I-am zis intr-un amurg de vara,
Robit de chipul unei stele:
Dureaza, suflete maiestre,
Altar nadajduirii mele!
I-am dat temuta mea comoara,
Temeiul sfant al suferintii,
Argintul visurilor toate,
Si marmura curat-a mintii.
Si el mi-a intruchipat altarul,
Lacas de mandra stralucire,
Zidindu-si in catapeteasma
Intreaga setea de marire.
Dar vifor s-a pornit prin noapte,
Si-n goana vitrega si cruda,
O clipa-a sfaramat natanga
Prisosul lunilor de truda
E noapte-acum Pe fata boltii
Plang ochii stelelor senine,
Cand blèstema-nselatul mester
Si striga bietul din ruine
|