Melancolie, aura a frumusetii! Idee-a unui loc virgin ce straluceste Si n-are inauntru, nici afara. Astfel de sunet izvodesc poetii.
E ca un sol pastos care albeste Pe degetele zeilor. In ceara Avem marunte copii ale cetii.
Marunte semne, parca urma unei guri Oraculare, nevazute, respirand Mocnit deasupra unor sunete tesite. Orbecaiala ei, care-i inspira pe auguri,
E partea de hazard, doimea de pamant
A perfectiunii, stelele ivite
Pe fundul unui lac de mal impur.
Misticii spun: reverberate de cadente in negru prund, invartosate vetre,
Globuri de lava verde degradate, Oligarhii angelice in zdrente!
Cu zeii-ascunsi in ei ca niste pietre
Taioase sunt, cu tartacutele uscate, Sortiti unor monastice experiente.
Mirabile inrourari facura ca sa fie gingasa aparenta. Cate-un flusturatic Hiatus strecurat in insasi magma Subtila-a nebuloaselor ne circumscrie.
Acum, in cavitatea unei sfere dejaratic, Levitii numai par a fi din tagma Proorocilor: au beregata stravezie.
Materia inchide-ntr-o scanteie intraripatul acvilon. Iscate din senin Prin golul unei trestii trec patrare.
Aure rosii fac argila eteree
Ca reflectarea intr-un lac alpin A luminisurilor poluate, A unui cal pascut de propria-i idee, dar strasnic consonantelc-k dumica. Vorbeste mandarinelor cu limba arsa.
In curtea bantuita de ecouri Biserici de margean imita fluxul.
Poemul e egal cu spuma moarta Dintre aceste insule de aer
Numite sunete. De-ar fi desavarsit Precum grauntele de sare, ca un caer De pacla aurie, i-am vedea Scheletul fin, precum nervura unei aripi
|