Oltul

Si cel mai scump nisip tu-l duci
In vadul Dunarii albastre.
La sanul tau vin, in amurguri,
Sfioase, fetele fecioare,
Si dimineata vin neveste
Cu sortul prins in cingatoare
Si vin pastori cu gluga alba,
Din fluier povestindu-si dorul
Si cate cantece si lacrimi
Nu duce valul, calatorul
Drumet, batut de ganduri multe,
Ne lasi atat de greu pe noi,
Imbratisandu-ne campia,
Te uiti adesea inapoi.
Asa domol te poarta firea,
Caci duce unda-ti ganditoare:
Durerea unui neam ce-asteapta
De mult o dreapta sarbatoare.
Demult, in vremi mai mari la suflet,
Erai si tu haiduc, mosnege,
Cand domni vicleni jurau pe spada
Sa sfarme sfanta noastra lege;
Tu, frate plansetelor noastre
Si razvratirii noastre frate,
Urlai tariilor amarul
Maniei tale-nfricosate.
Cum tresareau incremenite,
In jocurile lor buiestre,
Ostiri cu coifuri de arama

Si roibi cu aur pe capestre
Cand la strigarea ta de tata
Grabeau din codri la poiene,
Strangand sacuri a subtioara,
Feciorii mandrei Cosanzene.
Zdrobita-n praf, murea arama,
Si codrul chiotea, viteazul;
Iar tu, fratine, mare mester,
Biruitor frangeai zagazul
Si,-mbujorandu-te la fata,
Treceai prin vaile afunde,
Incovoindu-ti indaratnic
Maretul tau grumaz de unde.
Slavite farmituri a vremii,
De mult v-am ingropat valeatul
Neputincios pari si tu astazi
Te-a-ncins cu lanturi imparatul.
Ca unda ta strivita, gemem
Si noi, tovarasii tai buni,
Dar de ne-om prapadi cu totii,
Tu, Oltule, sa ne razbuni!
Sa versi pagan potop de apa
Pe sesul holdelor de aur;
Sa piara glia care poarta
Instrainatul nost’ tezaur;
tarana trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropara
Si sa-ti aduni apele toate
Sa ne mutam in alta tara!