Pe dunga lunii, isi dau intalnire pestii de aur.
Iata, se-ncaleca, iata, se-ncaiera ; cozile lor
se frang fara zgomot aidoma unor bucati de omat.
Vinul de aur al marii ingheata, si, ametindu-i,
iata, din boturi le curge un palid delir taciturn.
Pestii de aur, in vinul de aur, sub vrajile lunii,
spumega fara sa poti auzi, luneca, beti,
fara s-atinga timpanul vazduhului, si deseneaza
cu cozile lor conturul vitezei, cifra luminii,
si totul se-neaca-n lumina apoi ; colcaie pestii,
bombatii lor ochi repeta luna de sus - si e luna
de-o mie de ori risipita in val ca o mie de boabe de
strugure, strugure, strugure, strugure, strugure,
strugure
|