Alfabet ireal urc iedera pe suflet patimas,
flori catarate pe un plans rosu
pare izbuc de seara amagit irizand mova letargie.
Hmmm, imi dau jos camasa, alerg pe deal in vant,
inconjur de doua ori stejarul si fac semnul crucii,
inlocuiesc dimineata aceasta putreda
cu o senzatie scurta de zbor liber.
Vreau un poem cu strofe si sensuri neintalnite inca,
sa scriu pe iarba lungit sub creanga cu ghinda
despre mainile mele ce dezbraca realul de toga puterii,
despre constelatia durerilor zilnice
pe care nu evit sa le vad, dar ma-nabus
cand aud bocetul femeilor singure
cand aud vaerul oamenilor invinsi de destin .
Ma doboara litania obsesiva a femeii din apartamentul vecin,
care seara de seara se-mbata cu fiul ei, impreuna cantand a moarte
motivul despartirii de barbatul pe care nu a stiut sa-l tina aproape.
Incerc sa petrec impreuna cu baietii ferchesi din cerdac in cerdac
fluid treisprezece turnand in cupe frumoaselor orasene despletite
care se-atarna cu bratele dezgolite de stalpii incrustati cu stele,
muritoare de rand mana intinzand in treacat peste corpuri masculine,
un tremur le scutura trupul neimplinit sageti de viitoare fioruri de iubire.
Ploaie cu cenusi biruie zarea inspre zi si adorm.
Bat sindrila de otel peste releveul din rani al trairilor mele,
apoi raza ridic din nemultumiri si-o indrept laser in noapte
sa operez pe ascuns in intuneric realitatea necrutatoare a inselarilor,
sub ploaia torentiala de vara ma ascund in mine astfel protejat un timp.
Un rac mineral urias paseste alb magnetic din bezna spunandu-mi "nu-ti fie frica
sunt luceafarul de de seara transfigurat, sunt de serviciu pentru cei neiubiti si prea visatori,
nu ma urmareste nimeni, nu-ti fie teama, pot sa te duc in mandibula la Dumnezeu,
pot sa car in spate mii de sperante, toti neauzitii pamantului, dar tara numai voi o faceti mai buna".
|