I
Din varsta fericirii fara minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte:
De lume razletita si sfioasa,
In rama de salcam zaresc o casa.
Si-n casa, intr-un colt intunecat, Vad un copil de mama lui certat,
El mainile si-ntinde spre iertare, Dar ea-i tacuta si nenduratoare.
Din toti cati trec, nu-i nimeni sa-l aline! Si plange-nabusit copilul - S-adoarme in suspine.
Dar peste noapte-o biruieste dorul -Din somnu-i sare muma, Si spre ungherul unde-i doarme-odorul Paseste-n varful degetelor numa.
Pe somnul lui cel lin Duioasa se-nclina; De-al vietii sale chin Un zambet i-anina.
Zbucneste far' zagaz Iubirea ei muta - Si plansul lui obraz
Plangand il saruta.
Si mii de mangaieri Pe crestet i-aduna - De ziua cea de ieri Ce dulce-l razbuna!
El simte cum s-apleaca peste dansul O umbra buna ce l-ar dezmierda - Si-ntr-un suspin, pe cand ca-i sterge
plansul, intinde bratele lui mici spre ea.
De gatul ei s-atarna in nestire - Toti ingerii din ceruri ii sunt frati! invaluiti, de-a candelei lucire, Copil si mama dorm imbratisati
II
Tu, inima de mama, soarta mea. De ce mi-ascunzi tu darurile talc? Caci la pamant cazui cu sete grea Si iata! a secat izvoru-n cale
La porti straine am cersit iubire. Si portile cu zgomot s-au inchis! Iar undc-am vrut sa picur fericire Am otravit dumnezeeseul vis.
O, mama! o nadejde ma mai tine: Ca n-ai sa-ti uiti copilul in straini -Ca in curand ma vei chema la line. Sa gust din rodul vesnicilor spini;
Ca, buna, vei veni sa-mi vindeci rana In clipa sfanta cand voi adormi, Cand sub pleoape voi strivi icoana Acestei lumi - ce n-a fost, nici va fi
Inalta-ma atunci, spalat de rau,
In lumea inimii s-a frumusetii,
Sa ma destept din somnul greu al victii,
Plangand, de mult noroc, la pieptul tau.
|