Beam cu marza in iatac
cafeluta cu caimac.
Zice: Iata, bre, asa,
ce ti-am fagaduit, ia!
Si prind una cate una
sa rasara, cum e luna,
fete mandre, ochi fr umosi!
Pasii lunecau sfiosi
in papuci cu varfu-ntors.
Ma mir din ce s-or fi tors
si tesut straiele lor,
erau ca un fum usor!
Valurile ghiulghiulii
curat umbre stravezii;
branisoare de beteala,
cu canaful de podeala
ajungeau Eu ma gandeam
la biet omul pamantean,
la femeiasca podoaba
sortita s-ajunga roaba
unui ghiuj de marza slut,
ca lucr u de aster nut!
Si odata simt in mine
cutreier focos in vine.
A intrat nici cea fr umoasa,
nici cea mandra, nici aleasa,
nici cea luna dintre stele,
dorul visurilor mele!
Zic: Daca-i pe inteles,
asta-mi place. Am ales!
Ma ridic, la dansa vin.
Ea ma priveste senin.
Iau din mana ei gevreaua,
pe umeri ii zvarl mantaua.
(Cu bataia si cu postul
deprinsese roaba rostul
vietii care-o astepta!
Invatata-a se purta
in cei trei ani de-nchisoare
la tatari, crescuse floare
vesteda, de-acum supusa,
cu surasul stins pe buze).
Sloboda o las in casa,
si afara ca sa iasa,
gospodina. Nu cutez
sa mi-o apropii. Sa vezi,
serile sta la fereastra
si de inima albastra
fara preget, tot canta
Eu ti-s drag?
Sant roaba ta!
Nu vreau sa te stiu de roaba!
Tu demult mi-esti draga!
Slaba
raza de lumina trece
pe obrazu-i smead si rece.
Prins in mreaja somnului,
las in plata domnului
fata. Si cand ma trezesc,
la fereastra o zaresc,
ca o umbra. Secera
lunii era-n trecere.
Cerul vanat ca sineala.
Broastele cu-oracaiala
impleau lumea de sub stele,
parca se sfadeau cu ele.
De sub grinda chiriacul
hai si el sa tie hangul
cu cantarea-i. Eu ascult
vers neauzit demult,
vers duios moldovenesc.
Repede ne-am inteles
amandoi, caci parinteasca
vorba-i data sa traiasca
in copii pana la moarte,
fie si-n strainatate!
Nu vroia sa-mi spuna cine-i
si de unde-i Maracine
cu boboci sa dea in floare,
gingasa si-ntepatoare!
Eu oftam, stand ca pe spini
Ascultam al ei suspin:
Asa-s, doamne,-ntre straini,
ca mladita-ntre ciulini:
sufla vantul si-o clateste,
de toti ghimpii mi-o raneste.
Dor ule, arza-te-ar para,
mi-ai facut fata ca ceara
si ca iasca inimioara
O ascult zicand din gura
si somnul parca ma fura,
dar sant treaz
si-un dor de tara
si parinti ma infioara
Si fata cu cantecul
inima mi-o spinteca
si-n piua mi-o macina
cu dor ul de bastina.
Lacrimi ma razbesc fierbinti
dupa vatra si parinti
Izvoras cu apa rece
pe la poarta maicii trece.
Maica merge sa se spele,
da de lacrimile mele;
sa se spele pe-ochisori
da, sar mana, de-al meu dor;
sa se spele pe obraz
biata, da de-al meu necaz!
Eu la cai in ses m-am dus,
dupa randuiala; nu-s
poate-o saptamana, doua.
Ma intorc pe luna plina
sa-mi vad floarea din gradina.
Dar pe fata n-o gasesc.
Unde-o fi? Si ma opresc
la o banuiala roaba
a fugit! Ar fi degeaba
incercarea, ca tatarii,
privegheaza locul tare.
Asta-ar fi o nebunie!
Doar i-am spus! Unde sa fie?
