La piatra cenusie de hotar, in miezul zilei arse m-am oprit Cu sufletul amar Si ostenit.
M-am rezemat, sovaitoare, De piatra calda langa care-au stat Toti cei pe care i-am iubit si i-am uitat, Ca sa ma uit si eu cu ei, la soare,
Dar zarile de-aici nu mi-s straine. Si parca-ncep anume pentru mine, De cine stie cand, De dincolo de moarte
Si, singur, sufletu-mi porneste mai departe,
Nepasator, si tanar, si plapand,
Si nu se uita-n urma, c-am ramas
Ingenunchiata la popas,
Sa mangai indelung cu mana dreapta
Pamantul dulce care ma asteapta
|