Au adormit in visul pietrei. Au adormit si i-am privit Cum ochii lor uitase-ndata Ca mai-nainte cuprinsese -Minune - cimpul inflorit.
Erau pribegi ce nu stiu unde Mergeau - atitea drumuri sint Pe care chinul le deschide Prin lume - si ei toti cu gesturi inlocuise-orice cuvint.
ii intilnisem in lumina Bolnava de amurg, si-n urma, Cind intimplarea ne-apropiase, Am mers pe linga ei privindu-i Cum toti tacuti pareau o turma.
Pe cind dormeau vazui de-odata Cum tresari cel mai batrin. Se ridica, facindu-si cruce.
Si zise, zarea cercetind-o : "Fa, Doamne,-aicea sa ramin !"
|