Rapsodie

De pe ingustul lumilor taram
Calatorire-ar pestrite popoare,
De piedestalul chipului de piatra
In nopti de mai sa-si razime genunchii.
Ar pribegi pe negrele-i corabii
Apusu-ntreg si-ntreaga Miazanoapte,
Si-ar preamari in templu sfant de fildes
Minciuna,
Cea mai frumoas-a vremii calatoare,
Inmarmurita-n marmura curata.
Un imparat cu pletele carunte,
Innebunind cantare-ar pe ghitara!
„Un serafim cu ochii mari si limpezi,
Robit de clipa dulcelui pacat,
Din tronul sfant al Domnului din ceriuri,
In miez de noapte-un bulgar a furat
Si te-a-ntrupat cu dalta de argint
Pe tine!..“
L-ar asculta pe ganduri dus nerodul,
L-ar saruta pe tampla lui carunta.
*
Invaluit in ceata noptii sure,
Eu, razvratitul calator al noptii,
M-as furisa in templul tuturor,
Si sarutandu-ti ochii reci de marmur’
Si bratul tau, si buza ta, si fruntea,
Te-as sfarama cu pumnul inclestat
Si-as rade
Prelung,
Vazand zdrobit odorul tuturora!
In zori de zi ar omori norodul

Un biet nebun, ce blastama si plange,
Si-apoi razand isi istoveste bratul:
Din bulgarii natangi ai pietrei moarte
Zdrobitul chip ar vrea sa-l reinvie.
Nebunul