Ca un sarpe pe jaratic
ma framant. Si-un gand salbatic
de manie si de ura
mi-a cuprins toata faptura.
Nu cumva cu moldovenii
robi s-o fi-nhaitat? Prin gene
trece chipul ei ca-n ceata
la un rob barbos in brate
Parca-un sarpe m-a muscat,
sed in pat cutremurat
Si de-odata-aud drept usa
cum opreste-un cal. Tapusa
parca m-a strapuns de foc.
Sar si-n prag o vad, ma rog,
gata in genunchi, supusa,
de-un marzac, pe sus adusa.
Mi-esti prieten! Tine-ti roaba!
Truda nu-mi va fi degeaba?
Galbeni? Pe necredincioasa
de gate-o tarai in casa.
Din catea si taratura
n-o scoteam. Tacea din gura.
Trag jungher ul inca-o clipa,
si-o zatream. Se-ntoarse-n pripa,
ca zvarluga, si de gat
m-a cuprins salbatic, cat
sa ma-nnabuse. Pe gura
am simtit ca o arsura
ce-mi taie rasufletul,
imi sorbea tot sufletul.
Nu aveam de ce ma teme,
innebunisem pe semne!
Straiele i-am sfasiat
. . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . .
Ador mita ea parea,
si zambea. De piaza rea
a maniei doar scapase.
Fr umusetea mea, mireasa!
Sotioara! Hulubas!
Cand ma uit pe umeras
semnul cel din nastere
Surioara? Mastera,
si-a batut joc de noi soarta!
Ea deschide ochii, poarta
licarul lor infratit
inspre mine de cutit
sa fi fost strapuns, napraznic,
mai usor mi-ar fi fost paznic,
decat fusei blestemat
sa mai trag si-acest pacat.
Ti-a trecut mania? Scoala!
Singur ma rapad afara
si ma bat cu pumnii-n cap.
Ce sa fac? Cum sa ma scap
de vedenie, de fapta!
(Si acum o buba coapta
parca am, gata sa rupa,
sa ma-nveninez. Astupa
vremea rapele durerii?)
Cautand ale uitarii
clipe, patruzeci de zile
am batut campiile;
parca era un facut
sora nu puteam s-o uit,
de-mi venea ochii sa-mi smulg
si sa-i zvarl la caini! Ma culc,
si vedenia grozava
imi rasare. Bre, bolnava,
inima imi clocotea!
Cand pica cate o stea,
ma-ntrebam, de ce nu este
steaua mea? Vanturi buiestre
ma bateau sa ma aprind,
simteam carnea sfaraind!
M-au gasit cu gura arsa,
slab ca alamaia stoarsa,
cum ii iasca sfarogita,
si cu mintea ratacita.
Cand mi-am mai venit in fire,
am simtit o pustiire
si-o amaraciune-n mine,
parca-aveam pelin in vine.
Vina pentr u boala-au dat-o
pe nenorocita fata,
si-au tarat-o la bazar
de vanzare. In zadar,
m-am zbatut si-am cautat,
de ur ma nu i-am mai dat
M-am intors, si intr-o noapte
ma var printre robi. In soapte
isi graiesc. Si ce indruga?
Mergea vorba, cum sa fuga!
Popa Tunsu bombanea
c-are-ascunsa-o susanea.
Iar Pribeagu, coate-rupte,
indemna pe toti sa lupte:
Mama-tara ne asteapta!
Si la cumpana nedreapta
Fat-Frumos nici cand n-a fost
ca sa nu-i deie de rost!
Inima de moldovan
sa se faca buzdugan
si pagana spurcaciune
s-o faca praf si farame!
Cand mergea divanu-n plin
ma arat, ca din senin!
Cand privesc ce catatura
plina de dispret si ura
m-a strapuns, -napoi am dat,
cat ma tin eu de barbat!
Fratilor! le zic, si cad
la picioare. Vinovat!
Si le spun si ce, si cum,
despre toate. Ca acum
le vad fetele de piatra,
ochii ca taciunii-n vatra.
