Casa noastra

Se uit-atat de trist la noi.
Imi duce mintea-n alte vremi
Cu slova-i binecuvantata
In pragul zilelor de mult
Parca te vad pe tine, tata.
Si parc-aud pocnet de bici
Si glas staruitor de sluga
Rasare mama-n coltul surii,
Asaza-ncet merindea-n gluga
Induiosata, ma saruta
Pe parul meu balan, pe gura:
„Zi Tatal nostru seara, draga,
Si sa te porti la-nvatatura!“
Si uite-mi trec pe dinainte
In randuri-randuri toate cele:
Orasul innegrit de fumuri
Si toate plansetele mele.
Cum m-am facut apoi cuminte
Cu vremea ce inainta,
Si m-am trezit pe nesimtite
Ca-mi zice satul: „Dumneata“
Si cator strigaturi la joc
tineam cu glasul meu ison,
De cate ori am spus povestea
Lui Alexandru Machidon.
Si ca un cantec, cum s-a stins
Frumoasa mea copilarie
Si dragostea de doua veri
Cu fata popii Irimie

Cu valul vremilor ce curg
Atatea cantece s-au dus,
Si valul vremilor ce curg
Atatea cantece-a rapus
Eu va sarut, pereti strabuni,
Pe varul alb, scobit de ploaie
. . . . . . . . . . . . . . . .
De ce-ti stergi ochii cu camasa
Ori plangi, vecine Niculaie?