Meditatii la capatul noptii

Maniera artistica a geniului se impune de la sine,
Poezia se naste langa femeia iubita, melancolia
la mormantul ei.
Cine sa inteleaga adancimea tragismului omenesc, cine
Cand ne aflam in roistea halucinanta de vanitosi si
derbedei?
Transfigurare noua, si alt aspect, un sunet nou
Si cuvantul devine renascut ca raza rasfranta
Pe luciul unei mocirle incandescente, fara priza la ecou
Si palavra uzata se umple de nebanuite sensuri, vibreaza,
pe nou canta.
In inelul lor piatra pretioasa a cuvintelor comune
Razificand sonore din voce omeneasca, desavarsite
Devin din potriviri o minune,
Asa-zisele nestematele poetice simplele cuvinte
potrivite.
Transmite peisajului toate starile tale sufletesti, ire petabile
In tacerea vie si intunecimile noptii alaturi de muntii
inalti
Conturati departe langa spatele nedevenite arabile,
In melodiile integral exprimate coturnii artei sa-ncalti.
Aspiratiile toate, incantatiile la fel toate, toate
Eforturile unei ratiuni euforice in dialectica firii
Sa te tarai ca rama, ca ranitul de moarte sa te tarai in
coate
Spre desavarsire, suprema realizare iar Finalul
mediocritate, nedesavarsire.

Inalta fantezie creatoare poate recrea viata
Ca si natura, si-o poate reinnoi etern, pe lista
Nu de bucate, ci atunci cand e in agitatie glumeata
Si fantastica fantezie creatoare atunci cand exista.
Ultima invidie! Invidiez piatra funerara
Sub care zace obiectul iubirii mele, tr upu-i divin
Si deviatu-i de pe orbita credintei tel, cat a fost in stare,
Sa pacatuiasca cu altii. Pentr u nestiutoarea-i
Necredinta depun cu piosenie floarea alba de crin.