de Serban Dorina-Iuliana
Obisnuia mereu sa-mi spuna o poveste,
Despre ce-a fost,ce-a vrut sa fie si ce este . . .
Si noaptea ochii lui parca mai stralucesc de prin ferestre . .
Si parca-l vad si-acum precum statea,
Ingandurat,in camaruta lui . . .
Ofta . . .
L-am intrebat "ce este"?
Parca ne-astepta . . .
"Au trecut ani din viata mea fara sa stiu,
Cat am fost mic am tot luptat sa raman viu,
Iar cand va vad pe voi stiu ca a meritat sa fiu.
Cu mainile-astea doua am muncit,
Din doua oale,trei carbuni,caminul asta l-am zidit.
Dar astazi mana nu m-ajuta . . . a obosit!
In inima ce-o am in piept doar patru nume stau,
Si tot ce imi doresc,ce-as mai putea sa vreau,
E sa raman cu voi mereu,mereu,
Dar iata,dragii mei ca nu vrea Dumnezeu.
Suspine si suspine,nu vor sa se termine,
Iar zarea parca striga dupa mine,
Si simt fiorii mortii care vine . . .
Voi nu fiti tristi,nu plangeti.Ce-ati pierdut?
E doar o alta stea din ceruri ce-a cazut . . .
Eu n-am sa cad,n-am sa va parasesc nicicand . . ."
A doua zi de dimineata cand m-am dus,
El se stinsese ca un soare ce-a apus . . .
Era un luptator pe care moartea l-a rapus . . .
Un inger pe care Domnul l-a vrut sus.
Priveam,
Pe plita doua oale,
Zaream,
La crestet lumanare,
Plangeam,
Pe prispa stateau trei carbuni,
Vedeam,
O panza ce se lasa peste ochii lui batrani . . .
|