Si cum te vad intins pe perne, in faetonul tau
de gala,
Si vad cum toate-s largi pe tine, si numai fruntea
ti-e ingusta,
Sa nu te miri ca nu ma misca o clipa lenea
ta augusta,
Si ca infrunt cu-atata mila cautatura-ti
triumfala.
Ca intr-o cripta doarme-n carne pitica inima-ngropata,
Nimic din vaierul de-afara nu izbuteste sa auda,
Dar, uite, sufletul meu mester c-o liniste atat de cruda
Ridica lespedea si vede in groapa ta intunecata.
Sa te-nteleg, drumet, statornic al lumii vesnic neschimbate
ti-i stiu sacalii care tipa in biata inima
bolnava,
Ei nu vor inceta sa urle, caci foamea, foamea ta grozava
E-nfiripata din fiorul atator guri nesaturate.
Atati zilieri ce rasturnara in noaptea veacurilor
mute
Cu supa lor neostenita bogata tarina batrana
ti-au rasadit, drept mostenire, in suflet foamea
lor pagana,
Si cum te-ai satura cand trebui sa potolesti atatea
sute?
Strabunii tai cu palme aspre, rapusi de robota haina,
Si-au risipit in truda vlaga atator brate chinuite,
Atatea zile fara tihna si nopti atatea
nedormite
Ei dorm in somnul tau acuma si cer in lenea ta hodina.
De-aceea, cand te vad pe perne, in faetonul tau de gala,
Si vad cum toate-s largi pe tine, si numai fruntea
ti-e ingusta,
Iti iert si inima flamanda, iti
iert si lenea ta augusta
Si -; vezi -; infrunt cu-atata mila cautatura-ti
triumfala!
|