Amicii mei cu totii au plecat,
Iar casa mea demult este-n ruine;
Si nu conteaza cine-i vinovat,
Doar nu se vede unde viata vine.
Cand ma gandesc la sfantul viitor
Si cand privirea mea atinge zarea -
Nu vad nimic. Cu cat mai jos cobor,
Cu-atat mai sus ajunge-mi cuvantarea.
Speranta mea nu mai exista, zau,
Iar ce iubeam a disparut odata
De n-o sa fie cum a fost mereu,
Rasar si plec - volentem ducunt fata!
|