A murit

Busuioc si izma-creata a adus cumatra dar,
Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creitar.
Intr-un ciob zacuse banul, in firida, la o parte
Nu mai umbla azi, si Mura de pacat se teme foarte.
Intre foi de nuc, alaturi, langa fruntea lui de ceara,
Ostenit se-tinde arcul pe grumazul de vioara.
Doi carbuni sfiala-si scapat’, adormind sub pirostrii,
Intunericul coboara prin ferestrele pustii
Mura sta pe fata vetrei si-i cad lacrimi in cenuse
Lenes scartaie tatana ruginita de la use.
Se iveste-n prag copila judelui Zabun, cea mare,
Si din maneca camasii scoate-ncet o lumanare.
Cruce-si face -; o aprinde Tremurand, para galbuie
Nu se-ndeamna de sfiala, cat pe-aici era s-apuie
-; Nu mai plange, Mura, leica, zice fata lacramand.
-; Mura sta cu fata stinsa si razlet o paste-un gand:
Ce viata fara mila Langa mort, la capatai,
I-a fost dat sa arda-n casa lumanarea cea dintai