Razboi

O iarba moale, proaspata si grasa,
A imbracat c-un verde de matasa
Aceste culmi ivite pe campie.
Din haina lor rad flori de papadie,
Dar jos, sub stratul tarinei manoase,
Ele inchid o vasta-mparatie
De nazuinti, de carne si de oase
Sunt mortii nostri inclestati sub glie,
Nenumarate trupuri zdrentuite
De fier si plumb, de-a cailor copite,
In furtunoasa luptelor navala.
Sunt cei cazuti in clipa triumfala,
Biruitorii campului de plangeri,
Care, murind, zambeau in agonie;
Sunt macinisul negrelor infrangeri,
Bieti mucenici, ce-n hora de obuze,
Cu pieptul gol, au vrut sa-nfrunte valul,
Si-au fost striviti cu blestemul pe buze;
Sunt umbrele ce-a azvarlit spitalul
Din patul lui sub huma milostiva,
Ologi si ciungi muscati de mitraliere,
Cu chipuri reci si strambe de durere;
Sunt gloata trista, mortii fara lupte,
Cei inghetati de frig, in straie rupte,
Cei oropsiti de foame si de boala
Toti infratiti in neoranduiala,
I-acopere pamantul, deopotriva.
Straine, tu, culegator de grane,
Tu, ce-mi cutreieri tara dupa paine,
Si-nfasurat in nepasare cruda

Iti porti in larg privirea fara mila,
Nu te opri intrebator in cale,
Cand treci pe langa tragica movila,
Vorbeste-ncet, sa nu mi te auda,
Nici sa priceapa umbletele tale,
Ce-ar rascoli in adancimi vulcanul
Ia tot belsugul holdelor cu tine,
Nici nu gandi ca-n snopii ce vei strange
In orice bob avem un strop de sange;
Tu satura-ti cohortele pagane
Dar fugi grabit in drum, printre coline,
Caci n-are iadul draci sa-l mai infrane
Cand s-a pornit de-acolo uraganul!
Iasi,