Alaturi de genuni rasai, o, floare, Si pari a fericirilor icoana Ce mana te-a sadit, increzatoare, Pe margini de prapastie dusmana ?
Din adancime, Ielele-ti cantara Chemari ispititoare, ca-n povesti Si rad fermecator -Si canta iara Tu le asculti, senino, si-nfloresti.
Asupra ta, prin neguri si furtuna, Al mortii duh adese a trecut - Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el sa te rapuna ?
Ca un raspuns al lumii pamantesti La zambetul de stele al tariei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privesti vazduhul, cerul - si-nfloresti
O, floarea mea ! Cu tremur si uimire
Salut avantul tau spre fericire.
De unde l-ai desprins, din ce lumina,
Surasul dulce, plutitor in vant ?
Cum ai putut ramane tu senina,
Nesocotind prapastia vecina,
Ce pentru muritori ar fi mormant ?
Noi, de la rob la purtatorul stemei. Traim manati in veci de dor aprins ; Dar cea mai slaba falfaire-a vremei Ne zbate facla vietii pan' la stins
Noi alergam, sburam spre-o raza sfanta, Pe care-am vrea s-o coboram in viata ; Dar cea mai slaba piedica ne-ngheata, Si numai gandul luptei ne-nspaimanta Si ne-nturnam in propria ruina, Cu inima-necata de suspin - Nebuni si orbi ! De teama unui spin, Lasam sa moara roza pe tulpina
Noi preamarim umana-ntelepciune - Si care-i este rodul ? Faurim Atatea umbre si-ntrebari nebune, Prin care-a vietii spaima o marim : Ce-i moartea ? Pentru ce imparateste ? Ce ne asteapta maine ? mai tarziu ? Ce-i taina care pururi izvoreste De dincolo de leagan si sicriu ?
Si astfel viata ni se risipeste :
In mana care tremura de teama,
Paharul darului ceresc se varsa
Si, pana sa-l lipim de gura arsa,
E gol - sau plin de-a lacrimilor vama
Nebuni si orbi ! Nepriceputi ca vantul !
Noi singuri, noi, ne adancim mormantul !
Ci tu ramai de-a pururi zambitoare, Netulburata de-al genunei glas -
Salbateca si nestiuta floare ! Surasul tau in suflet mi-a ramas
As vrea sa ma avant in lumi senine, Dar telul este sus si drumul greu ; Ce mult as vrea sa te rapesc cu mine Sa te sadesc adanc in pieptul meu !
Tovaras drag ! Cand voi pali de jale, Strabate-mi gandul cu mireasma ta ; Cand inima va tremura in cale, inclina-te, tovarase, spre ea Si spune-i taina fericirii tale
invata-ma despretul de primejdii,
Si voi aprinde candela nadejdii,
Pe marginea mormintelor flamande ;
Da-mi tu un cer spre care sa privesc,
Cand de asupra inimei plapande
Ai suferintii vulturi se rotesc ;
Si-ncrezator in ziua care vine,
Din orice lacrama mi-as face-o stea
As inflori, as straluci ca tine -
As fi insusi norocul, floarea mea !
|