Era duminica-ntr-amiaza,
Noi stam pe prispa stransi in sfat,
Cand s-a ivit pe drumul tarii
Un om la marginea de sat.
Din pulberea involburata
Abia puteai sa-l deslusesti
Cu pasii largi grabindu-si mersul,
Venea in hainele-i nemtesti
La cruce,-n deal, noi il vazuram
Cum s-a oprit deodata-n pas
Si s-a-nchinat adanc drumetul
Cand a facut in drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe ganduri,
La zidul zugravit cu sfinti.
Si sta cu capul gol strainul
In ploaia razelor fierbinti.
Cand s-a pornit incet la vale,
Noi ne uitam de la zaplaz,
Si nu stiu, ni s-a parut noua,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Cand ne-a ajuns, a dat binete,
Cu glas domol, si-apoi a stat
Si ne-a-ntrebat de sanatate
Si de nevoile din sat.
Ne-a zis c-ar vrea la sfanta slujba
Sa vie-alaturea cu noi,
Si s-a uitat cu-atata jale
Cand a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumetul
Statea cucernic si supus,
Si-a sarutat duios icoana
Cu rastignirea lui Isus.
Cand a plecat, ne-a spus povete
Cu grai induiosat si bland,
Si ne-ncalzea atata-n suflet,
Ca lacrimam toti ascultand.
Spunea ca nu-i pacat mai mare
Decat sa-ti lepezi legea ta
Si, vezi, ii tremura cuvantul
Pe buze, cand ne cuvanta!
Apoi s-a dus Ne era jale
Cand s-a pornit la drum, pe grui
Dar uite,-n tintirim, pe noapte,
Spun ca vazura umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
Si-atat am vrea cu toti sa stim:
Anume langa care cruce
A-ngenuncheat in tintirim
|