misti cu ai tai umeri rotunzi si dai din coate,
Comori nepretuite tu parca-mi daruiesti!
Si ochii tai dar ochii luceferi parca sunt
Scaldati in bezna moale ce-adanc ii inconjoara,
Si-n propriile flacari ard viscolind mar unt.

Gr umajii tai mai plini-s si gura mai fierbinte,
Zambirea mai strengara si gestul mai cochet
Langa atatea gratii ma ploconesc. Cuvinte
Nu are sa te cante nici cel mai div poet!
Tacerea ta e fagur si vorba ta e miere
Ce picura, suava, ca luna pe bradet.
Mareti iti sunt gr umajii, ca albele palate
De mar mora-n dantela unei albastre mari;
Ca-n fund de ocean puternica se zbate
In tine inima: neobosita-n scari,
Ca mandr ul calaret din cartile de basme;
Si larga ti-e iubirea cat nu incape-n zari!
Si sanii tai cuminti-s, ca bunele fantasme
Agreste; doi pui gemeni prin lanuri colilii.
Tu-nchipuirea carei nemaistiute plasme
Te-ai zamislit, gresit, s-aicea intarzii?
Imbobociri de aripi pe umerii tai vadu-i
Si a lor falfaire de umbre stravezii.
Ai fost vreunui astru pricina la prapadu-i,
Iubita mea? Ca prea esti plina de magii simbol,
Sa apartii vietii mar unte? Cum ingadui,
Nepedepsind, orbire dand ochilor ce-n gol
Sub pleoape zamislite doresc a-ti da a doua;
Si gura n-o usuci al goalei dragosti sol?

Frumoasa esti, iubito! Mai limpede ca roua
Obrazul tau e; gura ca rodia in parg,
Mustind pe albii samburi ai dintilor; cu noua
Ta haina pari gatita ca fetele, de targ.
Mareata-i frumusetea iubitei mele, cum ii
Credinta celui care se roaga-n munti, cu sarg,
In hang de lanturi grele dand mantuire lumii.
Comoara esti, iubito, si nu stiu ce sa cred:
Nascuta esti din mama sau din fosnirea spumii!
* * *
Iubita, sora, prinsu-mi-ai inima, un ied
Salbatic, cu un ochi, l-ai imblanzit cu altul,
Si-l tii legat cu salba, si-l porti, precum pe-un biet
Catel de joc si-i darui un dulci cand face saltul!
Ah, inima aceasta, ridicola, ce grea
O simt batand in mine, ea, ce visase-naltul!
Ce buna esti, iubito, inconstient de rea!
Ce mangaieri mireasma sa-ti unduiasca-n plete
Posomorat alaturi de tine-s: cucuvea.
Iubita mea-i izvor potolitor de sete,
Pecetluit izvor. Gradina toata-n flori,
Neinflorite flori. Bateti, ca sa imbete

Vazduhul tot, gradina, voi, vanturi, calatori
Fara de tinta. Rupeti pecetiile, mesteri:
Iubita mea-i curata ca cerul fara nori;
Izvor neprihanit, curgand sperios, in pesteri.
Iubita mea-i ascunsa ca-n brazda bobul rod,
Samanta si fosnire si impietriri si cresteri.
Sub ochii ei prind aripi, cresc teafar din schilod,
Si inima ca jar ul si-ntinde panza vie,
Trec dincolo de stele intr-un stelar exod
Iubirea mea-i rasad sadit spre vesnicie!
* * *
O, te iubesc ca robul care-si iubeste hramul:
Jer tfind, din saracie, si cel din ur ma ban,
Crezand ca isi cinsteste viata sa si neamul!
In aur si argint icoanele-au sclipit,
In viul licarit de mii lumanarele
Si-n mijloc sta norodul sfios si obidit.
Se suie r ugaciunea cu inima la stele,
Si-n frumusetea care ii staruie in jur,
Isi pleaca, fericit, nadejdea spre podele.
Si eu, traind aceeasi minciuna de azur,
Te-mpodobesc cu aur iubirea mea si viata
Pe tr upul meu, ruini, fii templu zvelt si pur.