Popa Tunsu si Pribeagu
de grumaz (lua-i-ar dracu!)
m-o-nsfacat si ma apasa
de-ajung tarana cu nasul:
Jura pe Moldova, care
ti-a dat trup, ti-a dat suf lare!
Pe jungher fa juramantul,
ca nu ai sa-ti calci cuvantul!
Jur! raspund.
Iar Tunsu zice:
De tatari te lepezi, vesnic
foc sa-i arda, tu-i in sfesnic!
Si-n pomelnic! Jura! Jur!
Toti stau roata imprejur.
Ma ridic. S-atunci Pribeagu
Cr ucea de la gat dezleaga
si mi-o da. Buh! in genunchi
la picioare. Ca un junghi
m-a trecut si-n gat un nod
mi s-a pus, cuvant nu pot
sa rostesc. Mana mi-a dat
Tunsu, eu o am pupat,
mana ca un bolovan,
de parinte moldovan.
Lung privesc la chipul popii:
asa mutra nu au robii!
Cum de te-ai lasat, sfintie,
dus de teafar in robie?
Glasul sangelui Cu fiii
m-a legat puterea vie
a chemarii, ca sa vad
si ce-i bun, si ce-i prapad!
Pribeagu se rastigneste
la pamant, boscorodeste:
Toti o apa si-un pamant!
Colb cand ii vartej de vant;
brazda de rod nascatoare,
bucurie de la soare.
Un amar si-o patimire,
o sloboda si-o unire!
Intamplarea, ori norocul,
nu stiu ce sa cred, dar focul
s-a starnit cand varcolacii
luna o mancau: cazacii
si cu moldovenii iures
dau prin tatarime. Zgura
si cenusa unde calca!
Spaima neagra cu o falca
in pamant si alta-n cer,
si turbata ca un vier
vetre tatarasti rama,
iarba-n sange naclaia
Ne-am intors acasa-n sate,
dar ce vad nu-mi place, frate!
In Moldova nu-i dreptate!
Sarmanul om sarac
nimanui nu-i este drag;
ca lindina si paduchii
il sug boierii! Ca lupchii
il r up veneticii! Alta,
ca sa scap de lepre balta,
nu-i Vad singura scapare
Codr ul. Iata fiecare
cati ne vezi nu suntem totul:
imprejur
ne sta norodul!
Sa rabzi raul ar fi culmea!
cand dreptate toata lumea
de la mic la mare-o cere!
Iata unde ni-i puterea.
Am trantit cusma-n pamant,
si-am zis: Ori sant, ori nu sant!
De cand codr u-am apucat,
doar me dusmanu-ncaltat!
Mai sardare, sardaras,
nu imbla cu poterasi,
pe haiduci nu fi zacas:
cu cei bieti ne impartim,
cu batutii ne-nfratim,
da bogatii si paganii
roada-i-ar in rapa cainii,
cum au ros amar de tara,
facand viata de ocara!
Va veni si ziua ceea
ca Soroca si Orheiul,
si Lapusna, ca un vifor
s-or scula! Cu totii fi-vor
spada dreapta, sfanta facla
nici mor mant n-a fi, nici racla
pentru obijduitori!
Focul cel pustiitor
aiba parte doar de dansii,
indragi-i-ar ciorile
si spanzuratorile!
Mihalcea:
Vad, a voastra voinicie
nu-i de o vorba sa fie
si nimica sa ramaie!
Am por nit si eu la dr um
sa mai vad si ce, si cum,
sa nu fiu proptea de garduri.
Ochii sant cei mai buni martori!
Omul bunele povete
poate numai sa le-nvete
de la oamenii patiti,
intelepti, chiar razletiti
pe pamantul Tarii scumpe.
Va socot, fratilor, cum pre
frati mai mari. Si la credinta
si a voastra suferinta
ma inchin pan-la pamant!
Crud si nepatit doar sant.
Ce-ar vrea inima sa spuie?
Am un dragulean de fluier
