Tot mai rar s-aud in noapte clopotele de la strunga
Patru insi la popa-n casa tin azi sfat de vreme lunga.
Intr-un sfesnic ard pe masa doua lumanari
de ceara,
Plin de grije, peana noua moaie popa-n calimara:
„Patru juzi din patru sate, de la Muras mai la vale,
Cu supunere se-nchina astazi inaltimii-tale,
Luminate imparate! Scriem carte cu-ntristare,
Ne-au luat pasunea domnii, fara lege si-ntrebare
Semne-avem, si-n miezuine le-au fost pus de mult batranii,
De pe cand in tara asta numai noi eram stapanii
Nu mai sunt acum pe campuri, toate le-a sfarmat dusmanul,
Si pe Ionut al Floarii ni l-au prapadit, sarmanul.
Ne mor vitele-n ograda si ni-e jale noua foarte
Si,-naltate imparate, noi n-am vrea sa facem
moarte!
Dar ne vrem mosia noastra, vrem si pentru mort dreptate!
Ale inaltimii-tale slugi supuse si plecate,
Am trimis aceasta carte si, precum ca sa se stie,
Scris-am eu, popa Istrate, in ziua de Sfant-Ilie.
Iar noi patru juzi cu totii nu stim slova si scrisoarea,
Punem degetul pe cruce si-ntarim si noi plansoarea.“
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La fereastra-s zori de ziua si patrund incet in
casa,
Juzii, treji de ganduri grele, stau cu coatele pe masa.
O nadejde lumineaza fetele nemangaiete;
A-ntarit scrisoarea popa: la tot coltul o pecete.
Mos Istrate se ridica si, cu mana tremurata,
Pune cartea in naframa, de trei ori impaturata
Intolit de drum, jitarul Radu Roata se iveste,
Vechi caprar din catanie, stie carte pe nemteste.
El asaza-n san ravasul si saruta
mana popii,
Juzii strang o data mana, le mijesc in gene stropii.
Stau cu popa-n pragul portii, ochii lor spre drum
se-ndreapta
Cand, cu traista subsuoara si toiagu-n mana dreapta,
In sclipirea diminetii, care rumeneste satul,
Radu Roata pleaca-n lume, cu scrisoare la-mparatul.
|