Asupra-mi, somnoros si-nrourat, prin ceata
Ce-mi staruie launtric te-nalt scaldata-n sori;
Sub semnul tau sunt lumea buimaca dimineata.
Tu fii pe cer ul meu, ca astrii sunatori,
Cu umblet vatuit, cadelnitari de smirna,
Prezenta ireala la crepuscul, in zori:
De tine viata mea si soarta mea atarna!
* * *
V-am spus doar, fetelor, sa nu-mi treziti iubita!
In somnul ei scaldata, lasati-o, ca-n omat.
Numai privind la dansa mi-a inflorit ispita.
Chinuitor e gandul ca nu am s-o mai vad.
Dar cine este asta ce suie in desertul
Din suflet, ca un bucium ce cheama indarat?
Si cine impanzeste cu varfuri albe sfertul
De luna, tamaiat plop calator pe ses?
Blestemu-l de-i duh rau! De-i duh sagalnic, iertu-l.
Dar nori, campii si ape ce vor, c-atat de des
Imi oglindesc doar chipul iubitei. Orisiunde
Ma-ndrept, suras viclean si plin de inteles
Imi urmareste gandul si-n suflet imi raspunde
Cu o durere carei nu-i aflu loc nici leac.
Unde sa pot eu capul de dragoste ascunde?

Cu cine sa ma sfatui si oare ce sa fac?
Sunt abatut Tu, luno, tu numai razi, perfido!
Cu buzele uscate musc coaja de copac
Si tr unchiuri strang in brate. Ah, inima, ucid-o
Tristetea! O blestem ca s-a aprins atat!
Iubito, unde esti? Tu, cr ud si gingas idol!
Ce-nseamna fara tine viata? Mi-e urat
Nici racoroasa lunca, nici feeria lunii
Intreaga frumusete ma chinuie, incat
Imi vine sa ma gatui; sa sar cum sar nebunii
Din turn Singuratatea ma plictiseste Cand
Sa te revad, sa cosi pe panzele minciunii
Desar ta fr umusete ce mi-a fugit din gand:
Sa ma imbat de fleacuri si sa citesc in stele,
Si sufletul sa treaca prin vreme lunecand,
Duios si muzical, ca pe o lira. Vele
Subtiri, ca niste aripi, sa-nfiripam din vis
Si, calatori prin lumi fara de graniti, cele
Ce doar le-am banuit si-n inimi le-am inchis,
Sa revedem. Raspunde-mi, iubito, cand si unde
Ne vom topi ca doua reci raze in abis?
De noi, de golul care ne poarta, ca pe unde
De mare, fata, luna, aiurea sa fugim!
Minciuna fiica vremii, sa nu poata patr unde

Cu rasul ei banal precum in tintirim
O cr uce veche acolo unde vom fi doar singuri
Noi singuri in splendoare, prin faptul ca iubim.
Te chem cu glasul rosu al inimii prin cranguri,
Cu glasul alb al vietii si-al mortii negr u glas!
Barbia ta rotunda, ca dosul unei linguri
De chiparos, pe umar o simt, iar noi, la pas,
Prin fr unza sunatoare si iarba ca matasa,
Ne spunem din privire ce pret are un ceas,
Cand suntem impreuna. Iti voi ajunge casa,
Si cu ghirlande, noaptea, o voi impodobi
E cuib de vis culcusul in care-mi sta mireasa!
Iar ochii tai cuminti, cand zorii vor roi
Cu trandafirii lor, vor fi ca o podoaba
In usa. Cu petale pe prag s-or risipi
A rasului tau vesel siraguri! Ca o roaba
Batrana, inima sta ploconita-n praf,
Si-ti mangaie papucii cu mana ei cea slaba.
O, tu, al fericirii si-al dragostei zaraf !
Vei pretui tu, oare, ofranda ce ti-o darui?
Pe bulgarii de soare ce se aduna, vraf,
Iubita-nduiosata isi despleteste paru-i.
Din tufe o privesc de roze si pelin
Si ca un stol de vrabii la glasul ei ma narui:

Iubitul meu, cu roua pe haine, vino, vin,
Cu albele picioare, cu noaptea-n ochi pitita:
Eu te astept cu paine, cu miere si cu vin!
In dimineata blonda, prin casa risipita,
Imbratisarii lungi si sarutarilor
Sa ne lasam robiti. Iedera rasucita
Pe stalpi va fi prieten umbros, ocrotitor.
Vorbeste taci vorbeste iubita mea iubita!
Ti-e racoroasa vorba ca apa de izvor.
* * *
Vreau sufletul sa-mi moi, ca pe-o uscata floare,
Intr-un parfum pierdut, ca-ntr-un subtil regret
Dupa o amintire din noi, nemuritoare,
Ce sta infipta-n inimi un nestemat stilet.
De vesnicul parfum, bogat, precum o cupa
De crin, sa trec intr-un crepuscul violet,
Subtil in lumea vremii stapane, vesnic dupa
Meleagurile-n care sunt singur ul trudit
Ce-ntarzie mereu de viata sa se r upa,
Tarand in ur ma trena trecutului tihnit
Cu coiful vesniciei pe prea semetu-i crestet,
Prezenta risipindu-si sorbit de infinit.
Sunt codrul fara vreme si devastat si vested