III
Uzinele-si rasfrang pe cer tristetea.
Ieri se-naltau ca strigate de cucerire,
Ca semne de-exclamatie gigantice.-ndraznete
Pe foile vietei celor multi;
Azi s-au schimbat in turnuri parasite-ale tacerei,
in turnuri negre si razlete,
Ce-asteapta-n nostalgii chinuitoare Sa vie binecuvantarea renvierei.
Uzinele-s catarguri moarte-n ceata.
Pe marea linistita ce-nchidea
Tot sufletul orasului intinerit,
in primavara muncei si a pacei,
Pe drumurile de senin ce deschideau
Mangaietor liman
Atator rataciti prin labirintul soartei
S-au napustit manii de uragan.
Uzinele sunt umbre printre umbre.
In zidurile lor nu se mai zbate
Puterea ce preface-n aur goana vremei, Si glasuri de otel nu mai rasuna: Ciocanele si rotile stau nemiscate, Ciclopicele zgomote au amutit, Masinile ramase-n amortire Sunt ca uriasi a caror inima intr-o sincopa S-a oprit.
Uzinele tresar privind in departare.
Viata s-a mutat in alte locuri, Pe unde-i mai aproape de chemarea mortei Se-ntind campiile in navaliri de fum, Se-aude bubuitul diabolic al furtunei Ce valurile miilor de oameni Le-mprastie, le strange, Lasand in urma insule de carne Rasarite-n sange.
Privelistile zilnicilor tragedii Le urmaresc mereu - convoi de-alucinatii -Si noaptea, cand privirea lor o tine treaza, Aceeasi intrebare: pana cand?
Uzinele-s bolnavi ce aiureaza.
|