| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Unei mandrute de Carare Petru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Alion ciobanul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ovid Densusianu
|
|||
| (Sub stanca vremei) | |||
|
|
|||
| Prin cararui salbatice de munte L-am intalnit manand cioporul lui de oi, Si se mira cum rataceam pe-acolo singur: «Asa pustietati le calca numai lupii Si de-alde noi». Nencrezator, cu sufletul inchis, Ca toti care traiesc prin locuri aspre, El ma privea mereu, stand nemiscat, Cu manile cuprinse pe toiag, Si, tot urcand prin ziduri de verdeata, Cum tocmai cruce-amiaza soarele era, Ne-am indreptat spre umbra unui fag. Am stat mai mult de vorba-acolo Si cand l-am intrebat de cata vreme Sta ciobanind prin munti, cum i se pare Viata dusa-asa-n singuratate, Din ce sat este, cine sunt ai lui, A inceput mai prietenos sa ma priveasca Si sufletul incet, incet si l-a deschis Ca la un frate. Mi-a povestit atunci cum de copil A inceput cu oile sa umble, cum de mult Pornea cu alti ciobani in pribegie, Cutreierand si plaiuri si campii, Cum a vazut mai cat cuprinde-o tara, Si cand imi povestia asa am deslusit In ochii lui acea mandrie care Rasare-n suflete cand isi aduc aminte Ca lumea-ntreaga parca-au stapanit-o, Topind intr-o privire stramtele hotare. L-am ascultat apoi cum insira Peripetii din viata ciobaneasca, Cum s-a luptat cu ursii, cum cateodata Cu boata a strivit pe vreun misel Ce a-ncercat de turma sa se-atinga Si ma uitam ce linistit isi prefira prin minte toate Si cum nu isi facea deloc o lauda Ca a putut atatea sa le-nvinga. «Vezi, noua nu ni-i teama de nimic» - imi zise si mai tare stranse-n maini toiagul -, «Ba Doamne, sa nu mint, mi s-a-ntamplat Sa tremur intr-o zi si eu de frica. Era cum e acum, pe la chindie, Si numai ce deodata cerul s-a smolit, Parea ca se intinde-o negureata. Si soarele era ca fundul de caldare. Rodeau din el spurcatii varcolaci. Si cainii toti latrau, si noi ingalbenisem Eram la Oslea sus, mai multi ortaci. A stat asa vreun ceas, de nu mai bine, Si dupa-aceea iar s-a luminat Si mi-am facut atuncea cruce, multumind Lui Dumnezeu ca tot nu ne-a uitat». O clipa se opri - pe urma, Privind spre cer, imi spuse mai departe: «Lumina pentru noi ciobanii-i sfanta Si intunerecu-i dusmanul nostru. La soare ne uitam ca la un tata Si-aici in munti de el stam mai aproape; De-aceea poate-asa ne este firea, Ca ne-ncalzeste sufletul cand omu-i bun Si la cei scumpi tinem pana la moarte, Cum intunerecul, se vede, ne-a facut Sa nu iertam pe cei haini la suflet Si cand uram sa n-avem nici o mila La dumneavoastra, la oras, e altfel: Acolo soarele e parca-mbrobodit Si noaptea nu e noapte ca la noi: Ma mir cum poate fi acolo de trait». Cum aratam ca bucuros stau si-l ascult, Ar fi voit sa duca vorba mai departe, Dar grija oilor il desparti de mine Si pregatindu-ma sa plec imi zise: «Sa-ti fie drumul luminat» - iar eu pornii Pe o poteca ce ducea prin stanci ca o cetate Si cobora la vale, in spre satul In care trebuia s-ajung pe innoptate. |
|||
Pune poezia Alion ciobanul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |