Revad in amintire
intr-un decor de vara,
o casa taraneasca,
o varuita scara.
Intr-un cerdac de umbra
perdeluit de vita
imi vad copilaria
desculta; iar o mata
mijind din ochi, vicleana,
isi toarce in musteata
visarea ei mateasca,
satula, sugubeata.
Mai simt racoarea casei
cu-acele vagi miroase
de ceara, de covoare,
de buruieni. Intoarse
ulcioarele infipte
in craci de prepeleac
par capete dusmane
in teapa, in sirag.
Ma vad cu balagur ul
Alaturi, in caruta,
Cu caii slabi in fata,
flocosi si maruntei,
pe dr umul plin de hopuri
si colb ce serpuieste
spre selistea domneasca,
istoricul Orhei.
In poarta sta bunica
taman ca in icoana
martira Olimpiada
cea fara de prihana,
ma-ntampina, ma strange
cu dor, de sa amurti!
mirata, cat de mare-s!
iar pantalonii scurti.
Si o pereche, alba,
De izmanute bune
Sa-mbrac ma pune-ndata,
Sa fiu in rand cu lumea.
Pe-atunci n-aveau la tara
Bun nume covrigarii!
He-hei! pornind cu vaca,
cu clapaugii paznici
ce-abia prind o graire,
dar suduie vartos,
ma duc, sa fur cu dansii
vreo cusma de cartoafe
si-n jar de cioturi prada
sa ne-o gatim, fr umos.
Desculti, prin tarna calda
de vite rascolita,
noi seara-n roi de muste
prin colb manam spre casa,
tot dibacind cu batca
sa nimerim vreo vita,
ce din otread*, zaluda,
s-ar fi cercat sa iasa.
Si, rasucind taharca
in moile panuse,
catand unul la altul,
buni ametiti, dar da-i!
Caci cu asemeni mendre,
cu totul jucause,
c-am fi, aveam parerea,
cu-adevarat flacai.
Cand coboram in satul
ce fumega in vale,
prin oale fara funduri
hogeacuri la cotlon
simteam la lingurita
c-au mas soarecii, bale
curgandu-ne din gura
cu miros de bacon.
Ca mamaliga moale
si mujdeiesul iute
mai bune nu-s pe lume,
ma jur pre legea mea!
Si cand colo, bunica,
Imi zice blanda: Du-te
pe matca, mana scroafa.
Apuca o nuia!
Ma duc desi la Ursu
Terinte, mahaleanul,
De la un timp incoace,
ma paste o catea.
Ce-o fi avand cu omul,
cand omu-i mic ca mine!
I-am ars si eu un bulgar,
nevrand s-o nimeresc.
Eh, nu degeaba zice
bunelul cate-odata:
Sa te feresti, nepoate,
de neamul cel cainesc!
I-as spune bunicutei,
dar sunt flacau, se cheama.
S-apoi nu m-oi mai teme,
ma rog, de o catea!
Sunt pui de om, matinca!
Si nu un la-ma-mama!
Si de-am sa tin o fuga,
ea nu m-a mai vedea!
Se intorcea-ndeseara
bunelul de la lucru,
trudit ca vai de dansul,
ghebos ca un culbeci.
Umbla de colo-ncoace.
Sa nu afle bunica,
ma imbia cu ochiul
si il gaseam in beci.
Pe masa-n trei picioare,
rotunda si josuta,
in strachina, din oala,
turna bunica borsul,
bunelul cu ulcica,
iar eu cu o canuta,
trageam o dusca-doua
de vin de cela rosu.
Si nasul, si obrajii
ardeau ca trandafirii.
Cu nas ca la bunelul
m-as fi mandrit si eu:
asa, ca patlagica,
cu horbotea de fire,
ce prefacea in floare
chiar vinul de preamau.
. . . . . . . . . . . . .
Calatorind spre toamna,
din cuibu-i randunica
cum pleaca, cata vreme
am fost indepartati?
Si-acum, intors la vatra,
bunicul si bunica
nu mi-i gasesc si nu stiu
nici unde-s ingropati.
Cum satul, fiecare,
isi poarta cimitirul,
si noi purtam in suflet
crampeie de dureri,
si trece amintirea
cu freamatele vietii
prin floarea de parloaga
a zilelor de ieri.
