In bezna noptii singur rataceam.
Si glasul omului ruga: Iertare!
La toate casele statea la geam,
Privind, tacerea. Risipind amare
Parfumuri flori ca stropi de var
Imprastiate-n aer. Plans eteric.
De duhuri. Rasunau bizar
Copacii incarcati de intuneric.
Si m-am oprit. Urechea ascutit
Tot cerceta. Si glasul, deodata,
Strapunse ner vii goi cu lame de cutit.
Mi-era uscat gatlejul si fruntea asudata.
Am inceput pe strada s-alerg ca un nebun
Si pasii rasunau strain si gol in noapte.
In pumni cercam desertul din mine sa-l supun
Si suferinta crunta vroiam s-o smulg din fapte.
Acolo, unde strada in camp iesea pustiu,
In colb m-am prabusit si lacrimi arzatoare.
Si parca dedesubt se zbuciuma-n sicriu
Acelasi glas cersind in hohote: Iertare!
Si noaptea-ncet, incet in zare se rarea.
Nepasatoare, ziua roia bir uitoare.
Nasteau, iubeau, mureau Si-aceasta rea catea,
Viata, incoltea pe cei fara iertare.
* * *
Sunt mistuit de nostalgii tacute.
Aud chemarea unor alte lumi.
Prin aurirea toamnelor zacute
Spre ce taram din nou o sa ma-ndr umi?
Vor fi si-acolo ca si-aici aceleasi
Tacute, r usinoase suferinti.
Natalele coline revede-le-asi!
Si ochii ei albastri si cuminti.
E visul vagabond. Acolo, poate,
La ce va fi nici sa visez nu pot.
Si simt ca ma voi desparti de toate
Ce am urat si mi-au fost dragi, de tot.
|