Copiilor

II
Copii, cu ochii mari si limpezi
Ca raza noptilor albastre,
De ce purtati si voi osanda
Ce-a scris ursita firii noastre?
O jale sufletu-mi despica
Si-mi frange visurile-n doua,
De glasul mintii ma cutremur:
Si voi veti fi asemeni noua!
Cand inteleg c-aceleasi patimi
Si-aceleasi nazuinti desarte,
Cum vor calauzi in oarba
Prapastie ce ne desparte,
Ca ochii vostri-n care arde
Azi vraja basmelor cu zmeii,
Ratacitori, in drumul vietii
Cum au sa minta, fariseii,
Atunci o scarba ma supune
Si-un gand pagan ma infioara,
Si sufletul meu fierbe-asemeni
Acelui crai de-odinioara
Ce-a omorat in fasa pruncii
. . . . . . . . . . . . . . .
Oranduiala ta-i amara,
Marite domn al lumii noastre
Eu nu mai cred in primavara!