Si Eminescu si Goga canta un inefabil de origine metafizica, o jale nemotivata, de popor stravechi, imbatranit in experienta cruda a vietii, ajuns la bocetul ritual, transmis fara explicarea sensului. De aceea poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atat de straniu si zguduitor. Dupa Eminescu si Macedonski, Goga e intaiul poet mare din epoca moderna, sortit prin simplitatea aparenta a liricei lui sa patrunda tot mai adanc in sufletul multimii, poet national totdeodata si pur ca si Eminescu.
(G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a ll-a, revazuta si adaugita, Editura Minerva, Bucuresti, 1986, p. 610)
"Particularitatile artistului se releva in special in dinamica viziunii. Exista un stil Goga, grandios-vizionar, rezultand din amplificarea dimensiunilor si repetitia in ritm suitor. ()
Ca autor de panouri ample, Goga inalta intai cateva coloane de sprijin. Pe treptele edificiului urca tribunul, adresandu-se ascultatorilor; lirica lui, expozitiva, retorica, descinde din balada, fiind structural orala.
(Constantin Ciopraga - Literatura romana intre 1900 si 1918, Editura Junimea, lasi, 1970, pp. 229-230)
"Rar s-ar putea gasi in cadrele literaturii noastre o vocatie mai precis exprimata chiar de la inceput, o activitate mai consecventa si o opera mai realizata in limite trase dinainte, ca vocatia, activitatea si opera bardului ardelean. La o varsta in care scriitorii se cauta inca, el s-a afirmat cu o siguranta nedezmintita de nimic apoi; la o varsta in care poetii nu se vad decat pe dansii, el s-a considerat, de la primul vers, ca o expresie a unei colectivitati etnice si si-a fixat o misiune sociala. Caracteristica si impresionanta prin energia nesovaitoare a tonului, aceasta convingere mesianica se identifica cu intreaga miscare de redesteptare a energiei nationale de la inceputul veacului nostru ()
(Eugen Lovinescu - Istoria literaturii romane contemporane, voi. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1973, pp. 368-369)