Mi-e inima dospita cu otrava
In mijlocul durerii omenesti.
Ti-as da-o, floare-amara si suava,
Tu mama ca sa-i fii, tu sa o cresti.
S-o porti in leagan tupilat prin raze,
In veacul lumilor cu ochi senini.
S-o plimbi pe umeri repezi de delfini
In linistea cerestilor extaze.
Ea nu cunoaste pace: tari toride,
Cu sfasieri de cer pe rosii flori,
O cheama, sa-nfloreasca-ntre surori;
In mine sangereaza si se-nchide.
|