Suier! Si-al meu bidiviu,
in vine cu argint viu,
credincios, ca si un caine,
scuturand din coama, vine.
Doi seizi voinici de stat
duc un cal la ochi legat,
negru-corb, subtire-n boi,
un harmasaras de soi,
scris ca de un iconar;
mi-i taraste pe grajdari!
Un cazlar atunci imi iese
cu manecile sumese,
gros in ceafa, lat in spata,
parul cusma carceiata,
cu nas borcanos, turtit
pe obrazul lustruit.
Glasul cum i-a auzit,
calul s-a si potolit.
Trage sarga,
pune saua,
o sa mica,
usurica.
Pielea calului subtire
era ca o impletire
de vine si vinisoare,
de la cap pan la picioare;
te uitai vedeai adica
pielea ca o horbotica.
Fudul, pasa isi mangaie
mustata ca alamaia,
de ciubuc ce-i afumata:
Nu cal, comoara curata!
Voda Lupu, de la Iesi,
de bairam i-a dat pesches.
Si de multamire mare
numai creste din picioare,
de n-ar sedea-n capataie
gramadit ca o momaie!
Dar si al meu bidiviu,
cu sange de argint viu
sa nu mi-l ieie deochiul!
trage spre cazlar cu ochiul.
Intelept cal! si-l inchide
cu-nteles, de parc-ar rade.
Eu ii zic:
Cara-Bugeac,
nu cumva ne cred un fleac?
Cal cu doua inimi, da
nu v-am spus care cumva?
La semnalul cuvenit,
stol cu totii am pornit!
Fraiele scapata
duduie, treapada,
se-astern pamantului
ca si iarba campului
la suflarea vantului.
Musca zabalele,
flutura poalele.
Zboara, aluneca,
zarea intuneca.
Fluiera, hicaie,
inima ticaie.
Urla multimile!
Pan si-naltimile
lor, si pasalele
isi lungesc salele.
Si tretinul cel fierbinte
al cazlarului-nainte
a tasnit. In scari sta tapan;
ii vad ceafa, ca de rapan,
toata-n pete. Ma intind
pe calut, vant nepoprind.
Bubuiri innabusite,
iures, iures de copite!
Cu harapnicul in mana,
turcul tretior u-si mana,
eu pe-al meu il tot atin,
si nu-i dau voie deplin,
ca vad si asa, degraba
il am pe cazlar in laba.
Il ajung, scara la scara,
sub noi sesul parca zboara!
Pintenii cazlaru-nfige
intr-al sau pana la sange
si cu sfichiu-n mine: jap!
ma haleste peste cap.
Alelei! cazlar pagan,
cu sarpele-ascuns in san!
De e vorba pe asa,
sa te vad cum ii juca!
Ma dau, ca la indemana
sa-mi vie, si-i smulg din mana
cel harapnic, ma-ndarjesc!
Hajmalanul cel turcesc
s-a grebanosit de-odata,
catranit cum e tureatca,
se-astepta la lovitura!
Sa-ti fie de-nvatatura,
miselule, gogoman!
Dar te duc eu la aman!
Zvarl harapnicul in colb
si urat la el ma holb.
Si, cand il slobod din frau,
dragul meu de bidiviu,
din arc cum slobozi sageata,
imi tasneste de odata,
si cel rapan
ramane de-o schioapa,
ramane de-un cot,
tretiorului
cu scara
ii trec de bot.
Irrra!
Aninat de coada
o haba sa-mi sada,
si mi-l las, apoi.
Curat copoi:
s-a strans,
s-a intins
cazlar u sa-nghita
colb de copita.
Iar norodul?
Ca potopul,
ca cinci iazuri
din zagazuri,
ca o mare-n zbuciumare
a zbucnit intr-o strigare,
de ma furnica-n spinare
si acuma! Fesuri zboara,
straie zboara,
parca o zmeoaica zbiara!
Din pistoale trag in poara.
Toti racnesc, si-n glogozala,
unii sar, toti mi se scoala
La tanchi numai am ajuns,
la pas murgutul mi-am pus,
care-o data-a rasuflat
si din nou hai la jucat,
parca nici n-a alergat
Macar sa fi asudat!
Sa nu credeti ca ma laud
si vreo fala goala caut.
Iaca-asa, sa n-ajung ceasul
cel bun, de nu le-am sters nasul!
Nebunie, bre, ce-a fost!
Ca nu-i mai dadeam de rost:
si matasuri, si odoare
imi aruncau la picioare!
De atuncea mi-a ramas
asta sabie de Damasc,
la tais parca-i vapaie:
firul in patru il taie!
M-a chemat pasa la el
cu marzacul ne-a dat miel
din frigare de argint
si stafide din pamant,
aduse de peste mare,
cu orez fierte-n unsoare.
Marza-mi zice la ureche:
Astazi n-ai avut pareche!
Da vorba de-acasa? -ntreb,
Sfanta-i!
Alte-ntreceri se incep:
de tintasi, de sulitasi,
de-a halca intre fr untasi.
Marza si marzacii mei
m-au inconjurat cur mei,
multamindu-ma pe rand,
razand si bodoganind.
Plini de-odoare si matasa
ne-am intors, voiosi, acasa.
|
