Amar, cu deznadejde, cad frunzele padurii Ca straiele-unei fete care-a jucat prea mult. Ii vad cercelul rosu, basmaua si condurii, Asa cum vantul toamnei, salbatic, i le-a smult
Calugarita ploii mataniile-si bate Pe urma vinovatei, - sa faca-n veci uitat Nepasatorul hohot al verii desantate, Culoarea ei de ruguri, stravechiul ei pacat.
Cucernice privelisti s-astern pana departe. Se pregatesc de somnuri coline, vai si vii, Iar frunzele padurii, docile, iutra-n moarte - Si nu ma pot impotrivi
|